Cuvioasa Filoteea de la Argeș, următoare a vieții Cuviosului Amoun Nitriotul

Sfânta Muceniţă Filofteia – frescă de Ioan Popa, Mănăstirea Afteia, Judeţul Alba, 2010

În afară de Cuvioasa Filoteea din Atena, cinstită cu osebire de Biserica Greciei, mai există și o altă sfântă cu același nume, cinstită în special de către creștinii ortodocși din România, dar și de către popoarele slave, mai ales de bulgari, cu toate că această a doua Cuvioasă Filoteea a trăit în Asia Mică bizantină, mai precis în cetatea Polivoto din provincia Pamfiliei. Până de curând necunoscută de creștinii ortodocși din Grecia, cinstirea ei lipsește din viața liturgică a bisericii greceşti. Acest lucru este ciudat, însă există explicații.

Cuvioasa Filoteea de la Argeș face parte din acea categorie de sfinți ale căror moaște au luat calea uitării în vremuri grele. Năvălirile continue ale turcilor în interiorul Asiei Mici, i-au obligat pe locuitorii Polivotului să migreze în estul Traciei, aducând moaștele sfintei împreună cu ei.

Exploatând căderea Imperiului Bizantin sub jugul cruciaților în cea de-a patra Cruciadă (1204), bulgarii au adus din Tracia ca pradă de război moaștele Cuvioasei Filoteea de la Argeş, aşezându-le în capitala celui de-al doilea stat bulgar (1186-1393), adică la Târnovo. După căderea orașului regal al bulgarilor în mâna otomanilor (1393), pentru moaștele cuvioasei a început o nouă peripeție. La inițiativa consilierilor bisericești și politici ai conducătorului Vidinului, moaștele cuvioasei au fost aduse cu cinste și fast în capitala micii formaţiuni statale a Vidinului, pentru a fi cinstite de către locuitorii ortodocși ai acestui stat bulgar în fruntea căruia se afla Împăratul Ioan Sraţimir, fiul țarului Ioan Alexandru (1331-1371).

Șederea moaștelor cuvioasei Filoteea în Bulgaria a pricinuit scrierea a două texte despre viața acesteia. Ultimul patriarh al Bisericii Bulgare, Eftimie (1375-1393), înainte de căderea Târnovei în mâna otomanilor (1393), fiind un cunoscător desăvârșit al limbii grecești, a compus în limba bulgară (veche) textul cu titlul „Viața și petrecerea Cuvioasei maicii noastre Filoteea”. După mutarea moaștelor Cuvioasei la sediul Mitropoliei de laa Vidin, Mitropolitul de atunci, Ioasaf, a contribuit la scrierea cu titlul „Elogiu cu minunile și viața Cuvioasei și preamăritei noastre maici Filoteea”.

Mutarea sfintelor moaște și compunerea celor două texte de mai sus în limba bulgară au dus la pierderea textelor grecești. Nu s-a păstrat nici cea mai mică urmă a Cuvioasei în textele liturgice, mai ales pentru că cinstirea ei era la început limitată la Asia Mică și nu s-a înfăptuit niciodată trecerea ei în Sinaxarul Patriarhiei Constantinopolului.

Cinstirea deosebită a moaștelor Cuvioasei Filoteea de către bulgari nu a fost un lucru suficient pentru ca ele să rămână în Bulgaria. Vidinul a fost ocupat de otomani în 1396, iar moaștele Cuvioasei, în condiții care nu se cunosc, au fost exilate în nordul Dunării. În cele din urmă au ajuns la Curtea de Argeș, unde se află și în ziua de azi. Acolo s-a întâmplat ceva foarte curios: pentru că mutarea moaștelor Cuvioasei nu a fost însoțită de textul cuprinzând viața ei scris de patriarhul Eftimie, a fost creat local un nou text cu viața sfintei care nu avea nici o legătură cu viața ei adevărată.

Sfânta este reprezentată ca muceniță, care s-a născut și a trăit în Târnovo, capitala celui de-al doilea stat bulgar (1186-1393), fiind omorâtă chiar de tatăl ei datorită marilor ei virtuţi a filantropiei și a milosteniei. La fel, alegerea orașului Argeș ca loc de închinare la moaștele ei este descris ca fiind ales de însăși sfânta, prin semn, în chip minunat.

