Sfântul Alexandru Nevski (1220-1263)

Alexandr Iaroslav ”Nevski” (1220-1263 d. Hr.), Sfânt al Bisericii Ortodoxe Ruse, a fost una dintre cele mai importante personalități istorice ale Rusiei medievale. El a fost conducătorul Novgorodului și apoi al întregii Rusii într-o perioadă foarte dificilă pentru lumea slavă din Est. Alexandru s-a născut în Pereslav (azi Pereslav-Zaleski în regiunea Iaroslav) la 30 mai 1220 și a fost al patrulea fiu al lui Iaroslav Vsevolodovici, al patrulea succesor la tron și mai târziu Mare Cneaz de Vladimir. Văzând că nu are nici o șansă de a purta coroana de Vladimir, la vârsta de doar 16 ani a acceptat propunerea Republicii din Novgorod de a fi Duce și și-a lăsat patria sa pentru a se instala la Novgorod într-un context care nu era deloc favorabil, din mai multe puncte de vedere:

1. Ruta comercială dintre Varangi și Greci, o mare sursă de venituri, era întreruptă.

2. Aproape întregul stat rus, cu excepția Novgorodului, tocmai fusese invadat de tătarii din Hoarda de Aur și împărțit în zeci de mici principate pentru a fi controlate mai bine în vederea colectării tributului.

3. Două forțe apusene râvneau la teritoriile Novgorodului: suedezii, care își doreau și ei să controleze rutele comerciale fluviale de la Marea Baltică la Marea Neagră, dar și Cavalerii Teutoni germani, care controlau deja Livonia (Estonia și Letonia de azi).

Tânărul Duce a trebuit de foarte devreme să facă dovada abilităților sale. În 1240 armata suedeză a atacat Ingriya (regiunea Sankt Petersburgului de astăzi), cu scopul de a obține controlul asupra Lagodei și Nevei pe termen lung. Alexandru s-a mișcat rapid, cu o mică armată, dorind să-i atace pe intruși înainte ca aceștia să se fortifice în cetatea Lagoda. În cele din urmă, i-a ajuns la confluența râurilor Neva și Izhora, atacându-i pe neașteptate în vremea nopții (Bătălia de la Neva, 15 iulie 1240 d. Hr.) Suedezii nici nu au apucat să iasă din bărci lor (râul Neva fiind navigabil), iar Alexandru i-a zdrobit – primind supranumele de Nevski (adică al Nevei). Această victorie a avut o mare importanță pentru viitorul Novgorodului, pentru că a preîntâmpinat o posibilă campanie pe scară largă a suedezilor în nord-vestul Rusiei în următorii ani.

Deși poate părea ciudat, după victoria de la Neva, Alexandru a fost obligat să se întoarcă în patria sa: puterea politică din Novgorod era exercitată în principal de boieri (aristocrația tradițională) și de Vecea (adunarea populară). Pe de altă parte, Ducele Alexandru a fost în primul rând un conducător militar cu responsabilități clar delimitate de un contract special pe care l-a semnat atunci când a preluat sarcinile. Dar Alexandru a câștigat popularitate, astfel încât i-a fost ușor să înceapă să acumuleze putere politică, lucru ce i-a deranjat pe boieri și a dus la ”destituirea” sa. Schimbând ce este de schimbat, această poveste pare să fie o reminiscență a unei ostracizări din Atena antică.

La puțină vreme, însă, Cavalerii Teutoni din Livonia au început să acționeze agresiv. După capturarea Pskov-ului, al doilea mare oraș al Republicii Novgorodului, au început să facă tâlhării în împrejurimile Novgorodului. Alexandru a fost rechemat din ciudatul exil și s-a întors în oraș în primăvara anului 1241, cu toate că prima sa reacție a fost negativă. În primele luni s-a dedicat restabilirii controlului în zonele din apropiere și numai atunci când s-a simțit destul de pregătit a pornit o expediție armată în vest pentru a elibera Pskovul.

Bătălia cheie a fost cea de pe lacul Peipus (sau Ciudsko-Pskovskoe), la 5 aprilie 1242. Alexandru a fost conducătorul unei forțe armate de 4000-5000 de pedeștri. Teutonii ( sub comanda lui Herman von Buxhevten), împreună cu aliații danezi și estonieni, erau jumătate ca număr, dar dintre aceștia, o mie erau cavaleri și până atunci erau considerați invincibili.

