Cuviosul Ilarion Ivireanul, făcătorul de minuni

Preafericitul părintele nostru Ilarion se trăgea din familia de boieri Docaúri din estul Georgiei. L-a vârsta de șase ani a fost încredințat dascălului, întru frica lui Dumnezeu, pentru a învăța carte. De mic s-a vădit faptul că avea aplecare spre cele ale credinței. Văzând aceasta, tatăl său a construit la țară o mănăstire unde, în scurt timp, s-au strâns 16 monahi, și acolo creștea și viitorul ascet.

Când a împlinit 14 ani, s-a hotărât să meargă în pustia Garetzi, pentru a evita dragostea și ocrotirea exagerată a tatălui său. Acolo, în deșert, a găsit o peșteră mică și a început nevoința. Micul ascet trăia ca un înger netrupesc și a fost îndrăgit de pustnici pentru marea râvnă pe care o avea. Faima virtuților lui creștea și într-o perioadă scurtă de timp a dobândit 11 ucenici.

Se ruga neîntrerupt și era un mare postitor. Oamenii îl vizitau pentru a primi mângâiere, sfaturi și binecuvântarea lui. Atunci când episcopul orașului Rustáva l-a văzut, foarte slăbit și îmbrăcat zdrențuros, l-a chemat să primească harul preoției. Smeritul Ilarion a refuzat, însă în cele din urmă a făcut ascultare. După puțin timp, fericitul Ilarion a lăsat un alt egumen pentru obștea mănăstirii și a mers în pelerinaj la Ierusalim și la Locurile Sfinte. În această călătorie, unii au încercat să îl tâlhărească, însă când au scos săbiile, au rămas cu mâinile uscate. Tâlharii și-au dat seama că Dumnezeu i-a pedepsit și au căzut la picioarele sfântului ca să îi ierte. Ilarion a făcut semnul crucii, i-a îngrijit și i-a lăsat să plece, dându-le iertare. Unul dintre tâlhari l-a însoțit până pe Muntele Tabor.

După pelerinajul la Locurile Sfinte a trăit ca pustnic în peșterea Proorocului Ilie. Într-o noapte, pe Muntele Măslinilor i s-a arătat Maica Domnului, care i-a spus: „Ilarion, mergi și pregătește cina pentru Domnul și Fiul meu”. După ce s-a trezit a mulțumit Domnului și maicii Domnului și a mers spre patria sa. Acolo a aflat că tatăl și frații săi muriseră. Mama sa i-a dat toate avuțiile în grijă, să le folosească după cum dorește.

Fericitul Ilarion a construit o mănăstire de călugărițe, le-a dat terenuri agricole și le-a rânduit tipic în mănăstire. După aceea a strâns 75 de părinți și a construit și o mănăstire de călugări, iar restul de bani i-a împărțit săracilor. Unchiul său, din iubire de avuție și din pizma diavolului, a vrut să ardă mănăstirea și să-l omoare. Pronia Dumnezeiască însă i-a schimbat mintea, s-a mărturisit și a cerut iertare de la Cuvios, ba apoi și-a dat averea mănăstirii și a devenit și el monah.

Reputația de sfințenie a Cuviosului Ilarion s-a răspândit în toate părțile Georgiei. Cuviosul detesta mult slava lumească și a numit un frate înțelept ca păstor pentru oile cele cugetătoare, iar el, împreună cu doi slujitori, a mers la Constantinopol și de acolo pe Muntele Olimp din Bitinia. Acolo a rămas timp de cinci ani într-o mica bisericuță părăsită. După aceea a venit la Constantinopol și apoi la Roma, unde a făcut multe minuni cu ajutorul lui Dumnezeu.

După doi ani a ajuns la Tesalonic, voind să se închine Sfântului Mare Mucenic Dimitrie, și aici a vindecat copilul paralitic al conducătorului orașului, care, drept mulțumire, i-a construit o biserică într-un loc liniștit, pentru rugăciune. Viața îngerească a Cuviosului a trezit în mulți zelul pentru viața monahicească și mulți au primit schima îngerească din mâinile lui.

Până la plecarea sa în Ierusalimul cel de sus, Sfântul Ilarion a rămas în Tesalonic. Înștiințat de Dumnezeu despre moartea sa, l-a chemat pe conducătorul orașului, i-a mulțumit pentru toate și i-a lăsat ca testament să-i iubească pe săraci și pe monahi și să fie drept și milostiv. După moartea Sfântului Ilarion, conducătorul a făcut o raclă pentru sfintele moaște, care făceau multe minuni și vindecau mulți bolnavi.

Despre aceste minuni a aflat și Împăratul Vasile Macedoneanul. Pe ascuns, oamenii împăratului au luat sfintele moaște ale cuviosului Ilarion din Tesalonic și le-au dus la Constantinopol, unde l-au primit cu cinste și cântări. La început, împăratul a ținut sfintele moaște la palat. În a treia zi, s-a trezit din pricina miresmei, a dat să se culce la loc, dar Sfântul Ilarion, îmbrăcat în haine preoțești, i s-a arătat și i-a spus: „Această mireasmă nu am câștigat-o în orașe, ci în pustie: ca să ai har de la Dumnezeu, trimite-mă în pustie”. Împăratul a povestit întâmplarea Patriarhului și astfel, cu mari onoruri, sfintele moaște au fost mutate la mănăstirea Sfântului Roman.