Al patrulea capitol al vieții cuvioasei Filoteea are o importanță specială, deoarece face referire la viaţa Avvei Amoun Egipteanul, la căsătoria lui și la împreună-hotărârea de a trăi în feciorie cu soția lui. De exemplul Avvei Amoun s-a folosit Filoteea pentru a-şi determina soțul, cu numele Constantin, să urmeze această viață pământească întru feciorie. Conținutul acestui capitol este următorul:

„Când a împlinit vârsta de paisprezece ani, fără voia ei, au silit-o la cununia trupească. Soțul ei, evlavios fiind și asemănându-se întru toate cu Filoteea, avea vârsta de șaptesprezece ani. Fata, „casnică a lui Dumnezeu”, când a realizat că era deja căsătorită fără voia ei, nu știa ce să facă pentru a se păstra neîntinată și, din tot sufletul ei, din inimă, înălța neîncetat rugăciuni către Domnul: «Doamne Dumnezeule, îndreaptă privirea ta cu milă spre smerită roaba ta și dă-mi putere să-mi ţin nepătată fecioria mea, până când mă vei chema lângă tine». Şi astfel rugându-se în fiecare clipă, stăpânită de tristețe, a găsit momentul potrivit, atunci când s-a aflat împreună cu bărbatul ei şi s-au închis în cămară: a căzut la pământ și a început să plângă nemângâiată, udând pământul cu lacrimi şi lovindu-se peste față cu mâinile și zicând: «Vai mie, vai mie, ce mi s-a întâmplat! Deschide-te, pământule și înghite-mă pe mine, ticăloasa, de vie!» Văzând-o plângând nemângâiată, Constantin, soțul ei, cu durere a ridicat-o de la pământ și a întrebat-o despre pricina plânsului ei neîncetat. Aceasta cu greu a încetat să mai plângă, şi înlăturând orice rușine, i-a spus: «Domnul meu, iată-mă în întregime sub stăpânirea ta. Dacă mă aștepți, dacă mă asculți și primeşti cuvântul meu, sufletele noastre o să le mântuim și altora o să fim de ajutor». Acela i-a spus: «Grăieşte orice dorești, şi alungă din tine orice îndoială și frică». Iar de Dumnezeu iubitoarea i-a zis: „Când am citit cărțile sfinte am găsit o veche istorie:

O fată evlavioasă s-a căsătorit cu un bărbat numit Amoun, din părinţi evlavioși, cu rădăcini nobile. Când a venit vremea să se unească cu mireasa, acela într-un mod gingaș și cu voce caldă i-a spus: „Soție preadorită, cunoști ispita bărbătească?”, primind răspuns: „Nu domnul meu, în nici un fel nu cunosc”, aşa că a început a-i vorbi soţiei: „Ascultă-mă cu atenție și o să îți descriu toate care vor fi să ni se întâmple dacă ne unim unul cu celălalt. Tu pentru mine vei ajunge pricina multor griji, iar ţie îţi vei pricinui tristețe și chinuri fără număr. Când vei zămisli în pântecele tău, o să te stăpânească dureri de nerăbdat, mâncarea n-o să-ți mai placă, iar visele tale or să fie junghiuri și tunete. Când va fi să naști, vei fi cuprinsă de neputință și de suspinuri, de contracții, pe scurt, moartea sigură te așteaptă. Vei privi încoace şi-ncolo şi n-o să găsești pe nimeni să te ajute. Dacă vei naște cu bine, o să fii stăpânită de lupte și dureri fără număr, cum ar fi alăptarea, înfășarea pruncului, spălatul, hrănitul, oboseala, şi alte nenumărate griji: pentru bărbat, pentru stăpânire, pentru biserici și haine. Dacă cel pe care-l vei naşte se va dovedi fără de minte, vei împovărată cu îndoită tristețe; capac peste toate vei avea grija pentru zestre. Dacă ne va ajunge sărăcia, mai bună ar fi moartea , ne mai voind o astfel de viață. Ascultă-mă, îți dau un sfat bun: să trăim în curățenie această scurtă viață, pentru a dobândi viața veșnică, unde nu este nici durere, nici întristare, nici suspin. Nu există acolo nici întuneric, nici stele, nici vară, nici primăvară, nici răcoare, nici arșiță, ci numai lumină și bucurii. Acolo este Hristos, Pomul Vieții, unde se bucură toți sfinții, cinstiți fiecare după măsura curăției lor. Să-i imităm, aşadar, să ne străduim și noi să îi ajungem.

