Sfântul Mucenic Grigorie, Mitropolitul Kydoniei (Aïvalí) – 3 octombrie 1922

Grigorie, înțeleptul păstor de suflete din Aïvalí, din cauza activității pe care o desfășura, a suferit multe exiluri și prigoniri. Deși era înaintat în vârstă, Mitropolitul Grigorie a înfruntat cu forță tinerească torturi îngrozitoare. În perioada grea a exilului său forțat, a reușit să salveze 25000 de creștini și 26 de preoți din Aïvalí, trimițându-i în Grecia. El însă, ca și Mitropolitul Hrisostom al Smirnei, a refuzat să-și părăsească turma. Împreună cu alți creștini, Mitropolitul Grigorie a fost exilat pe 30 septembrie 1922. Câteva zile mai târziu, pe 3 octombrie, după ce a îndurat bătăi crunte, a înfruntat priveliștea îngrozitoare a uciderii a 15000 de creștini și a 22 de preoți, omorâți unul câte unul sub privirea sa. Pentru vârstnicul arhiereu, călăii pregătiseră o groapă adâncă pentru a-l îngropa de viu. Îndată ce a fost aruncat în groapă, înainte de a fi acoperit cu pământ, Mitropolitul Grigorie a atras asupra sa îndurarea lui Dumnezeu. Vrednicul de pomenire Mitropolit Iacov din Mytilíni descrie sfârșitul mucenicesc al acestui martir național:

„Mitropolitul Grigorie împreună cu Arhimandritul Evghenie, apropiindu-se de portul orașului pentru a-și lua rămas bun de la preoți [deținuți], a fost arestat și obligat să urmeze și el acel grup. În fruntea preoților, înconjurat de soldați turci furioși, batjocorit și defăimat, Mitropolitul a fost târât spre temniță pe drumurile principale ale orașului. Mulțimile de greci, care parcurgeau aceleași drumuri pentru a coborî la țărm din acel loc devenit acum un iad, își priveau ierarhul condus spre Golgota, și plângeau. Știau bine care va fi sfârșitul preoților și al celorlalți care îi urmau.

Kydonia – Aïvalí – Piaţa cafenelelor

În temniță se aflau și alți reprezentanți ai Bisericii din Kydonía. Toți aceștia au îndurat mari chinuri, fiind înfometați și torturați vreme de trei zile și trei nopți. În a patra zi, au fost preluați de garda militară și de rebelii turci, care i-au condus pe drumul Agiasmatiós, unde au fost din nou torturați, încât de abia se mai puteau ține pe propriile lor picioare, mai ales bătrânul arhiereu care era și bolnav. Pe tot parcursul drumului au fost batjocoriți, defăimați și umiliți. Buzele arhiereului rosteau în șoaptă rugăciuni, iar chipul său își păstra liniștea, ca și cum trupul nu ar fi simțit loviturile.

Așa străbătea această nouă Golgotă mulțimea de slujitori ai lui Hristos, până când au ajuns la o întorsătură a drumului spre Agiasmatíos, la marginea unei râpe. Acolo a avut loc una dintre cele mai teribile crime împotriva creștinilor.

Atunci când preoții, ieropsalții, împreună cu Mitropolitul și cu mulți creștini mireni au ajuns la distanța de o jumătate de oră depărtare de Kydonía și de punctul în care drumul cotea spre Aghiasmatíos, în fața salinelor orașului, Mitropolitul Grigorie a văzut cum doi soldați turci și trei rebeli, înarmați cu lopeți și târnăcoape, se îndreaptă spre aceea râpă din apropiere, unde au început să sape o groapă adâncă. Acesta de altfel, părea să fie și semnalul, pentru că îndată a început groaznicul masacru a celor douăzeci de preoți. Nu au fost uciși toți odată, ci unul câte unul, ca cei care rămâneau să vadă moartea chinuitoare a fraților lor, pentru fiecare folosind altă modalitate de ucidere. Pe bătrânul Mitropolit, pentru care săpaseră și groapa, l-au lăsat ultimul, ca să fie martorul tuturor crimelor.

Foarte palid, arhiereul bolnav se străduia din răsputeri să reziste. În cele din urmă, doi călăi l-au târât spre groapă, unde au venit și alți soldați turci. În fruntea lor se afla un locotenent înfiorător, care, apropiindu-se de Mitropolit, i-a spus:

– Pe tine, prea nerușinatule arhipăstor, nu te voi junghia pentru că știi cât de mult te iubesc. Și într-adevăr, locotenentul intenționa să-l îngroape de viu pe arhiereu. Dar, înainte de a apuca să-l împingă spre groapa deschisă, Mitropolitul Grigorie, bolnav și istovit de puteri, s-a prăbușit mort. Dumnezeu l-a mutat la viața de dincolo așa cum a voit El.

Sursa: Arhim. Nicolae I. Protopapás, Οι σφαγιασθέντες ώσπερ άρνες αρχιερείς και ιερείς της Μικράς Ασίας, Atena 1992.