Tesalonicul bizantin

Căci noi, prieteni, patrie avem Tesalonicul…, cetatea cea mare şi întâia între cetăţile Macedonilor – Ioannis Kameniátis, Despre cucerirea Tesalonicului, cap. 4, 54-57

Cetatea întemeiată de regele Macedoniei, Kassándros, care a primit numele soţiei acestuia, Thessaloníki, soră a Marelui Alexandru, s-a remarcat în epoca romană şi în cea bizantină drept cel mai important centru economic şi administrativ din Balcani. La aceasta a contribuit şi poziţia strategică unică, oraşul fiind construit în golful Thermaic, la răscrucea a două mari drumuri, Egnatía, care începea de la Dirráchion şi ajungea la Constantinopol şi drumul care trecea prin valea râului Axiós (Vardar) şi unea Marea Egee cu Dunărea.

Arcul de triumf al lui Galeriu (Kamára de astăzi) şi Rotonda.

La începutul secolului al patrulea, cezarul Galeriu a mutat capitala de la Sirmium la Tesalonic şi a împodobit-o cu un mare complex de palate, în zona vestică a oraşului. Ruine ale acestui palat au fost descoperite în urma săpăturilor arheologice din ultimii ani, pe strada Dimitrie Goúnaris, dedesubtul actualei străzi Egnatia. Un drum procesional pornea de la palat, trecea pe sub Arcul de triumf al lui Galeriu (Kamára de astăzi) şi ajungea la Rotonda.

Sfânta Sofia

În vremea persecuţiilor împotriva creştinilor, poruncite de Galeriu în 305, a mărturisit şi Sfântul Dimitrie, care s-a arătat mai apoi apărător al oraşului. În locul muceniciei sale, deasupra sălilor băilor romane, creştinii au ridicat o mică biserică iar mai târziu, în secolul al cincilea, o impunătoare basilică. Biserica şi mormântul Izvorâtorului de mir devin, de-a lungul întregii perioade bizantine, loc de închinare pentru împăraţi şi demnitari, loc de refugiu şi rugăciune pentru popor, în momentele dificile ale oraşului. Cultul Sfântului Dimitrie se asociază în mod inseparabil cu apărarea Tesalonicului împotriva atacurilor succesive din partea diferitelor neamuri barbare : goţi, huni, avari, slavi.

Sfânta Sofia din Tesalonic

În secolul al cincilea se ridică măreaţa basilică a Maicii Domnului Celei nefăcute de mână omenească (Aheiropoiítou) iar pe la mijlocul secolului al şaptelea, biserica Sfintei Sofia, biserică mitropolitană până la momentul transformării ei în geamie, în 1523-24.

Tesalonicul, centru administrativ şi militar, exercită o deosebită influenţă culturală şi contribuie la răspândirea culturii creştine şi elene. În secolul al nouălea, cei doi fraţi originari din Tesalonic, Constantin, cunoscut cu numele său de monah, Chiril, şi Metodie, fiii unui înalt demnitar militar, au creat alfabetul limbii slave, au tradus textele liturgice în slavă şi au predicat creştinismul în Moravia.

Piraţii sarazini

După creştinarea popoarelor slave, care se aşezaseră în zona Macedoniei, a urmat o perioadă liniştită pentru oraş. Bogăţia şi bunăstarea contribuie la dezvoltarea economică şi culturală a Tesalonicului. Faima bogăţiei sale a adus, însă, la începutul secolului al zecelea, în anul 904, la porţile sale pe piraţii sarazini, care având sălaşul în Creta, jefuiau cetăţile şi insulele Egeei, luând cu sine nenumărate bogăţii şi mii de prizonieri, pe care-i vindeau la pieţele de sclavi din Orient. Zece zile şi zece nopţi au durat jafurile şi crimele în Tesalonic. Unul dintre prizonieri, Ioannis Kameniátis, născut şi crescut în Tesalonic, descrie nenorocirile cuceririi. Îşi începe, însă, povestirea, printr-o descriere a bogăţiei cetăţii  şi a bogăţiei resurselor sale marine, a câmpurilor, lacurilor şi râurilor sale. Aminteşte, de asemenea, produsele agricole şi industriale, care umpleau pieţele oraşului : aur, aramă, argint, fier şi plumb, sticlă, ţesături de mătase de la Teba şi de in, produse agricole, de grădină, peşte din râurile şi lacurile sale.