Auzind soția cele spuse de către soțul ei, cu ochii plini de lacrimi i-a răspuns: „Dacă aceste lucruri, domnul meu, se petrec așa și lumea are o astfel de viață, iată eu sunt pregătită întru toate să te ascult. Fă, deci, cum dorești. Eu deloc nu voi merge mai departe cu voia mea”. Și așa cei doi, după ce s-au înțeles unul cu celălalt, și-au făcut jurămant, petrecând viața lor în feciorie și curățenie. Iar după ce a trecut destulă vreme, după bună învoire, au hotărât să se despartă de lume și să trăiască în singurătate (monaxiá), deoarece le era teamă ca nu cumva cineva dintre oamenii cei răi și imorali să îi înşele și să îi îndrepte spre patimă și împreună cu trupul, să piardă și sufletul. Sfătuiți fiind de Antonie cel Mare, au ajuns până la muntele Nitriei. Acolo, în pustie, şi-au construit o colibă sărăcăcioasă unde au rămas mulți ani, rugându-se adeseori cu îngenuncheri și obosind trupul cu post și priveghere. Diavolul însă, care urăşte binele, pentru că nu răbda fecioria și virtutea sfinților lui Dumnezeu, îi dădea gânduri ispititoare femeii, iar aceea suferea mult și se chinuia neîncetat. Iar când preaînțeleapta și iubitoarea de Hristos mireasă și-a dat seama de ceea ce suferă, cu înțelepciune și judecată i-a mărturisit şi fericitului Amoun, rugându-l să zidească pentru ea o colibă mică deosebi,care a și făcut. Astfel trăind cu totul optsprezece ani, şi-au păstrat până la sfârșit curăţia și fecioria. După ceva timp, fericita a adormit întru binecuvântatul somn și s-a mutat lângă Hristos, lucru pe care și-l dorea foarte mult. Iar virtuosul Amoun, vegheat de Duhul Sfânt, a mai trăit și el câteva zile și a adormit întru Domnul. Antonie cel Mare, deși se afla la mare depărtare de acela, cale de cincisprezece zile, i-a văzut sufletul mutat de îngeri la cer.

«Dar şi mulți alții au trăit o asemenea viață preabinecuvântată. Dacă și noi am face ca ei, am primi plată asemenea lor. Acum doresc să îţi dau sfatul meu, stăpâne şi soţ al meu: să trăim în curăţie, şi așa vom păstra nepătate trupurile noastre. Pentru că nu va fi deloc folositoare plăcerea noastră vremelnică și nici prea mult timp nu vom trăi, ci din nou în țărână ne vom întoarce. Să trăim cu frică de Dumnezeu și să luăm bunătăţile cele făgăduite împreună cu toți cei care se tem de Domnul». Auzind Constantin acestea de la soția sa, i-a zis: «Dacă aș putea să cred că tot ceea ce spui este adevărat, cu bucurie aș face-o, dar mă tem ca nu cumva să fie ceva înșelător și să ne facem de râs». Dar ea i-a răspuns: «Jur pe Dreptul Judecător, cel Care va judeca vii și morții. Adevărul ți-am spus că voi păstra trupul meu neatins până la sfârșitul vieții mele, chiar dacă aș îndura de nenumărate ori moartea». Iar acela, crezându-o că mărturiseşte adevărul, s-a supus de îndată sfatului ei şi au trăit în feciorie şi curăţie pe temeliile jurămintelor amândurora”.

***

Atunci când cititorul termină lectura atentă a textului despre această viață, va fi rugat să răspundă la următoarele întrebări de bază, care apar spontan:

a)     Care au fost sfintele cărți pe care le-a citit Cuvioasa Filoteea, în care a găsit narațiunea despre Ava Amoun?

b)     Fragmentul din Avva Amoun se găseşte în Viața alcătuită de autorul grec sau a fost introdusă în varianta bulgară a Vieţii scrise de patriarhul Eftimie ?

c)      Care este relația dintre textul lui Eftimie, şi sursa primară a fragmentului din Avva Amoun ?

Răspunsul la prima întrebare este relativ simplu. Este cunoscut faptul că narațiunea despre Avva Amoun din Nitria este cuprinsă în Istoria Lausiacă a lui Paladie, lucrare scrisă în anul 420. Sunt dator să menționez că cel care a compus Viața Cuvioasei Filoteea a avut la îndemână varianta scurtă și nu cea extinsă a textului Lausiac.

