Conacele din Macedonia

În orice parte a Macedoniei şi-ar arunca cineva privirea, va observa coexistenţa armonioasă a conacelor tradiţionale cu locuinţele contemporane. Aceste conace, construite în stil arhitectonic macedonean, sunt mărturia situaţiei economice înfloritoare a epocii în care au fost construite.

Conac din satul Doltso

Primele mărturii ale arhitecturii macedonene aparţin sfârşitului de secol 17 şi începutului celui de-al 18 şi se întâlnesc în Kastoriá, în Veria şi în Siátista. Pe la mijlocul secolului al 18-lea, arhitectura macedoneană a început să influenţeze şi marile centre urbane. Iniţial, conacele erau ridicate de meşteri autohtoni sau de meşteri constantinopolitani, stilul arhitectonic în care erau construite fiind influenţat de arhitectura bizantină. Cu trecere vremii, însă, şi datorită dezvoltării comerţului, au primit înfluenţe din arhitectura europeană.

Materialele pe care le foloseau erau simple şi difereau în funcţie de zonă. Se folosea în principal lemn, pământ şi piatră, în regiunile muntoase şi semimuntoase, şi cărămidă, în zonele de câmpie.

Conac din satul Doltso

Casele erau simple şi planul lor era legat de nevoile zilnice ale stăpânilor lor. O casă macedoneană clasică era, de obicei, cu două etaje şi, în cazuri rare, cu trei etaje.

Caracteristice stilului arhitectural macedonean sunt sahnisiá, adică balcoanele închise din lemn, extensii ale plafonului etajului, fapt care impunea folosirea unui număr mai mare de grinzi pentru susţinerea lor, dar şi haghiátia, adică cerdacele, spaţii parţial acoperite, prelungiri ale corpului principal, în care se desfăşurau majoritatea activităţilor cotidiene: aici găteau, spălau şi îşi petreceau mare parte din zi.

Un alt element caracteristic era includerea măsurilor de apărare în planul de construcţie al casei: parterul era construit din pereţi solizi din piatră, de un metru grosime şi avea câteva mici ferestruici, puţine la număr, în vreme ce etajele erau construite din materiale mai uşoare, aveau ferestre mai mari şi se sprijineau pe parter.

Conac din satul Kostur

Subsolul, dacă exista, era folosit, în principal, drept spaţiu de depozitare. La parter se afla spaţiul de lucru şi câteva spaţii anexe, grajduri şi magazii. La etajul unu se aflau dormitoarele de iarnă, în vreme ce la etajul doi locuia pe perioada verii; aici se afla şi spaţiul în care erau primiţi oaspeţii şi unde  îţi petreceau timpul liber. Etajele comunicau între ele prin intermediul unei scări din lemn. Din lemn erau şi obloanele, grilajele şi podelele etajelor.

Acoperişul conacelor era în două sau în patru ape şi avea o streaşină proeminentă. Era construit din lemn şi acoperit cu cărămizi.

Camera de iernat

Elementele ornamentale diferă în funcţie de zonă, epocă şi situaţia materială a proprietarului. Casele erau decorate în interior cu sculpturi în lemn, cu cergi şi covoare ţesute de mână. Atât în interior, cât şi în exterior, pereţii erau decoraţi cu picturi murale.

Camerele erau simple, cu câteva elemente indispensabile de mobilier, de mici dimensiuni. Încălzirea se făcea cu şeminee, care se găseau în aproape toate spaţiile casei.

Multe dintre aceste case şi conace, care au fost declarate monumente istorice, pot fi întâlnite încă în multe dintre regiunile din Macedonia şi Tracia: Kastoriá, Véria, Xánthi, Komotiní, Kavála, Halkidikí şi multe altele.