Vieţuirea îngerească
8 November 2013Monahismul a fost caracterizat drept vieţuire îngerească, adică modul prin care omul poate imita vieţuirea îngerilor. Monahul doreşte cu ardoare să ajungă ,,cetăţean al Raiului”, considerând că este trecător pe acest pământ şi crede cu tărie că poate deveni ,,micşorat cu puţin faţă de îngeri”(Psalm 8,5). Vrea să trăiască viaţă îngerească aici, şi să reîntregească ceata cea căzută a îngerilor. Sfântul Vasile cel Mare, întemeietorul chinoviilor din Capadocia, în Epistola a doua către prietenul său, Grigorie, se întreabă:,,Ce poate fi mai fericit decât a te asemăna vieţuirii îngerilor?”
La Părinţii pustiei găsim scris că ,,viaţa monahului trebuie să fie asemenea îngerului, care nu simte patima arzătoare. Căci viaţa monahului este rodul pocăinţei. Viaţa monahului trebuie să fie omorârea dorinţelor celor trupeşti. Căci el, următor vieţii Sfântului Ioan trebuie să se facă”.
Din acest motiv, obştile monahale cinstesc în mod deosebit pe Sfinţii Arhangheli cu post în fiecare zi de luni – zi închinată Sfinţilor Arhangheli în cadrul ciclului săptămânal al sărbătorilor – dar şi cu priveghere în cinstea pomenirii lor.
Slava Utreniei, ,,Unde umbrește harul tău, Arhanghele”, concentrează întreg conţinutul sărbătorii.
Cântă Corul de muzică bizantină al Părinţilor Mănăstirii Vatopedi:
