Noua Muceniță Hrisí

Sfânta Nouă Muceniță Hrisí era de origine bulgară, iar familia sa locuia în regiunea Edessa. Părinții săi erau creștini, oameni simpli și cu frică de Dumnezeu, și aveau patru fiice.

Într-una din zile, un turc, văzând frumusețea fetei, s-a aprins de dorința trupească și căuta prilej să-și ducă la împlinire gândul său necuviincios. Într-adevăr, când Sfânta împreună cu alte femei a plecat în pădure să adune lemne, acesta a găsit prilejul să o răpească și să o ducă la casa lui.

A încercat mai întâi să o seducă și să o convingă, prin multe promisiuni și daruri, să treacă la islam, făgăduindu-i că o va lua de soție. Pe de altă parte o amenința că dacă nu va accepta de bună voie, o va supune la multe chinuri. Sfânta Hrisí a rămas neclintită în credința sa și, rugându-L pe Hristos să o întărească, i-a mărturisit cu mult curaj și tărie:

„Eu cred și mă închin lui Hristos, Acesta este Mirele meu. Nu mă voi lepăda niciodată de Hristos, adevăratul Dumnezeu, chiar și trupul de mi-l vei tăia bucăți”.

Auzind acestea, turcul s-a gândit că femeile lui ar putea să o convingă, de vreme ce și Hrisí era femeie. Au primit-o deci, turcoaicele și vreme de șase luni au încercat prin nenumărate mijloace, chiar și prin oracole, să o convingă să se lepede de Hristos și să accepte islamul, însă nici acestea nu au reușit nimic.

I-a chemat apoi pe părinții și surorile ei și i-a amenințat că, de n-o vor convinge să renunțe la Hristos, o vor omorî, iar pe ei îi vor chinui. Au mers deci, şi aceștia la Sfânta, vrând nevrând, și cu multe lacrimi, încât ar fi putut să înmoaie și cele mai tari pietre, au încercat să o convingă, spunându-i: Leapădă-te de Hristos măcar „de formă”, ca să nu pierim cu toții, iar Cel ce este milostiv te va ierta.

„Voi care mă îndemnați să mă lepăd de Hristos, de adevăratul Dumnezeu”, a răspuns Sfânta, alungându-i, ”nu mai sunteți familia mea. În locul vostru am pe Hristos ca tată, și pe Maica Domnului ca mamă, iar sfinții îmi sunt frați și surori”. Astfel s-a împlinit încă o dată cuvântul lui Hristos: „Și dușmanii omului (vor fi) casnicii lui” (Matei 10, 36).

Văzând musulmanii că nu îi pot slăbi credința, au lăsat deoparte cuvintele și lingușelile și au început să o chinuiască…

Vreme de trei luni, Sfânta a răbdat bătai cu bâta. Apoi, smulgându-i fâșii de piele de pe trupul ei, i le arătau pentru a-și pierde curajul, în timp ce sângele îi curgea râuri, înroșind pământul. În cele din urmă, au încins un fier în foc și l-au trecut prin urechile Sfintei, încât îi ieșea fum pe nas și pe gură.

Mucenița lui Hristos însă a îndurat acele chinuri îngrozitoare cu tărie și răbdare, întărită de puterea Crucii și iubirea lui Hristos.

Aflând că în apropierea locului unde suferea ea se afla Părintele ei duhovnicesc, Timotei, fostul egumen al Mănăstirii Stavronikita din Sfântul Munte, cel care i-a povestit Sfântului Nicodim despre martiriul ei, i-a trimis acestuia vorbă, printr-un creștin, să se roage la Dumnezeu să o întărească pentru a putea îndura mucenicia până la capăt.

Torționarii cei impietriți la inimă și mai înversunați decât fiarele sălbatice, mirându-se că Sfânta mai avea suflare după atâtea chinuri, s-au înfuriat și nerăbdând să fie biruiţi de o femeie, au legat-o de un copac și i-au tăiat trupul ei neprihănit cu cuțitele.

Astfel, Sfânta Nouă Muceniță Hrisí, după ce a fost cercată ca aurul în cuptor prin atâtea suferințe, și-a predat sfântul ei suflet în mâinile Mirelui Celui Veșnic, învrednicindu-se de două cununi: a fecioriei și a muceniciei.

Câțiva creștini au adunat în taină sfintele ei moaște și le-au îngropat cu mare cinste și evlavie.