”Ierarhia bisericească”, la metrou

După încheierea primei ședințe a plenului Sinodului și după tot felul de lucruri care s-au auzit și s-au spus, am luat metroul și am plecat acasă. Și pe drum, în metrou, am avut o surpriză pe care aș dori să o comentez puțin.

Pe scaunul din fața mea stătea o doamnă de vârstă mijlocie îmbrăcată modern. Îndată ce a pornit metroul, și-a deschis geanta și a scos de acolo o carte verde, legată, din colecția Filocalia Sfinților Neptici[1] și a început să citească. Citea traducerea, iar din când și când își arunca o privire și pe original, iar în anumite momente i se vădea mulțumirea pe chip. M-a impresionat și am observat că citea Ierarhia Bisericească de Sfântul Dionisie Areopagitul.

Cei care au o oarecare legătură cu scrierile patristice știu că e vorba de un text important care înfățișează structura teologică a Bisericii, precizează cine poate fi diacon, preot sau episcop și care este lucrarea fiecăruia, și arată felul cum își poate pune cineva în valoare harismele în aceste poziții bisericești. În fine, susține învățătura teologică potrivit căreia regimul Bisericii este unul ierarhic, cele trei trepte ale preoției (diacon, preot, episcop) sunt strâns legate de cele trei Taine inițiatoare ale Bisericii (Botezul, Mirungerea, dumnezeiasca Euharistie) și de cele trei trepte ale vieții duhovnicești (curățirea, luminarea, desăvârșirea). Importante sunt în acest sens comentariile pe care Sfântul Maxim Mărturisitorul le-a făcut acestor texte și faptul că aceste păreri teologice fundamentale au ajuns până la Sfântul Nicodim Aghioritul și la teologi contemporani. Este vorba, așadar, de texte importante.

Mi-am făcut curaj și am întrebat-o pe doamna respectivă dacă îi place ce citește. Mi-a răspuns afirmativ. În continuare m-a întrebat în ce măsură aceste scrieri exprimă poziții neoplatonice. I-am răspuns că în anumite puncte există termeni neoplatonici, dar aceștia au un sens foarte diferit de cel din neoplatonism. De pildă, am menționat faptul că în textele Sfântului Dionisie Areopagitul este exprimată părerea că ”teologii… Îl numesc uneori pe Dumnezeu eros și dragoste, iar alteori iubitor și iubit… cel dintâi se mișcă, iar al doilea determină spre mișcare…”. Formularea aceasta, deși oarecum similară celor exprimate de Platon și Aristotel, diferă prin înțelesul acordat termenilor de eros și Dumnezeu.

Am întrerupt discuția, pentru că între timp trenul ajunsese la stația unde trebuia să cobor. Am felicitat-o, fără să îi cer numele și, desigur, nici ea nu știa cu cine vorbește.

Toată ziua respectivă am fost preocupat de acest fapt. Seara, în mass-media, la toate buletinele centrale de știri, se discuta despre boala Arhiepiscopului [este vorba de Arhiepiscopul Hristodul, trecut la Domnul, n.tr.], despre eventualele evoluții, despre persoanele care i-ar putea succede etc., dar în mintea mea stăruia scena din metrou. Mă gândeam la faptul că mulți oameni de rând ar dori o ierarhie bisericească în acord cu premisele patristice și bisericești, după cum, pe de altă parte, mulți dintre cei care dețin poziții pastorale în Biserică, din nefericire, nu au deloc sensibilități pe care le întâlnim în ”duhul” și conținutul ”Ierarhiei Bisericești” a Sfântului Dionisie Areopagitul. Mulți dintre creștinii de rând doresc clerici care să le fie doctori duhovnicești, care să îi tămăduiască de durerea lăuntrică și să îi ajute să își umple golul existențial în care trăiesc.

Acestea sunt adevăratele problemele fundamentale ale vieții bisericești contemporane, iar nu intrigile pentru pozițiile-cheie din Sinod!