Şase motive elementare pentru prezenţa orei de Religie în şcoli

Unul dintre obişnuitele paradoxuri greceşti este că ne preocupăm de cele mai serioase teme care se confruntă viaţa noastră de zi cu zi, doar atunci când se creează o vâlvă mediatică vulgară. Acest lucru are drept consecinţă faptul că judecăţile noastre sunt forţate şi hotărârile se iau întotdeauna în stare de presiune. Astfel, aceste hotărâri, fiind forţate, suferă de obicei de lipsuri tragice sau sunt catastrofale. Pentru a discuta, prin urmare, despre o chestiune atât de vitală, precum lecția de Religie în şcoli, ar trebui să ne retragem din public din cauza indivizilor care dețin importante poziții politice și au o experiență și o cunoaștere incompletă a temei în discuție.

Petrecând timp de aproape zece ani prin gimnaziile și liceele țării noastre predând lecția de Religie, dar și ca profesor în învățământul universitar, m-am întrebat adeseori dacă un asemenea obiect de cunoaștere are loc „în interiorul zidurilor” sălii de clasă.

Printr-o cercetare personală, contactul didactic zilnic cu elevii mei, discuții cu colegii mei și informare cu privire la situația europeană, am remarcat o serie de motive care pledează în mod clar pentru susținerea și nu anularea orei de Religie. Motive care, tare mă tem, fie sunt cunoscute centrelor decizionale și sunt neglijate în mod intenționat, fie vor în mod liber căderea în Kaiada ignoranței abisale a acelor „vrăjitori începători” care văd învățământul elen contemporan ca pe laboratorul lor personal de cobai.

Primul motiv: Religia este, fie doresc sau nu unii, unul dintre cei mai importanți parametri ai vieții sociale de-a lungul și de-a latul pământului. Cum se poate ca o chestiune atât de serioasă, care creează un obiect major de cunoaștere, despre care s-au scris milioane de pagini, să lipsească din programa analitică a educației curriculare, fără să se creeze un gol de cunoaștere imens?

Al doilea motiv: Nimeni nu are însușirile și condițiile prealabile predării unui obiect de cunoaștere atât de multilateral și complex cu excepția specialistului. Și acesta este profesorul de religie, teologul absolvent al facultăților noastre de teologie. Cine are cea mai mică ezitare cu privire la valoarea teologiei ca obiect de cunoaștere, poate să recurgă cu ușurință la paginile de net ale facultăților de teologie din Atena și Salonic, ale academiilor bisericești superioare și ale Universității Elene Deschise. Va înțelege imediat câte lucruri trebuie să studieze cineva pentru a putea să predea o lecție de Religie de două ore în școală.

Al treilea motiv: Într-o epocă în care apar fenomene para-religioase periculoase și în care secte mistice încearcă să înlăture și să înlocuiască religia oficială, ascunzând scopuri și activități care se îndreaptă în mod dovedit împotriva individului și a societății, singurul care poate oferi o informare validă referitoare la acestea este sistemul nostru educativ prin persoana profesorului de Religie.

Al patrulea motiv: Istoria elenă, civilizația și societatea din cele mai vechi timpuri, dar și de la formarea Statului neo-elen sunt întrețesute cu viața religioasă și bisericească. Multora nu le place această idee și probabil al dori ca lucrurile să nu stea așa, și aceasta constituie dreptul lor inalienabil. Dar dorințele noastre, din păcate sau din fericire, nu pot să schimbe istoria. Cunoașterea și cercetarea istoriei și societății grecești fără studierea fenomenului religios și al vieții bisericești sunt incomplete sau chiar imposibile. Această cunoaștere poate fi dată doar prin intermediul orei de Religie și de către oameni care s-au adâncit în studierea ei în mod științific și pot să o ofere din punct de vedere pedagogic.

Al cincilea motiv: Comit o mare greșeală cei care au impresia că la lecția de Religie se face cateheză de religie ortodoxă și că scopul profesorului este de a încerca să-i facă pe studenții săi buni creștini. Poate cei care o susțin sunt într-o ignoranță totală vizavi de ceea ce înseamnă și de câte e nevoie pentru a deveni cineva creștin. Atunci conducătorul și capul creștinilor, Hristos, nu ne-ar fi lăsat Biserica, ci săli de clasă. Totuși, lecția de Religie pe care o are sistemul de educație elen se sprijină pe un principiu pedagogic elementar: are ca punct de plecare reprezentările asumate de către elevi și „construiește” pe ele.

Fie vor sau nu vor unii, suntem o societate religioasă omogenă, unde mai mult de 95% din populația ei este creștin-ortodoxă. Sentimentul și fenomenul religios le cunoaștem încă din „scutecele” noastre prin intermediul Bisericii Ortodoxe. Este logic și consecvent din punct de vedere pedagogic să fie predată Religia în școli pornind de la această premisă, de la viața bisericească ortodoxă. Și este de asemenea logic să se ocupe de aceasta mai mult. În paralel sunt predate însă și religiile străine, celelalte confesiuni creștine, chestiuni sociale și etice, teme de istoria religiilor, de istorie bisericească și multe altele. Este oferită așadar o mare bogăție de cunoaștere, care ar fi imposibil de transmis altfel.

Al șaselea motiv: Hotărârea înțeleaptă de a nu se include lecția de Religie în lecțiile examinate la nivel național i-a conferit un mare avantaj. Acesta constă în scăparea de grija acoperirii materialului didactic la timp și prin urmare transformare ei într-un câmp de dialog. Acest ultim aspect consider că e cel mai important lucru pe care îl poate oferi această lecție tineretului nostru. Și chiar și acest motiv este super-suficient pentru a se justifica existența lecției de Religie în spațiul educațional. Atunci când profesorul de religie are formarea științifică și personală necesară, devine profesorul favorit al copiilor.

Atunci elevii, în loc să considere lecția de Religie „oră liberă”, au grijă ca nu cumva să o piardă. Acolo vor auzi de lucruri care nu pot fi cu ușurință discutate în alte ore: despre chestiuni de bio-etică, relații inter-umane, relații între doi prieteni, dreptate socială, teodicee, conflicte și intoleranță religioasă, pericole ale fanatismului și ale fundamentalismului, responsabilitate personală pentru evoluțiile mondiale, valoarea omului ca unicitate și multe altele.

Noi profesorii de Religie nu ne vedem elevii ca o mulțime căreia i se predă, obligată să fie de acord cu noi. Vrem să îi privim cu mândrie ca persoane responsabile și cu anumite poziții față de viață și societate.