Noul Mucenic Nicolae, băcanul

23 September 2013
Sfântul Noul Mucenic Nicolae, băcanul - icoană de Konstantinos Kougioumtzis

Sfântul Noul Mucenic Nicolae, băcanul – pictură de Konstantinos Kougioumtzis

Astăzi se face pomenirea unui nou mucenic, a Sfântului Nicolae din Karpenísi. La vârsta de cincisprezece ani, acesta a plecat în Constantinopol să lucreze împreună cu tatăl său, care avea o mică băcănie în acest oraș. A început să învețe limba turcă cu un profesor experimentat și, inteligent cum era, făcea mari progrese. Într-o zi, profesorul i-a dat să citească, în fața multor ieniceri, o lecție al cărei conținut era de fapt mărturisirea de credință musulmană, ca citindu-o cu voce tare să nu mai poată nega că nu a mărturisit și nu a aderat la credința musulmană.

Apoi l-au dus în fața judecătorului, dar Nicolae, cu strigăte și împotriviri, își susținea nevinovăția. Răspunsul dat de el înaintea ispitirilor  judecătorului este caracteristic: „Eu sunt creștin și cred în Hristos, adevăratul Dumnezeu. Nu am nevoie de cinstea și dregătoriile pe care mi le propuneți. Cred în Hristos și nu mă lepăd de credința mea. Pentru numele lui Hristos mor, dar turc nu mă fac”. Cuvinte simple, pline de credință. Și cine le spunea? Un tânăr de șaisprezece ani, Nicolae din Karpenísi.

nikolaos in 2

În același chip l-au mărturisit pe Iisus Hristos și alți mucenici, rezistând cu dârzenie în fața ispitelor ademenitoare și amenințărilor ale prigonitorilor. Aceștia și-au desăvârșit viața pământească prin martiriu și au fost trecuți în ceata sfinților. La fel și Sfântul Nou Mucenic Nicolae, după ce și-a mărturisit credința, a fost aruncat în temniță și suspus la chinuri vreme de 65 de zile, fără pâine și fără apă, și într-o zi de luni, precum este și cea de astăzi, pe 23 septembrie 1672, călăul i-a tăiat capul. Creștinii au cumpărat cu bani mulți trupul tânărului și l-au îngropat în Mănăstirea Maicii Domnului din insula Hálki. Capul Sfântului se află acum în Mănăstirea Xiropotamou din Sfântul Munte.

nikolaos inAșadar, ce modele mai bune am putea aduce sub privirile tinerilor noștri, decât cele ale unor băiețandri, așa cum a fost Nicolae Karpenisiotul, care și-a sacrificat viața pentru credința și patria sa? De ce în orice altă epocă, indiferent de vânturile ideologice care ar sufla, n-ar putea exista un om drept, și desigur tânăr, care să lupte pentru credința și patria lui? La orice putem să renunțăm, putem și trebuie să scăpăm de multe prejudecăți și moșteniri rele, dar nu putem să ne respingem datoria. Datoria noastră, moralitatea noastră, moștenirea sfântă a părinților noștri este credința ortodoxă și patria.

Într-un tropar martiric, Biserica psalmodiază: „Mucenicii Domnului, cei ce sfințiți întotdeauna locul….”. Fiecare loc, întreg pământul este îmbibat și sfințit cu sângele Sfinților Mucenici, care și-au dat viața pentru credință, „pentru Mine și pentru Evanghelie” așa cum a spus Mântuitorul Hristos. Noi astăzi, sărbătorind pomenirea Sfântului Nicolae, pe care locul acesta, de aici, l-a născut și l-a trimis învingător și triumfător la martiriu, slăvim „în Duhul Sfânt” numele prealăudat și preaslăvit al Tatălui și al Fiului Domnului nostru, Iisus Hristos, Care de față la martiriul sfinților este „ieri și azi și în veci, Același”. Amin.

Sfântul Nicolae Băcanul este protectorul satului Mouzilo din Evritania, în apropiere de Karpenisi

Sfântul Nicolae Băcanul este protectorul satului Mouzilo din Evritania, în apropiere de Karpenisi


Sursa: Dionisie L. Psarianos, Cuvântul lui Dumnezeu, vol. I, p. 379-382.

Cuprins
Adrese ale altor pagini WEB