Calea pocăinţei – 8. Ce este rugăciunea, care sunt elementele ei definitorii şi care roadele ei?
12 October 2013
Rugăciunea este principalul mijloc care uneşte toate făpturile raţionale cu făcătorul lor – Dumnezeu. Aceasta va fi şi după învierea cea de obşte permanenta lor lucrare şi îndatorire. Rugăciunea este legătura nemijlocită şi comuniunea continuă a îngerilor şi a oamenilor cu Dumnezeu. Rugăciunea este i ieşirea noastră din strâmtoarea cea pământească spre spaţiul nemărginirii. Rugăciunea este mijlocul care ne transferă în afara limitelor noastre umile/derizorii/mizere spre simţirea nemărginitului şi a ceea ce este mai presus de fire.
Este desfiinţat prin rugăciune spaţiul, locul şi modul şi se fac simţite lucrările atributelor dumnezeieşti. Chiar dacă dorim să descriem firea şi esenţa acestei valori suprafireşti, înţelegem că este ceva care depăşeşte puterile noastre. Ne vom limita numai la lucrările consecinţelor acesteia.
Atât este de mare măreţia acestui dar dumnezeiesc făcut făpturilor zidite, încât însuşi dătătorul ei a pus-o în lucrare atunci când S-a împărtăşit de lumea noastră materială. Evanghelistul Luca spurc despre Domnul nostru că „a petrecut noaptea în rugăciune către Dumnezeu” (Luca 6, 12). El Se folosea de rugăciune uneori ca mărturisire, alteori ca mijlocire, mulţumire sau implorare către Tatăl Său. lumina cea începătoare, dovedind astfel cât de necesară şi de esenţială este această nepreţuită comoara. „Părinte, Iţi mulţumesc că M-ai ascultat” (Ioan 11, 41). „Părinte Sfinte, păzeşte-i pe aceştia în numele Tău. […] Pe cei ce Mi i-ai dat i-am păzit şi n-a pierit nici unul dintre ei, decât fiul pierzării[…] nu numai pentru aceştia Mă rog, ci şi pentru cei ce vor crede în Mine. prin cuvântul lor” (Ioan 17, 11-12, 20). însă cea mai mare şi mai cutremurătoare pildă este rugăciunea din grădina Ghetsimani, în care de trei ori L-a rugat pe Tatăl, atunci când a luat asupră-Şi desăvârşita tămăduire a lumii.
Oriunde ne-am îndrepta atenţia de la întemeierea întregii zidiri şi după aceea, le aflăm pe toate împreună-ţesute cu rugăciunea. Rugăciunea este aşadar, legătura şi unitatea tuturor zidirilor cu Dumnezeu Ziditorul şi puterea extinderii lor necontenite. Atât de mult este unită cu făpturile raţionale această comoară nepreţuită, încât singură, în chip automat, se lucrează ori de câte ori o impune nevoia şi pe nesimţite mişcă mădularele, fără nici un fel de gând, mai cu seamă la ceas de primejdie.
Este cea mai desăvârşită unealtă şi lucru, care dăruieşte celor zidite – şi mai cu seamă omului – putinţa de a comunica nemijlocit cu Ziditorul lor. Prin mijlocirea acesteia, omul poate să ceară şi să primească ceea ce este de trebuinţă, să schimbe pedeapsa impusă de dreptatea dumnezeiască, să sporească ajutorul binecuvântării dumnezeieşti, să fie lămurit; de toate cele câte îi sunt necunoscute, să transmită ajutorul său aproapelui, rugându-L fierbinte pe Dumnezeu pentru aceasta şi, în general, să devină părtaş la multe din însuşirile lui Dumnezeu Tatăl nostru. Negreşit, este cu neputinţă să fie descrise izbânzile şi meritele acestei atotvirtuţi, care poartă numele de rugăciune. Veniţi, aşadar, cei osteniţi şi împovăraţi, care locuiţi în acest loc de exil, la sânul maicii virtuţilor, rugăciunea, şi aceasta vă va odihni mai mult decât tot ce aţi aştepta sau aţi cere.
