«Povețele părintești» ale părintelui Gherman Stavrovouniótul (1906-1982)

– Îngrijește-te să-ți păstrezi mintea curată, ferind-o, pe cât posibil, de gânduri întinate și viclene. Să admiri creația și să-L slăvești pe Dumnezeu, Care a făcut totul din nimic. Și, în loc să lași vederea diverselor creaturi să te vatăme, mai bine să te bucuri și să dai slavă lui Dumnezeu, Cel Care a zidit totul într-o armonie perfectă și conduce întregul univers cu atâta înțelepciune.

– Nu știi că prea mult somn strică? Căci din el se naşte acedia și alte multe ispite, mai ales trupești.

– Copilul meu, trebuie să ai numai gânduri bune și să le folosești în scop bun, astfel încât să alungi boala sufletului tău. Atunci când îți vin gânduri necurate, tu să te împotrivești, înlocuindu-le cu gânduri bune, adică smerite și sfinte.

– Dacă îți apare în minte un chip frumos, însoțit de gânduri păcătoase, atunci să încerci să îndepărtezi din mintea ta acele trăsături frumoase ale chipului, spre exemplu ochii, buzele, etc., astfel încât să-ți rămână în minte numai o bucată urâtă de carne. Astfel vei reuși să alungi gândul păcătos din mintea ta. Să-ți spui atunci: «Uite ce iubeai – o bucată urâtă de carne, care, după ce va muri, va intra în pământ, se va descompune și va deveni mai urâtă și mai dezgustătoare decât este acum». În acest fel, îți vei educa gândul să nu te ducă în ispită la vederea anumitor lucruri materiale, iar tu însuți te vei convinge că ceea ce iubeai cu împătimire nu este altceva decât flegmă, sânge și impurități. Și astfel vei putea să alungi gândul trupesc, întrucât cui pe cui se scoate. În cazul de față, gândul cel bun îl va scoate pe cel rău.

– Înfrânarea de la patimile trupești este starea firească a omului, pe când, dimpotrivă, căderea în păcatele trupești, în realitate, este ceva nefiresc. Astăzi lumea este atât de amăgită, încât vede lumina drept întuneric și viceversa. De aceea, îi consideră «înapoiați» și «retardați» pe cei înfrânați și cumpătați, iar pe cei care se scaldă în mocirla plăcerilor trupești îi numește progresiști…, îi admiră și îi elogiază! A venit vremea despre care a profețit sfântul Antonie cel Mare, că cei necuviincioși îi vor considera nebuni pe cei cuviincioși, neputându-și da seama că, de fapt, ei sunt cei nebuni.

– Iubitorii de plăceri trupești vor deveni și eretici.

– Conform mărturiei sfântului apostol Pavel, «voia lui Dumnezeu aceasta este: sfințirea voastră. Să vă feriți de desfrânare» (I Tes. 4, 3). Așadar sfințirea fiecărui om este strâns legată de fuga de desfrânarea trupească. Iată ce spune în continuare: «Ca să știe fiecare dintre voi să-și stăpânească vasul său în sfințenie și cinste, nu în patima poftei, cum fac neamurile care nu cunosc pe Dumnezeu» (I Tes. 4, 4-5). Ca și creștini, avem obligația să ne păstrăm trupurile sfinte și cinstite, pentru că înrobirea față de poftele și plăcerile trupești nu este o trăsătură specifică creștinilor, ci idolatrilor, care nu Îl cunosc pe adevăratul Dumnezeu.

– «Știm că dacă El Se va arăta, noi vom fi asemenea Lui, fiindcă Îl vom vedea cum este. Și oricine și-a pus în El nădejdea, acesta se curățește pe sine, așa cum Acela curat este» (I Ioan 3, 2-3). La a doua Sa venire, Hristos nu ne va oferi bunuri materiale, ci ceva cu mult superior: posibilitatea de a-L vedea față către față. Însă nu vom avea parte de așa ceva dacă nu ne vom strădui în această viață să dobândim curăție și înțelepciune, având drept prototip pe Însuși Domnul Iisus, Cel Care e curăția și înțelepciunea întruchipată.

