Sfântul Gall, Apostolul Elveției

Gallus (Gallen sau Gall) s-a născut în anum 550, cu 8 ani înainte ca Sfântul Comgall să ctitorească faimoasa mănăstire de la Bangor (nordul Irlandei). Puține se cunosc despre copilăria lui Gall, cu excepția faptului că se crede că avusese o mare dragoste și râvnă pentru credința creștină. Tânăr fiind, a ajuns să studieze la Mănăstirea Bangor, avându-l profesor pe Comgall, iar mănăstirea devenise deja renumită în toată Europa ca un mare centru de învățătură creștină, iar Irlanda era cunoscută ca „ținutul sfinților și înțelepților”. De la Abația Bangor, misionarii plecau în toate părțile Irlandei, în insulele britanice și pe continent.

În același timp cu Gall, la Mănăstirea Bangor studia și Columban, Sfântul căruia îi este închinată biserica parohială din Ballyholme, de cealaltă parte a Bangorului. Putem spune că Sfântul Columban ajunsese un fel de mână-dreaptă a Cuviosului Egumen Comgall, precum și că avea o mare chemare spre a face misiune, astfel încât, în cele din urmă, a ajuns să-i ceară voie Egumenului său, Sfântul Comgall, pentru a pleca în misiune.

Sfântului Comgall îi venea greu să se despartă de unul care îi era de mare ajutor, dar înțelegând că nu trebuie să se gândească numai la sine, i-a îngăduit lui Columban și încă la 12 monahi însoțitori, dintre care cel mai cunoscut era Gall, să plece, lucru care s-a întâmplat în jurul anului 589, când și-au luat rămas bun, în vederea apucării pe o cale plină de dificultăți și pericole, pentru a vesti Evanghelia lui Dumnezeu și pe continent.

Columban, Gall și însoțitorii lor au ajuns în Elveția, la lacul Constanța, unde au șezut o vreme. Columban a hotărât să plece apoi în Italia, dar Gal a căzut bolnav, suferinde de fierbințeală, și nu l-a putut însoți.

Revenindu-și din boală și fiind doritor de isihie, Gall s-a așezat într-un loc liniștit de pe valea râului Steinach, pentru a duce o viață de singurătate. Aici a construit o mică chilie de piatră pentru rugăciune, după obiceiul ce dăinuia în Irlanda. Acesta avea să fie începutul mănăstirii și apoi al orașului Saint Gallen. La scurtă vreme s-au adăugat și alte chilii pentru monahii ce ascultau de Sfântul Gall.

Sfântul Gall s-a făcut cunoscut în Elveția ca un mare misionar și predicator, întorcând închinătorii la zei către Dumnezeul cel Adevărat. Ca rezultat al lucrării lui pline de râvnă, practic întreaga Elveție a ajuns să îmbrățișeze credința creștină.

Atunci când scaunul episcopal de Constanz a rămas vacant, clerul adunat a hotărât în unanimitate să-l aleagă pe Sfântul Gall, însă acesta a refuzat, spunând că nu se cade să fie ales episcop cineva străin de locurile acelea, așa că l-a propus pe unul din ucenicii săi, diaconul Ioan, care a fost astfel hirotonit episcop.

În anul 625, la adormirea Egumenului Eustasius al Mănăstirii de la Luxeuil, mănăstire ce fusese ctitorită de Sfântul Columban, șase monahi, toți irlandezi, au venit să-i ceară Sfântului Gall să preia conducerea obștii, însă a cesta a refuzat să-și părăsească viața de solitudine, mai ales că era bătrân și, probabil, simțea că i-ar fi fost peste putere să se îngrijească de grelele îndatoriri ale egumeniei unei obști.

Legenda despre Sfântul Gall

Dată fiind viața retrasă a Sfântului Gall, se povestește că, în ultimii ani ai vieții, ajutorul său devenise un urs, care-l ajuta la căratul lemnelor de foc. Orașul Saint Gallen a păstrat ursul, așezându-l pe emblema sa. De asemenea, ursul cărând bușteni este prezentat și pe zidurile marii catedrale a orașului, precum și în biserica parohiei Carnalea din Bangor, Irlanda.

Sfântul Gall a adormit întru Domnul la 16 octombrie 645, în vârstă de 95 de ani.

Râvnitor vestitor al Evangheliei și priceput învățător al monahilor, bărbat de deosebită sfințenie, Sfântul Gall a lăsat o urmă de neșters în istoria locului în care a lucrat. Pomenirea sa s-a făcut cu multă cinste în locurile în care a viețuit, devenind cunoscut și cinstit ca Apostolul Elveției.