Știind că avea să facă față cu greu luptei împotriva cavaleriei de fier, Alexandru a făcut următorul truc: a atras Teutonii pe suprafața înghețată a lacului, unde caii alunecau și nu puteau executa manevre rapide. Conflictul s-a încheiat cu victoria armatei din Novgorod și a intrat în istorie ca Bătălia de pe Gheață, iar înfrângerea teutonilor a marcat sfârșitul eforturilor lor de a se extinde spre est, în detrimentul Novgorodului.

După ce și-a întărit poziția, după expulzarea teutonilor, Alexandru Nevski a fost invitat de către Papa de la Roma să întreprindă o campanie împotriva tătarilor Hoardei de Aur. Răspunsul său a fost negativ. Există multe speculații cu privire la motivele acestei alegeri, nu neapărat opuse unul altuia:

1. Poate că îi era teamă că nu i-ar putea învinge pe Tătari, care cu puțin timp mai înainte ajunseseră deja la porțile Vienei. Mai mult decât atât, trebuie să avem în vedere că Alexandru nu era decât conducătorul unui stat mic amenințat și de Suedezi și Teutoni, prin urmare, nu putea să aibă mereu trei fronturi deschise.

2. Poate că Alexandru considera catolicismul o amenințare mai mare pentru poporul său decât tătarii, care erau interesați doar de colectarea tributului și nu de atașarea vasalilor lor sau de impunerea unei alte religii. Mai mult, avea încă proaspăt în amintirile sale evenimentul cuceririi Constantinopolului de către Cruciați (1204)

3. Poate considera existența Hoardei de Aur în partea de sud a Novgorodului drept o sperietoare care descuraja boierii să-i conteste din nou puterea politică, precum și oamenii de rând să ceară reforme.

4. Poate că prefera să aibă pace cu tătarii prin plata tributului decât să îi înfurie.

Orișicât, Alexandru a vrut să păstreze Novgorodul neatins de furia armatei tătare, în speranța că, în viitor, condițiile pentru solicitarea independenței depline vor fi mult mai faste.

Alexandru Nevski împreună cu fratele său Andrei au devenit domnitorii a toată Rusia în 1248. Alexandru a primit principatele de Vest, grupate în jurul Kievului (plus Novgorodul pe care deja îl conducea), în timp ce Andrei pe cele din Est cu centrul în Vladimir.

Răcliţă cu moaştele Sfântului Alexandru Nevski din catedrala Mântuitorului din Moscova

Alexandru și-a găsit moartea la vârsta de numai 43 de ani, în timp ce se întorcea la Vladimir din Serai, unde se zice că se dusese să caute clemență pentru unele Principate care nu mai voiau să plătească tribut. A călătorit grav bolnav și și-a dat ultima suflare în orașul Gorodets, pe Volga, la 14 noiembrie 1263.

La câțiva ani după moartea sa, în secolul al XIII-lea, a apărut o cronică intitulată ”Viața lui Alexandru Nevski”, în care este descris ca un principe desăvârșit care a luptat în prima linie împotriva dușmanilor și a salvat Rusia.

Biserica Ortodoxă Rusă l-a canonizat în anul 1547.

Lavra Sfântului Alexandru Nevski din Sankt Petersburg

În anul 1703 Petru cel Mare a fondat în delta Nevei orașul Sankt Petersburg. La un moment dat, în noua capitală s-a înființat Mănăstirea lui Alexandru Nevski unde au fost mutate osemintele lui de la Vladimir. Până în prezent, Lavra este cea mai importantă mănăstire din oraș.

În 1725, împărăteasa Ecaterina a stabilit Medalia cu Ordinul Alexandru Nevski. După victoria Revoluției din Octombrie, ordinul a fost desființat, dar a revenit în timpul Marelui Război Patriotic, fiind acordat pentru fapte eroice împotriva invadatorilor germani.

La cererea lui Iosif Stalin, în 1938 Serghei Eisenstein a făcut filmul ”Alexandru Nevski”. Scopul a fost de a crea o epopee care să stimuleze sentimentul național al rușilor sovietici în fața invaziei naziste iminente. Filmul s-a limitat la redarea evenimentelor din 1241-1242.

Numele său a fost dat multor nave militare, atât în perioada țaristă cât și cea sovietică. Una dintre ele, corabia cu pânze ”Alexandru Nevski”, a luat parte la Bătălia de la Navarino din 1827. Continuând tradiția, numele său urmează să fie dat unui submarin cu propulsie nucleară construit în zilele noastre (2008) pentru Marina Rusă de război.

În cele din urmă, un sondaj realizat în 2008 de televiziunea rusă de stat care a cuprins aproximativ 50 de milioane de oameni, Alexandru Nevski a fost votat drept cel mai mare rus din toate timpurile.