O felurime de daruri
23 November 2013
Gheronda, ce se poate spune despre împărţirea inegală a talanţilor?
Arhimandritul Epifanie: Nu voi răspunde direct. Dacă doreşte cineva, să răspundă şi, dacă va fi nevoie, voi completa după.
Un ascultător: Această împărţire pare inegală fiindcă nu putem vedea personalitatea şi adâncimea sufletească a fiecărui om. Esenţial este ca fiecare om să poată cu discernământ şi prin Sfântul Duh să-şi stabilească el însuşi talantul ce îl are şi felul în care îl va înmulţi. Nu putem deosebim cu certitudine talanţii celorlalţi. Numai Dumnezeu, în atotînţelepciunea Sa, ştie cum să împartă cu dreptate talanţii. Noi nu avem aşa duh pătrunzător şi deosebitor încât să înţelegem care ar fi raţiunea pentru care unuia i s’a dat cutare talant şi altuia unul deosebit. După cum spune troparul din Săptămâna cea Mare, unul să înmulţească înţelepciunea, altul să-şi dea bogăţia ş.a.m.d.[1]
Arhimandritul Epifanie: Este minunată referirea la troparul Săptămânii celei Mari. Acolo se găseşte mai ales răspunsul legat de această felurime. Închipuiţi-vă ce ar fi însemnat ca toate lucrurile să fi fost asemănătoare şi egale; toţi munţii să fi fost egali, iar copacii să fi fost numai de un anumit fel, având acelaşi rod. Dacă toate pâraiele şi râurile erau la fel, dacă ar fi existat o astfel de monotonie, mai putea fi frumos? Dacă toţi oamenii aveau acelaşi grad de inteligenţă, ar fi fost interesant? Cine s’ar mai fi îndreptat către profesii diferite, dacă aveau toţi aceleaşi înclinaţii, aceeaşi chemare, aceleaşi capacităţi şi abilităţi? Armonia şi frumuseţea o putem întâlni în diversitate.
Egalitatea talanţilor nu ar fi ceva bun; ar fi ceva rău. Gândiţi-vă la un lucru simplu: distribuţia profesiilor. Toţi s’ar îndrepta spre una, două sau trei meserii. Spre celelalte, câţi s’ar mai duce? Dar toate meseriile şi serviciile sânt necesare. Dumnezeul, în atotînţelepciunea Sa, nu s’a folosit de o egalitate anume în împărţirea bunurilor sale. De aici vine şi faptul că El va judeca pe fiecare după cele pe care le-a primit şi de lucrarea pe care a făcut-o. „Şi lui Dumnezeu îi place ceea ce este după putere,” spune Grigórie al Nazianzului.[2] Nu ne cere Dumnezeu să lucrăm peste puterile noastre. El ne va răsplăti după bunăvoinţa de care am dat dovadă. Este o realitate faptul că Dumnezeu n’a dat aceleaşi daruri la toţi oamenii; acest lucru face parte deja din viaţa noastră.
Plecând de la această logică a egalităţii talanţilor ar trebui să spunem: „De ce să fie unii judecători? Să fie toţi areopaghiţi!”[3] Închipuiţi-vă că toţi locotenenţii ar ajunge generali. Putem avea 5000 de generali? Dumnezeu, însă, în înţelepciunea Sa, le-a rânduit pe toate cum trebuie.
