Sfânta Mare Muceniță Cecilia

22 November 2013
Mozaic de secol IX din Biserica Santa Cecilia in Trastevere, Roma, de pe locul martiriului

Mozaic de secol IX din Biserica Santa Cecilia in Trastevere, Roma, de pe locul martiriului

Sfânta Mare Muceniță Cecilia a trăit la Roma (la începutul secolului al III-lea), trăgându-se dintr-o familie de neam bun, însă păgân. Sfânta avea mare credință în Dumnezeul cel Adevărat și era foarte milostivă. Înseta după desfătarea cea veșnică a Mirelui Ceresc, trăind feciorelnic întru nădejdea Venirii Lui. Atunci când părinții ei au căsătorit-o cu sila cu păgânul Valerian, aceasta i-a dezvăluit soțului ei o taină: un sfânt înger îi păzea fecioria, iar dacă s-ar curăța prin Botez, ar putea să-l vadă negreșit.

Valerian a primit și s-a botezat în ascuns, de teama prigoanei, de către Episcopul Romei Urban. Întorcându-se în căminul conjugal, a găsit-o pe Cecilia rugându-se alături de un sfânt și luminos înger, care i-a și încununat cu cunună de slavă, îndemnându-i să trăiască întru feciorie și bucurie. Valerian, transformat de „schimbarea cea bună”, i-a cerut îngerului să-i fie dăruită și fratelui său, Tiburtius, luminarea, lucru care s-a și întâmplat nu după multă vreme. Tiburtius s-a lepădat de viața sa anterioară și s-a luminat, ajungând la o astfel de virtute încât s-a învrednicit să vorbească zilnic cu Sfinți Îngeri!

Cei trei sfinți, [trăind într-o vreme de persecuție] aveau grija de a-i îngropa pe martirii creștini, lucru pentru care cei doi frați, Valerian și Tiburtius, au fost denunțați prefectului orașului, arestați și condamnați la moarte prin tăierea capului.

Călăul Maximus a văzut, în momentul uciderii celor doi frați, cum Sfinți Îngeri luminoși luau sufletele martirilor și le duceau cu slavă către ceruri, drept pentru care a mărturisit și el credința în Hristos, fiind martirizat pe loc și bucurându-se de aceeași slavă cu Mucenicii, slavă pe care o văzuse și la care râvnise.

Rămasă singură și văduvă, Sfânta Cecilia a continuat să îngroape mucenici, să facă milostenii săracilor și să răspândească cuvântul lui Dumnezeu. Curând, a fost și ea arestată și chinuită îngrozitor. Bărbăția, tăria și minunile făcute în timpul martiriului ei au avut ca rezultat întoarcerea la credința în Hristos a patru sute de suflete. Tiranii au pus-o într-un cazan cu apă clocotită, dar pentru că a rămas nevătămată, au hotărât să i se taie capul. Călăul, se spune, a lovit-o de trei ori în gât cu sabia, fără însă să izbutească să o omoare. Sfânta, rănită, a mai trăit încă trei zile, întărindu-i pe credincioșii care-i adunau sângele din răni, sânge ce săvârșea vindecări și minuni. Încredințându-și sufletul curat Domnului nostru, cu rugăciuni de mulțumire s-a mutat la El.

Cecilia, cripta

Cripta din Biserica Sfintei Cecilia

În locul martiriului ei s-a ridicat ulterior o biserică. S-a descoperit că Sfânta Cecilia era cinstită în catacombele Sfântului Calist. În anul 817 i-a fost găsit mormântul, iar în anul 1599, atunci când a fost deschis, sfintele ei moaște au fost găsite întregi și nestricate.

În textul latin al Martiriului Sfintei Cecilia se menționat că în timpul nunții ei, atunci când afară se auzea muzică, în inima ei Sfânta psalmodia imnuri de iubire pentru Mirele cel adevărat. Ulterior, în Apus, Sfânta Cecilia a fost considerată patroana muzicienilor.

Fie ca slăviții Mucenici Cecilia, Valerian, Tiburtius și Maximus să ne însoțească înaintea Mirelui Ceresc!

Cuprins
Adrese ale altor pagini WEB