Viața pe larg a Avvei Amoun conține descrierea a patru minuni:

a)     Vindecarea tânărului ieşit din minţi.

b)     Moartea cămilei unui vizitator care a refuzat să-i aducă Avvei Amoun un vas mare de lut.

c)      Trecerea minunată a râului Lýkos de către obștea monahului Teodor.

d)     Vederea înălţării la cer a sufletului Avvei Amoun de către Sfântul Antonie cel Mare.

În descrierea pe scurt a Avvei Amoun sunt menționate ultimile două minuni. De menționat că descrierea vieții Avvei Amoun o fac, fiecare în stilul său, istoricii bisericești Sozomen și Socrate. Sozomen este foarte apropiat de textul lui Paladie, de multe ori copiindu-i cuvintele și frazele, cu excepţia faptului că Sozomen adaugă în textul lui și minunea vindecării copilului ieşit din minţi (alături de minunea trecerii râului și a vederii înălțării sufletului la cer a Avvei Amoun de către Sfântul Antonie).

Cele de mai sus nu sunt valabile pentru Socrate. În principal, acesta alcătuieşte un text propriu, din care lipsește biografia cronologică și alte elemente. În orice caz, dependența lui de Istoria Lausiacă este un element cunoscut, deoarece și acesta relatează numai două minuni (a trecerii râului și a vederii înălțării sufletului Avvei Amoun la cer).

În cele din urmă, nu cred că textele celor doi istorici bisericești sunt cunoscute de către Eftimie, însă textele lui Paladie erau cunocute și accesibile, deoarece au fost traduse în slavona veche în cadrul Patericului Slavon, fiind larg răspândite. […]

La a doua întrebare, răspunsul este greu de dat, deoarece până astăzi textul original grec al Vieţii Cuvioasei Filoteea nu a fost găsit. Se bănuiește că Eftimie a căutat textul și l-a adus în Târnovo, unde a elaborat traducerea sau adaptarea Vieții Cuvioasei Filoteea în bulgara medievală. Acest lucru a condus, printre altele, și la dispariția din limba greacă a Vieții sfintei. Astfel, nu e cu putință să comparăm cele două texte. Totuși, luând în considerare că evenimentele cununiei Filoteei cu Constantin și al deciziei lor să trăiască în feciorie formează elementul central al Vieţii, trebuie să acceptăm că această narațiune aparţine originalului grec.

Răspunsul la a treia întrebare este cu putință să fie dat atunci când se compară istoria din Lavsaikon (varianta scurtă) cu textul Vieții Cuvioasei Filoteea a lui Eftimie, menționat mai sus. Principalele diferențe între cele două texte sunt destule și le întâlnim în următoarele puncte:

a)     Eftimie omite anul căsătoriei lui Amoun (la vârsta de 22 de ani).

b)     La Paladie, după ceremonia cununiei lui, Amoun vorbește cu soția sa, vrând să o determine să își păstreze fecioria după nuntă și să trăiască separați în locuri diferite. Pentru a-şi întări cuvântul și a-i da o şi mai mare importanță, el foloseşte citate ale Apostolilor și ale Mântuitorului, dar și propriile lui cuvinte despre feciorie și curăție. La sfârșitul cuvântării lui, i-a propus soţiei să trăiască cu totul separat, însă aceasta a preferat să rămână în aceeași casă, dar în paturi diferite.

În textul lui Eftimie, conținutul cuvântării lui Amoun către soția lui ia o formă mai extinsă și se transformă într-un pamflet împotriva căsătoriei și într-un elogiu al fecioriei. Amoun descrie în detaliu suferințele căsnciei:

• Grija pentru soție, suferința și mâhnirea din cauza lui.
• Problemele cu sarcina și cu nașterea.
• Îngrijirea, creșterea și hrănirea copiilor.
• Grija pentru diverse lucruri.
• Tristețe în cazul în care copilul ar fi fără de minte.
• Grijă pentru asigurarea zestrei copilului.
• Sărăcie.

