Talanţi – daruri
22 November 2013
Un cunoscut de-al meu, ce a trecut printr’o anumită încercare în viaţă şi care a rămas cu un puternic sentiment de inferioritate şi melancolie, mi-a spus: „Eu, însă, nu am nici un talant. Nu pot face nimic. Cine sânt eu?” Am încercat să-i spun anumite lucruri, dar nu înţelegea. Mă gândesc că omul acesta ar fi putut spune: „Dumnezeul meu, eu nu pot face nimic de unul singur. Dă-mi harul tău, ca să reuşesc şi eu ceva.” Ce ziceţi?
Arhimandritul Epifanie: Bineînţeles! Faptul că a avut răbdare în încercările prin care a trecut, oare nu-i un talant? Talantul răbdării este mic? Să îndure cineva necazurile vieţii fără crâcnire, mulţumind şi slăvind pe Dumnezeu este un talant neînsemnat? Să fi cerut harul lui Dumnezeu, pentru a putea răbda!
Ştiu pe cineva cu totul invalid, care suferă şi de diabet. Face două insuline pe zi. Stă neîncetat în pat sau în cărucior. O a treia soluţie nu există pentru el. Toţi ai lui l-au lăsat de izbelişte, părăsindu-l. Nişte doamne creştine au grijă de el. Mai sunt şi nişte tineri, care vin să-l ia pentru a-l duce în excursie cu maşina lor, chiar şi în Sfântul Munte. Toate îi sunt date de către ceilalţi. Îl ridică, îl pun în pat, îl îmbracă, totul. Nu poate să facă nimic singur. Însă, chiar şi în această situaţie, fratele nostru este întotdeauna bucuros şi zâmbitor. Este un talant mic acesta? Ne dă lecţii la toţi. Ne insuflă putere, dar ne şi mustră tacit.
Uneori, cădem la pat câteva zile din pricina unei gripe sau a unei alte boli şi ne revoltăm, ne văităm: „A rămas atâta treabă de făcut… Am obosit, m’am chinuit atâtea zile în pat.” Copilul acesta, în situaţia lui, nu se plângea niciodată. Spunea mereu: „Slavă lui Dumnezeu.” „Ce faci?,” îl întrebai, iar el îţi răspundea: „Slavă lui Dumnezeu, bine.” Această atitudine a lui este un dar de trecut cu vederea? El este de fapt un adevărat propovăduitor, fără aibă nevoie să ţină cuvinte de învăţătură. Numai să-l vadă cineva şi se învaţă, este mustrat şi i se insuflă putere. Acest om, care din punctul de vedere al judecăţii lumii este un om sfârşit, un zero, pune în valoare, prin suferinţă, darurile pe care le are.
