Sfintele Mucenițe Sofía, Pístis, Élpis și Agápi
17 September 2013Sfânta Muceniță Sofía era de fel dintr-un oraș mare al Italiei. Era o femeie modestă și evlavioasă. A rămas văduvă foarte devreme. Din acest motiv, a fost silită să se stabilească în Roma cu cele trei fete ale ei, Pístis de doisprezece ani, Élpis de zece ani și Agápi de nouă ani.
Le purta de grijă fiicelor, în ceea ce privește educația acestora, cu multă și deosebită sârguință. Le îndruma să ia aminte la viața ei, a mamei lor, și să se împodobească cu virtuți, iar acelea purtau în inima lor frica de Dumnezeu și dorirea Împărăției Cerurilor.
Toată lumea o lăuda pe văduva cu trei fiice, pentru frumusețea lor trupească și sufletească. Ighemonul orașului, Antioh, auzind despre ele, i-a făcut cunoscută împăratului Adrian credința creștină a Sofiei și a celor trei fiice, iar acesta a dat ordin să fie aduse la judecată. S-au prezentat înaintea lui, având în inimile lor cuvintele Domnului nostru Iisus Hristos: ”Nu vă temeți de cei ce ucid trupul, dar nu pot face rău sufletului” (Matei 10, 28).
Când le-a văzut în fața lui, Împăratul a rămas uimit de noblețea și de frumusețea sufletului lor, dar a încercat cu lingușiri să le păcălească să se lepede de credința lor. Mama a răspuns: „Mă numesc Sofía, țara mea este Italia și părinții mei au fost printre primii nobili ai țării. Sunt creștină, slujitoare a adevăratului Dumnezeu, Căruia m-am dedicat încă de la naștere”.
Adrian i-a admirat cumpătarea și modestia Sofiei. Învins de răspunsul acesteia, s-a îndreptat către fiicele ei. Deoarece și la acestea a găsit același curaj, le-a încredințat pentru trei zile femeii aristocrate Palládia, pentru a le învăța rânduielile idolatre. În zadar, însă, pentru că aceasta nu s-a putut atinge de spiritul lor curajos și de puterea credinței lor.
După trecerea celor trei zile, Pístis a fost adusă din nou la judecată, fiind îndemnată să ducă jertfă zeiței Ártemis. Însă fata a refuzat să facă ascultare, iar Împăratul, înfuriat, a dat ordin să înceapă chinurile muceniciei.
Înainte de a fi tăiat capul fetei, mama ei, Sofía, i-a spus: „Iubita mea fetiță, multe dureri am suferit în timpul nașterii tale și mult m-am obosit să ajungi la această vârstă. Acum însă au fost răsplătite eforturile mele cu prisosință, văzându-te răbdând mucenicește pentru Hristosul nostru.” Fata și-a plecat capul și cu bucurie a primit tăierea capului.
I-a venit apoi rândul și Elpídei, care a trecut prin același chin și a avut același sfârșit ca și sora sa. În cele din urmă, Împăratul a poruncit să fie adusă și Agápi. Credea că aceasta, fiind mică și neputincioasă, va jertfi idolilor. „Nu te lăsa păcălit de vârsta mea!”, i-a răspuns aceasta. „Nu spera că m-ai putea convinge cu lingușirile tale”. Binecuvântata mamă i-a spus fiicei ei celei mai mici: „Fata mea! Cu martiriul pe care l-ai trăit, i-ai cinstit pe părinții tăi și L-ai slăvit pe Dumnezeu. Mergi acum lângă Mirele tău Hristos”. Atunci Împăratul a poruncit să i se taie capul.
Trei zile mai târziu, mama lor, Sofia a venit la mormântul lor, și-a închis ochii și și-a dat sufletul în mâinile lui Dumnezeu, rostind cuvintele: „Copiii mei iubiți, primiți pe mama voastră acolo unde și voi vă odihniți”.
Să avem parte de mijlocirile Sfintelor Mucenițe Sofía, Pístis, Élpis și Agápi!