Amoun îşi încheie cuvântul cu propunerea de a trăi în curăție, pentru a moșteni viața viitoare.

c)      Paladie însă ne precizează exact câtă vreme au trăit cei doi împreună în aceeaşi casă, în paturi diferite: optsprezece ani, pe când Eftimie vorbește simplu despre şederea împreună a celor doi „vreme îndelungată”; la fel, Paladie oferă şi alte amănunte, precum acela că meseria lui Amoun era aceea că făcea balsamuri.

d)     Paladie scrie în Lavsaikon, că, la propunerea soției sale, Amoun pleacă de acasă pe muntele Nitriei, unde îşi construieşte o chilie, în vreme ce soția rămâne acasă. Eftimie scrie că ei au decis de comun acord să plece de acasă și să trăiască în pustie, iar la sfatul Sfântului Antonie cel Mare s-au stabilit pe muntele Nitriei într-o colibă săracă pe care au construit-o, iar la sfatul soției sale, pentru a evita ispita, Amoun a construit o colibă separată pentru ea şi așa și-au continuat separat viața lor ascetică.

e)     În timp ce Paladie menţionează cu precizie timpul pe care Amoun l-a petrecut în deșert (22 de ani) și constată că Avva și-a văzut soția de două ori pe an, Eftimie menţionează numai optsprezece ani de viaţă în pustie.

f)       În Istoria Lausiacă se menționează doar adormirea lui Amoun, în timp ce Eftimie vorbește despre moartea amândurora într-un interval scurt de timp.

g)     Există de asemea diferențe la numărul de minuni enumerate la sfârșitul descrierii narațiunii. Paladie prezintă pe scurt două minuni (trecerea râului Lýkos, vederea înălțării sufletului Avvei Amoun la cer), în timp ce Eftimie face referire numai la a doua minune.

Aceste diferețe observate în cele două texte nu ascund vreun șiretlic din partea biografului Cuvioasei Filoteea. Narațiunea despre Avva Amoun Nitriotul, desigur, este un exemplu clasic pentru acele cupluri care doresc să-şi petreacă căsnicia în curăţie și feciorie. Într-adevăr, acesta este unul dintre cele mai vechi exemple în acest sens. Pentru biograful cuvioasei Filoteea nu au importanță detaliile vieții Avvei Amoun, ci mesajul transmis de cuvintele lui, viața lui și răsplata divină (sufletul său s-a înălțat la cer, să se bucure de Împărăția viitoare). Iar acest mesajul este transmis într-un mod exemplar de Filoteea soțului ei Constantin. Mai ales descrierea extinsă a suferințelor vieţii conjugale și a caracteristicilor pozitive a vieţii întru sfințenie și curăţie. Desigur, în viața Filoteei s-au inversat rolurile persoanelor protagoniste. În narațiunea despre Avva Amoun, inițiativa o are soțul, în timp ce în viața Cuvioasei Filoteea, inițiativa o are soția. Acest lucru nu este un paradox, deoarece „cei ce suferă” preiau inițiativa de a ieși din impas, iar în acest caz impasul este constrângerea exercitată de rude pentru a se căsători. În naraţiunea despre Avva Amoun, victimă a constrângerii a fost bărbatul (deoarece era orfan), spre deosebire de Viața Cuvioasei Filoteea, unde victimă a fost femeia („iar când a împlinit 14 ani, în ciuda propriei ei voințe, au legat-o cu căsătoria trupească”).

Mesajele transmise de Amoun soției sale și de Filoteea soțului ei sunt tratate în mod similar de către destinatari. Soția lui Amoun a fost de acord cu sugestia soțului ei de a trăi în timpul căsătoriei în feciorie și castitate, dar i-a cerut soțului ei să îi dea învăţăminte practice pentru punerea în aplicare a cererii, dar atunci când Amoun a hotărât ca „fiecare dintre noi să rămână singur”, ea a reacționat, spunând: „să rămânem în aceeași casă, dar în paturi diferite”.

Reacția soției arată nu numai disponibilitatea ei de a lupta împotriva ispitelor, dar şi respectul pentru instituția căsătoriei și încrederea ei în puterile ei sufletești. Acestea nu se aplică, însă, şi la Constantin: auzind povestea despre Amoun și cererea soției sale de a trăi în curăţie, el s-a îndoit de cuvintele ei și s-a temut pentru viitor, bănuind că în spate se ascundea o „eroare” care îi va face de râs. Filoteea, pentru a risipi îndoielile și temerile lui Constantin, a făcut un jurământ tocmai pentru a-l asigura de adevărul spuselor ei, convingându-l pe Constantin.

În acest fel, Filoteea și Constantin nu numai că au imitat exemplul Avvei Amoun și al soției lui, dar și starea celor dintâi oameni, Adam și Eva, de dinainte de cădere, atunci când viața lor era îngerească, feciorească, în vreme ce însoţirea trupească a fost o consecință a neascultării lor.