Mătăniile, între fetiş şi modă

Pentru unii, şiragul de mătănii (komboskíni) este un instrument de lucru, pentru alţii, un talisman. Din mijloc de numărare a rugăciunilor, metaniera a devenit substitutul acestora. Puţini trag de komboskíni cu folos, iar mulţi îl poartă pentru că este la modă. Toate aceste contradicţii întăresc înşelarea şi ne îndepărtează de rostul şiragului de mătănii.

Consemnează Arhimandritul Hrysóstom Hrysópoulos:

Modul de fabricare al acestora, împletitul lor adică, a fost şi este o îndeletnicire specifică monahilor, având loc în vremea rugăciunii şi fiind rodul rugăciunii. În zilele noastre, procesul s-a industrializat, ba chiar metaniile au devenit produs de import. Cererea a dat naştere unor soluţii de satisfacere a ei, dar nu întotdeauna întru respect faţă de tradiţie şi ortodoxie.

Să vedem mătăniile ajungând un obiect de podoabă pe cârjele ierarhilor, cu mărgele şi fire multicolore, asortându-se veşmintelor lor, acesta este un semn al zilelor noastre. În loc de a fi de ajutor în ceasul rugăciunii, mătăniile au devenit o ocazie de etalare a aşa-zisei „duhovnicii”.

Fotografíi de clerici păruţi a fi în rugăciune, purtând şiraguri lungi de metanii, vedem adesea în paginile tipăriturilor bisericeşti. Se pare că mulţi au nevoie de ele pentru a arăta că, se înţelege, ei se roagă: o bună ocazie de a-şi etala gherondismul şi de a-şi umple surda lor lume lăuntrică cu elemente, altfel, simple în esenţa lor.

Pentru cei care se roagă cu adevărat, mătăniile constituie un mijloc de rugăciune firesc. Ele au ajuns, însă, ceva teatral, un mijloc de ajutor spre a fi acceptaţi de cei din jur drept „oameni duhovniceşti”. Lucrurile se schimbă în faţa obiectivului aparatului fotografic: toţi se desfată de această imagine, chiar dacă ea este simulată şi mincinoasă. Toate acestea sunt dovezi, pe de-o parte ale exploatării credinţei, iar pe de alta, a neseriozităţii lor. Voluntar sau involuntar, scopul şiragului de mătănii a fost deturnat. Dar este cea dintâi oară când are loc o astfel de răstălmăcire a lucrurilor bisericeşti? Este o exagerare atunci când vedem creştinii cerând să fie citită o rugăciune de binecuvântare pentru şiragul de mătănii.

Este îmbucurător faptul că oamenii au căutări duhovniceşti, mai ales în vremurile noastre, atât de materialiste şi de serbede. Dar nu trebuie să mângâiem auzul şi conştiinţele. Doar pentru că [şiragul de mătănii] a fost cumpărat şi atins de vreo icoană sau de moaştele sfinţilor, nu înseamnă că a dobândit vreun alt har. O astfel de relaţie cu lucrurile care privesc credinţa este fetişistă. Clericii îndeamnă la astfel de practici şi dezorientează, dar fără să înveţe adevărata lor utilitate: ei vor doar să iasă în evidenţă.

La timp şi cu folos trebuie să lămurim nu când şi cum au ajuns la noi mătăniile, ci în ce scop; să explicăm tuturor că avem nevoie de ele pentru rugăciunea minţii, măsurând cu şiragul canonul dat de duhovnicul nostru.

Şiragul de mătănii nu este decorativ, nici nu are proprietăţi magice sau atrage binecuvântarea lui Dumnezeu. Şiragul de mătănii este o numărătoare în mâna celui care se roagă. Ea nu-şi are sensul în vremea rugăciunii în comun, în vremea dumnezeieştii Liturghii sau a altor slujbe, acolo vorbeşte analoghion-ul şi preotul ce slujeşte. Realitatea este dură pentru cei care văd lucrurile altfel, are îşi „cosmetizează” imaginea exterioară de creştini – fie clerici, fie laici – şi pentru cei ce caută adepţi.

Trebuie să redăm sensul (inclusiv prin predicile noastre), raţiunea de a fi şi modul de folosire a şiragului de mătănii. Prejudecăţile sunt şi au fost tot timpul dăunătoare, aşa că vom fi de neiertat dacă nu o facem. Să nu lăsăm oamenii să cadă victimă cultului „personalităţii” unor obiecte, să ajungă să cadă în superstiţii.

Trebuie să-i urmăm pe aceia care au experienţa [rugăciunii] şi cunosc cele cu privire la utilizarea corectă a şiragului de mătănii, pentru că există mari excepţii de la regula de mai sus. Să ne avem mătăniile drept unealtă de rugăciune şi nu ca fetiş. Komboskíni îşi arată adevărata valoare numai în vremea rugăciunii. Şiragul de mătănii să fie, aşadar, negru la culoare şi simplu la înfăţişare, pentru că nu este nici podoabă mâinilor, nici prilej de întărire a egoismului nostru, decât dacă asta căutăm.