Cugetări duhovnicești 1

Ca să-și învingă cineva patimile, trebuie să se cerceteze doar pe sine și nu să se uite în dreapta și în stânga. Trebuie să ne împotrivim patimilor și păcatelor înainte de a face rădăcini în sufletele noastre, căci, dacă le lăsăm să crească, nu vom mai putea să le îndepărtăm ușor. Pentru fiecare patimă care se naște în noi avem nevoie de multă umilință, ca să putem înainta pe calea măreției dragostei Dumnezeiești, căci fără umilință nu am avea puterea și siguranța să urmăm acest drum. Dumnezeu ne-a menit Ierusalimului celui de Sus, ca să ne bucurăm de frumusețile pe care El le-a pregătit pentru noi.

Numai acela care își are toată încrederea în Dumnezeu și Îl iubește, trăiește pentru scurtă vreme desfătare sufletească, după care urmează din nou suferințele. Cei care au vederea lui Dumnezeu, al căror duh este înălțat la Cer, cei care vor să-și afle adevărata patrie, aceia trăiesc încontinuu o mare bucurie sufletească, iar noi trebuie să fim fericite și să mulțumim lui Dumnezeu pentru că ne-a așezat în stâna Sa.

Să ne păzim ochii, auzul, să ne rugăm fără încetare, ca să păstrăm în sufletul nostru Harul lui Dumnezeu, căci pe cât ne vom strădui, pe atât vom căpăta puteri care ne vor ajuta să nu ne temem în clipele grele.

Când omul se roagă, își dă seama din ce direcție se apropie diavolul ca să-l lovească. Când nu este atent, se strecură demonii în el și fiind distrat și cu inima împietrită, aceștia fac tărăboi, întunecă mintea omului și devine și el ca diavolul.

Se cuvine să ținem bine în mâini cheile de la poarta sufletului nostru. Să nu neglijăm îndatoririle noastre. Să nu dăm importanță dorințelor noastre (hrana, odihna etc.).