Omul secularizat și creștinul

În ultimele, cel puțin, două sute de ani, una dintre marile amenințări ale credinței creștine a fost omul secularizat. Înfățișându-se ca cel ce nu face decât să fie “normal”, acesta trăiește într-o lume fără de Dumnezeu în care ceilalți pot fi ademeniți să trăiască și ei ca și cum nu ar exista Dumnezeu. Berdiaev spune: „Dacă Dumnezeu nu există, atunci nici omul nu există.” Și aș mai spune că Dumnezeu Cel ce Este trebuie să fie pretutindenea și în toate lucrurile, altminteri nu este Dumnezeu, ci un dumnezeu mincinos. Să părăsim așadar „ateismul molatec” al omului secularizat și să trăim tot timpul și în tot locul pentru Dumnezeu.

Relativitatea lui Escher*

Mulți dintre gânditorii creștini au vorbit despre natura lumii fără de Dumnezeu, stare ce definește Modernitatea. Profit aici de ocazie pentru a face o mică comparație între omul secularizat și cel creștin. Omul lumesc poate crede în existența lui Dumnezeu, dar în același timp că evoluția și sfârșitul acestei lumi depind de acțiunile întreprinse de oameni. Creștinul crede că există Dumnezeu și că toate sunt în mâna Lui.

Omul lumesc crede [cu religiozitate] în Progres. Modul de viață se schimbă, și cu o bună orientare din partea omului, aceasta este o schimbare în bine. Orice nouă descoperire se clădește pe temelia descoperirii precedente. Astfel, calitatea vieții e din ce în ce mai ridicată, urmărindu-se neîncetat această ascensiune.

Creștinul este încredințat că oricât ar fi de mare sforțarea omului în a-și schimba condițiile de viață, natura lui nu poate rămâne decât aceeași. Omul modern nu este în nici un fel mai presus de înaintașii săi. Bunătatea nu se numără printre roadele progresului.

Omul veacului acestuia crede în puterea oamenilor. Intelectul, întrebuințat în mod rațional indiferent de situație, trebuie să conducă la o finalitate mai bună. Creștinul crede în Dumnezeu, dar se îndoiește de bunătatea omului. Deciziile omului sunt întotdeauna interpretabile, purtând cu sine și posibilitatea unui eșec.

În fine, omul lumesc pășește cu încredințare pe calea ușoară a progresului. Chiar dacă pot fi piedici pe parcurs, el crede că urmând calea progresului va da naștere unei lumi mai bune – una poate chiar aproape de perfecțiune.

Creștinul punându-și dimpotrivă nădejdea în Dumnezeu, crede că este a lui Dumnezeu a pune hotarele istoriei, iar nicidecum al omului. Astfel, chiar și lucrurile bune făcute de om sunt judecate de un Dumnezeu Atotbun ale Cărui rațiuni sunt dincolo de orice am putea noi să-i cerem sau să gândim.

Omul secularizat, în ciuda diverselor sale falimente, vede în fiecare nou bine ce vrea să îl înfăptuiască o continuare a planului său, gândind că în cele din urmă toate problemele își vor afla rezolvare cu ajutorul compromisului, negocierii și voinței de schimbare.

Creștinul înțelege păcatul în care trăiește omenirea. El știe că fără Dumnezeu, va merge necontenit din greșeală în greșeală. Doar având credință și lăsându-se cu totul în voia lui Dumnezeu, omul poate schimba lucrurile în bine – o asemenea schimbare fiind de fiecare dată primită ca minune a lui Dumnezeu.

Omul lumesc se crede infailibil, nu învață niciodată din lecțiile pe care i le dă istoria, tânjește însă întruna să reușească acolo unde nimeni nu a pus încă piciorul. De îndată ce face o descoperire (în tratarea, de exemplu, a unei boli), se grăbește să o și transpună în termeni politici. Ceea ce este nociv din punct de vedere politic (politically incorrect) va fi eradicat la fel de rapid ca și malaria.

Creștinul știe că problemele nu se datorează atât de mult lumii dinafară, pe cât de mult se datorează lumii sale lăuntrice. Dacă omul nu se va lăsa schimbat de un Dumnezeu Bun, bunătatea din lume va sărăci în continuare. Omul secularizat știe cum să se vindece de malarie, dar nu știe să împărtășească cu adevărat lumii întregi binele pe care îl face. Lumea ( lumea a treia) moare și astăzi așa cum a murit din totdeauna. Omul secularizat este neputincios pentru că îi lipsește adevărata bunătate.

În contextul lumii moderne, creștinul este împins puternic la marginea societății, fiind văzut ca vestigiu al unei lumi de mult apuse. Cu toate acestea, nu se poate spune că ar fi un vestigiu religios – adevărul pe care creștinul îl deține este veșnic, fiind leac pentru toate nenorocirile lumii, așa cum numai Adevărul Dumnezeiesc poate fi.

Generația de acum este chemată la adevărata înțelegere a Creștinismului și la a spune nu pactului cu omul lumesc. Unul Dumnezeu este Bun și dă voința cea bună tuturor oamenilor.

El nu este utilitarist, gândind ca cei mai mulți dintre noi să se bucure de cel mai mare bine posibil, ci voind ca fiecare suflet în parte să cunoască Bunătatea Sa.

Fie ca Creștinii să se facă văzuți pretutindeni, iar credința lor în Împărăția lui Dumnezeu să se facă tuturor cunoscută!

Sursa: glory2godforallthings.com