Un dialog satiric din secolul al 12-lea, Timoríon, aduce informaţii preţioase în privinţa târgului organizat cu ocazia Dimitriadelor, organizat în fiecare an în paralel cu sărbătorile închinate Sfântului Dimitrie, apărătorul oraşului Tesalonic. În partea de vest îşi întindeau tarabele cu mărfuri negustori din Tesalonic dar şi din alte părţi ale Greciei, mai ales din sud şi din Constantinopol, de la Marea Neagră, slavi de la Dunăre şi din Bulgaria, italieni, celţi, spanioli şi galateni.

În anul 1185, oraşul este cucerit de normanzi, care rămân vreme de un an, provocând mari distrugeri. Între altele, au distrus şi chivotul Sfântului Dimitrie. Mitropolitul Eustatie redă scene impresionante din vremea cuceririi oraşului de către normanzi.

În 1204, după cucerirea Constantinopolului de către franci, în timpul celei de-a patra Cruciade, se fondează Imperiul Lombard de la Tesalonic, de către Bonifatie Montferrat. Stăpânirea francă a durat douăzeci de ani. În 1224, după un îndelungat asediu, conducătorul despotatului Epirului, Theodoros Doukas a intrat triumfător în oraş, iar după trei ani, în 1227, va fi încoronat împărat tot aici.

După recucerirea teritoriilor Macedoniei şi Traciei, Imperiul bizantin de la Tesalonic se întindea de la Adriatica şi Marea Ionică până la Hebros (cunoscut astăzi mai ales cu numele său bulgăresc, Mariţa). Viaţa acestui imperiu a fost, însă, scurtă. În anul 1246 s-a supus îmăratului Imperiului bizantin de la Niceea, Ioan III Vatátzes.

Secolul de aur

Secolul al XIV-lea este  „secolul de aur” al Tesalonicului, în ceea ce priveşte artele şi literele. Scriitorii bizantini din secolul al XIV-lea caracterizează Tesalonicul ca fiind «bogat în locuitori», «metropolă» şi «maică a retorilor şi leagăn al muzelor».

În aceeaşi epocă oraşul devine centru al certurilor dinastice şi al disensiunilor eclesiastice. Războiale civile, în care se vor implica şi sârbii şi turcii, duc la distrugerea zonei şi populaţiei rurale precum şi la o sărăcire a maselor populare din oraşe. Reacţia nu întârzie să apară, manifestându-se violent mai întâi în Adrianopolis şi apoi în Tesalonic, unde revolta zeloţilor capătă dimensiuni neprevăzute şi chiar dramatice.

Înaintarea turcilor în Tracia şi Macedonia, în cea de-a doua jumătate a secolului al paisprezecelea, îi obligă pe bizantini, sârbi şi bulgari să plătească tribut sultanului. Singur Tesalonicul rămâne miez al rezistenţei. Fiul împăratului Manuel II Paleologul (1391-1425), guvernator al Tesalonicului, organizează apărarea oraşului. Osteneala locuitorilor, care au ţinut piept unui asediu de patru ani, a condus la încheierea unui acord cu turcii, în urma căruia Tesalonicul devine, începând din anul 1387, tributar turcilor. La scurtă vreme după aceea, în 1391, Tesalonicul este cucerit de Baiazid I, în bătălia de la Ancira (Ankara de astăzi); în 1402 revine, însă, în mâinile bizantinilor. În faţa pericolului turcesc şi din pricina situaţiei disperate în care ajunseseră, locuitorii oraşului au fost obligaţi să predea Tesalonicul veneţienilor, cu obligaţia să respecte un regim de autoguvernare şi să preia apărarea oraşului. În acea vreme populaţia ei se ridica la 40.000 de locuitori.

Însă, nici veneţienii nu au reuşit să păstreze pentru multă vreme oraşul. Pe 29 martie 1430 „multcântata” cetate a Tesalonicului a căzut în mâinile turcilor. O însemnare epigrafică de pe o coloană din biserica Maicii Domnului celei nefăcute de mână omenească (Ahiropoíitou) dă mărturie despre tragicul eveniment: „Sultanul Murad a luat Tesalonicul în 833 (1430)”.

Sursa: Kathimeriní, Suplimentul „Eptá iméres”, dedicat Tesalonicului bizantin, 25 decembrie 1992