Sfântul Clement, Episcopul Romei

Preafericitul părintele nostru Clement a trăit la Roma în timpul Împăratului Domițian și a succesorilor săi, Nerva și Traian (între anii 81 și 117). Conform unor surse, el provenea dintr-o familie princiară și ar fi fost ucenic al Apostolilor (căci unii îl identifică ca fiind colaboratorul Apostolului Pavel menționat în Epistola către Filipeni 4, 3), și chiar al Sfântului Petru: „predica lor răsuna în urechile lui, tradiția lor era încă în fața ochilor lui”, a scris despre el Sfântul Irineu (Împotriva ereziilor 3,3) După ce a dat dovadă de râvnă evanghelică, a fost hirotonit Episcop al Romei (în jurul anului 91) urmând Sfântului Linus și Sfântului Anacletus (Eusebiu din Cezareea, Istoria Bisericească III, 15). Alții susțin că el a fost cel dintâi episcop al Romei.

Sfântul Clement, în predica sa, a urmat îndeaproape modelul exemplar al celui dintâi dintre Apostoli, Sfântul Petru. Smerit și blând, profund cunoscător al Sfintei Scripturi și al scrierilor grecești, el a câștigat pe evrei și pe cei de alte neamuri vorbindu-le despre mila nemăsurată a lui Dumnezeu și despre Împărăția făgăduită celor care vor îmbrățișa cu credință și nădejde calea pocăinței. El este autorul unei renumite Epistole către Biserica din Corint, care odată făcea parte din Canonul Sfintei Scripturi, epistolă în care cerea unor noi membri ai comunității respective, care se răzvrătiseră împotriva preoților, să păstreze unitatea Trupului lui Hristos, respectând ierarhia stabilită de Apostoli. De asemenea, îi sunt atribuite și alte scrieri: Canoanele Apostolice și o a doua epistolă către Corinteni, lucrări care au exercitat o influență mare în biserica veche, dar despre care nu se știe cu siguranță dacă au fost scrise de mâna lui.

Sfântul Clement a reușit să o întoarcă la credință prin predica sa pe Theodora, soția prefectului Sisinius, un prieten apropiat al Împăratului Nerva, ba chiar l-a condus la Sfântul Botez pe însuși Sisinius, după ce l-a vindecat, prin minune, de orbirea cauzată de blasfemia pe care o făcuse.

Guvernatorul Puplius, văzând acestea și, în general, influența creștinismului în rândul poporului, l-a exilat din ordinul Împăratului Traian în Peninsula Taurică (Crimeea), un loc neprimitor în extremitatea estică a imperiului. Sfântul episcop a găsit acolo două mii de creștini condamnați la muncă silnică în carierele de marmură. I-a mângâiat în suferințele lor și a făcut, din dragoste pentru ei, să țâșnească apă într-un loc deșert. Chiar și acolo, cuvântul lui a întors sufletele păgâne la adevăr și se menționează că a construit chiar și biserici. Împăratul, însă, a trimis după un timp acolo un guvernator nemilos pentru a pune capăt încreștinării. În primul rând acesta l-a arestat pe Sfântul Clement și, după ce l-a supus torturii, a ordonat să i se lege o ancoră în jurul gâtului și să fie aruncat în Marea Neagră, într-un loc în care să nu poată fi găsit de creștini (aproximativ la anul 97).

Dumnezeu nu a lăsat însă turma Sfântului complet orfană. Rugăciunile fierbinți săvârșite au făcut ca, printr-o minune, apa să se retragă, astfel încât creștinii să poată să-i găsească trupul Sfântului. De atunci, în fiecare an, în ziua sărbătoririi Sfântului, marea se retrage în același mod, astfel că se poate ajunge la locul găsirii sfintelor sale moaște.

Aducerea moaştelor Sfantului Clement la Roma de către Sfinţii Chiril şi Metodiu (secolul XI, Basilica San Clemente din Roma)

Mulți ani după aceea, în 860, Apostolul slavilor, Sfântul Chiril (prăznuit la 11 mai), a fost trimis de Patriarhul Constantinopolului, Sfântul Fotie (6 februarie) în Peninsula Crimeea, pentru a boteza populația slavă. Acesta a găsit moaștele Sfântului Clement și a adus o parte din ele la Constantinopol. Mai târziu, el a fost desemnat să mute aceste moaște la Roma, în vremea Papei Adrian al doilea.

Mâna dreaptă a Sfântului Clement Romanul, păstrată la Mănăstirea Asomaton Petraki, Atena

Sursă: Ieromonahul Macarie Simonopetritul, „Noul Sinaxar al Bisericii Ortodoxe”, ed. Indiktos (vol. al III-lea – Noiembrie, p. 259-261).