Muncă puţină pe bani mulţi!

Arhimandritul Epifanie: S’a întâmplat odată ca unul din membrii partidului prim-ministrului Dilighiánnis[1] să meargă la el pentru a-i cere să-i găsească un serviciu care să implice puţină muncă şi din care să iasă bani mulţi. Dilighiánnis a răspuns la această pretenţie zicând:

– Servicii din care să iasă bani mulţi nu sânt la îndemâna oricui. Eu nu ştiu un loc cu muncă puţină şi bani mulţi. În schimb, cunosc servicii grele cu bani mulţi şi servicii uşoare cu bani puţini.

– Nu mă interesează, trebuie să-mi găseşti ceva, doar sânt membru în partidul tău. Îţi asigur 100 de voturi. Trebuie să-mi găseşti, după cum ţi-am spus, un serviciu plătit foarte bine, care să necesite muncă puţină.

– Fiindcă eu n’am auzit de aşa ceva, găseşte-l tu şi apoi te voi numi pe post.

Omul nostru s’a dus să întrebe în stânga şi în dreapta, însă din toate părţile i s’a spus acelaşi lucru: „Serviciile grele sânt plătite cu bani mulţi, cele uşoare cu bani puţini.”

Persoana respectivă s’a dus într’o bună zi în Piaţa Constituţiei. Acolo avea loc un concert susţinut de orchestra orăşenească. L-a văzut pe cel ce stătea în fruntea lor că ţinea o vergea pe care o agita într’o parte şi în alta. S’a apropiat de el şi l-a întrebat: „Nu-mi spui şi mie câţi bani câştigi pentru treaba asta?” Acela l-a asigurat că are

un salariu îndeajuns de mare. Cu cel dintâi prilej, omul nostru s’ dus la Dilighiánnis şi i-a adus la cunoştinţă marea descoperire: „Am găsit în sfârşit un serviciu uşor, pe bani mulţi. Voi da dintr’o vergea şi ceilalţi care au instrumente vor cânta…” Credea, bietul de el, că este o treabă simplă să mişti bagheta respectivă pentru ca orchestra să cânte cum trebuie!

Cum să meargă bine economia când toţi cer? Toţi au drepturi, nimeni nu are obligaţii, şi vor să scoată cât mai mulţi bani cu muncă cât mai puţină. Astăzi toţi, din nefericire, lucrăm după legea efortului cel mai mic, care să ne obosească cât mai puţin şi după care să câştigăm cât mai mulţi bani. Poate, oare, economia să meargă bine în astfel de condiţii?

Germania a ieşit zdrobită din cel de-al Doilea Război Mondial, cu totul distrusă. Germanii, însă, au lucrat din greu ca să-şi reconstruiască ţara, iar după câţiva ani au început să dea bani cu împrumut şi la celelalte ţări. Ştiţi cât lucrau? Câte 13 ore pe zi, pentru a-şi reface economia. Şi au reuşit. Adenauer[2] şi Erhard, ministrul economiei, au declarat la acea vreme: „Pentru ca economia ţării noastre să fie pusă pe picioare,

trebuie să lucrăm din greu.” Iar Nemţii au lucrat 13 ore, plătiţi fiind ca pentru o zi normală de lucru, fără ore suplimentare.

Noi beneficiem astăzi de săptămâna de lucru de 5 zile lucrătoare, ziua de lucru fiind de 8 ore, la care se mai adaugă pauzele de lucru, grevele, zilele nelucrătoare. Am văzut cândva o caricatură sugestivă care zicea: „Lucraţi Sâmbăta?” Iar răspunsul era: „Nu! Sâmbăta şi Duminica sânt nelucrătoare, Lunea este zi de odihnă, iar Marţea şi Miercurea e grevă! A rămas să lucrăm Joi şi Vineri…” În concluzie, cum să meargă bine economia, când s’a instituit sloganul „Să lucrăm puţin şi să câştigăm mult”?

Sursa: Ahimandritul Epifanie Theodoropulos, Toata viaţa noastră lui Hristos Dumnezeu să o dăm, editura Predania, Bucureşti, 2010