– Nici un om – bărbat sau femeie – nu a regretat vreodată faptul că, păzind poruncile lui Hristos, și-a păstrat fecioria și înțelepciunea până în ziua nunții, iar apoi a rămas fidel soțului/soției până la sfârșitul vieții. Cei care îndeplinesc această poruncă divină, au parte de binecuvântările bogate ale lui Dumnezeu, iar cei care nu o îndeplinesc se vatămă pe ei înșiși.

– Așa numitul «instinct al reproducerii» ne-a fost dat de Dumnezeu cu un anumit scop, având de-a face cu «momeala». Scopul său este perpetuarea neamului omenesc, lucru care îl face pe om împreună-creator cu Dumnezeu, iar «momeala» este plăcerea. Când cele două aspecte converg în cadrul Nunții binecuvântate de Biserică, atunci omul îndeplinește voia lui Dumnezeu. Dacă însă acestea două apucă pe drumuri separate din cauza egoismului, atunci plăcerea devine un scop în sine, iar omul își uită scopul principal al vieții. În acest caz, putem vorbi despre o stare nefirească, despre încălcarea legii firești sădite de Dumnezeu în om, lucru care reprezintă un păcat de moarte. Pentru un astfel de păcat Dumnezeu l-a pedepsit pe Onan (Fac. 38, 1-10).

– Nelegiuirile împotriva firii săvârșite de locuitorii Sodomei și Gomorei au fost pedepsite de Dumnezeu într-un mod «împotriva firii»: cu o ploaie nu de apă, ci de foc și pucioasă.

– Păcatele trupești reprezintă trăsătura caracteristică a omului căzut. Omul care cade în asemenea păcate devine mai rău decât animalele sălbatice.

– Trupul nostru reprezintă «templul Duhului Sfânt» (I Cor. 6, 19). De aceea, când ne dedăm desfrânării, pângărim acest templu viu. Însă scris este că «de va strica cineva templul lui Dumnezeu, îl va strica Dumnezeu pe el, pentru că sfânt este templul lui Dumnezeu care sunteți voi» (I Cor. 3, 17).

– Cel care luptă să se păstreze curat, fugind de desfrânare și dezmăț, gustă încă din această viață nestricăciunea vieții celei viitoare. De aceea moaștele cuvioșilor răspândesc mireasmă bine mirositoare.

– Iubirea de plăcere și de trup răcesc și alungă iubirea de Dumnezeu.

– În vechime, oamenilor le era rușine când cădeau în păcate trupești. Din păcate, astăzi aceste păcate sunt săvârșite fără pic de rușine. Și va veni vremea când nu numai că nu vor fi considerate păcate, ci vor fi chiar lăudate. Vai și amar celor care vor păcătui în aceste vremuri.

– Fundamentul esențial al familiei celei după Hristos reprezintă fecioria celor doi soți până în ziua nunții. În cadrul Sfintei Taine a Cununiei, Biserica îi încununează pe cei doi ca o răsplată pentru curăția și fecioria lor, pe care și le-au păstrat până în acel sfânt moment al Nunții. Obiceiul care, din păcate, predomină în zilele noastre, acela ca cei logodiți să trăiască împreună, ca și cum ar fi deja căsătoriți, este cu totul inadmisibil din punct de vedere creștin. O mare parte din vina pentru acest păcat o au părinții tinerilor, care nu numai că nu și-au educat copiii din timp, ci, din păcate, tolerează sau, mai grav, îndeamnă la asemenea păcate, adăpostindu-i pe cei doi tineri sub acoperișul casei lor. În acest fel, și aceștia devin vinovați și părtași la păcatul desfrânării săvârșit de aceia.

Sursa: Gheronda Ghermanós Stavrovouniótul, Πατρικές Παραινέσεις (Povețe părintești)