Felurite împrejurări
31 December 2013
Ar trebui să împrumutăm pe cineva şi atunci când sântem siguri că respectivul nu ne va aduce banii înapoi?
Arhimandritul Epifanie: Depinde de nevoile voastre. Dacă banii vă prisosesc, se poate face acest lucru şi să nu mai contăm pe ei. Însă dacă există posibilitatea ca mâine să rămânem noi în lipsă, nemaiputând duce la capăt nişte treburi, şi să ne revoltăm din această pricină, mai bine să nu împrumutăm pe cineva despre care ştim că nu-i va mai da înapoi. De bună seamă că unui om sincer şi căruia îi stă în fire să înapoieze ce a luat trebuie să-i dăm, chiar dacă există primejdia de a nu-i mai recupera, din felurite pricini. Dumnezeu ne va da din altă parte.
Creştinul să dea milostenie celui ce fumează?
Arhimandritul Epifanie: Dacă ştie că omul respectiv este sărac, este în nevoie, suferă, bineînţeles că trebuie să-i dea. Pentru că va fuma oricum. Dacă nu-l ştie, se cere multă atenţie. Însă, dacă este vorba de o sumă mică, nici cel ce dă nu ajunge mai sărac, nici cel ce primeşte nu se face mai bogat. Să nu credeţi că milostenie înseamnă să dai mărunţiş! Milostenie înseamnă, după cum spuneam şi înainte, să dăm sume a căror lipsă se va simţi în bugetul nostru. Bani pe care altfel i-am fi folosit pentru felurite nevoi ale noastre – adică nu pentru cumpărarea unor nimicuri, ci mai ales pentru cele de folos.
Să ajutăm pe cineva care nu este credincios şi nu intră în Biserică?
Arhimandritul Epifanie: Nu putem împărţi stomacurile în unele care merg la Biserică şi în altele care nu merg. Dacă cineva îţi bate la uşă şi ştii că-i înfometat (dacă nu este flămând, va cheltui poate ceea ce-i dai la cârciumă pe băutură, se va îmbăta şi va mai face şi ceva rău), să-i dai o bucăţică de pâine şi să faci o rugăciune ca să-l lumineze Dumnezeu. Poate că dragostea ta faţă de acest om va constitui cândva un temei ca el să se apropie de Hristos. Nu-i putem spune nimănui: „Acum să mori, pentru că nu vii la Biserică, sau să mori, pentru că nu eşti Creştin!”
Cei dintâi Creştini îi ajutau chiar şi pe închinătorii la idoli, pentru că Dumnezeu „pre soarele său îl răsare preste cei vicleni şi preste cei buni, şi plouă preste cei drepţi şi preste cei nedrepţi.” (Mat. 5:45) Aşa şi noi, vom face bine aproapelui nostru indiferent de culoarea pielii, neam, credinţă, vârstă ş.a.m.d. Binele îl facem către oricine are nevoie.
Nu-l vei ajuta doar dacă eşti sigur că va lua banii ca să-i joace la cursele de cai sau în altă parte, ca să nu ajungi şi tu, în acest caz din urmă, împreună-lucrător al răului.
Dar dacă este eretic?
Arhimandritul Epifanie: Păi, dacă îi ajutăm pe idolatri, mai încape întrebare?
***
Să împlinim datoria de a face milostenie şi atunci când, de pildă, dăm cuiva haine, iar altcineva ne spune că acela le va arunca?
Arhimandritul Epifanie: Dacă ştii că le aruncă, atunci să nu le dai, pentru că sânt alţii care au nevoie de ele şi le vor păstra. Însă doar dacă ştii sigur! Pentru că cel ce îţi dă o astfel de informaţie poate să o facă din invidie, să clevetească sau cine ştie din ce altă pricină. Dacă te-ai încredinţat că le aruncă, atunci să le dai în altă parte, acolo unde vor fi purtate.
***
Când dăm ceva unui om, nu trebuie să ştim cine este acesta?
Arhimandritul Epifanie: Copilul meu, să nu ne intereseze cine este acest om, cât timp eşti încredinţat că are nevoie. Dacă un sărac este în pragul de a i se face evacuarea din casă, oricine ar fi acesta, trebuie să-i plătim chiria. Dacă îţi cere pentru jocuri de noroc, să nu-i dai.
Dar cum rămâne cu dragostea de vrăjmaşi?
Arhimandritul Epifanie: Dar nu este vrăjmaşul tău! Omul care se duce şi joacă la hipodrom nu este vrăjmaşul tău. Poate fi şi neam cu tine, poate fi chiar tatăl tău, deci oameni pe care îi iubeşti. Şi, pentru că-l iubeşti cu adevărat, nu-i dai bani ca să-şi cultive patima. Nu este vorba aici de dragostea de vrăjmaşi, ci de cultivarea unei patimi.
Şi dacă se duce să fure pentru a-şi cultiva patima?
Arhimandritul Epifanie: Dacă se duce să fure, va fi băgat la închisoare şi, poate aşa, scapă de patimă. Pe de altă parte, faptul că se va duce să fure nu constituie un motiv ca banii adunaţi de noi pentru săraci să-i dăm celui ce vrea să-i toace la hipodrom. În situaţia de faţă nu este vorba de dragostea faţă de vrăjmaşi. Îl iubeşti şi îi dai de mâncare dacă are nevoie; îi dai haine să se îmbrace, însă nu bani ca să-şi împlinească patimile!
***
Sânt unii cerşetori care stau la colţ de stradă şi primesc de la unul 5 drahme, de la altul 10 drahme, fiind posibil astfel să adune 5-10.000 de drahme pe zi. Ce spuneţi de aceste situaţii?
Arhimandritul Epifanie: Ei, nu cred că fac 10.000! Dacă stai lângă ei, o să vezi că puţini sânt cei ce le aruncă câte ceva într’o oră. Nu pot aduna cât ai zis! Bineînţeles, în cazuri excepţionale, se poate întâmpla şi aşa ceva. Ce vom face, vom pune poliţia pe urmele lor să vedem cât strâng într’o zi?
Au existat şi cazuri de cerşetori cărora, după ce au murit, li s’au găsit acasă adevărate comori. Ei, astfel de lucruri le auzim o dată la 3-4 ani. Însă astfel de cazuri sânt atipice. Există oameni care cu adevărat suferă şi sânt în nevoi, iar pe aceştia îi putem cunoaşte sau îi putem găsi.
***
Cu acest prilej, aş vrea să vă întreb ce înseamnă „să nu ştie stânga ta ce face dreapta ta.” (Mat. 6:3)
Arhimandritul Epifanie: Cuvântul acesta nu înseamnă să dai la întâmplare. Te vei încredinţa, dacă este nevoie, şi aşa vei dărui! Însă nu trebuie să faci cunoscută fapta ta. Fă în ascuns binele, fără să prindă ceilalţi de veste.
***
Ce înseamnă „să nu trâmbiţaţi în adunări şi pe uliţe”?
Arhimandritul Epifanie: Să nu facem publică milostenia. Să nu batem toba. Nu ne spune Scriptura: „Să nu trâmbiţaţi în adunări”? (Mat. 6:2) Şi aceasta, pentru a certa ceea ce făceau oamenii ipocriţi în locurile publice, căci ei strigau şi se manifestau ostentativ. Noi să nu trâmbiţăm faptele noastre bune!
Acest lucru nu este valabil şi pentru aceia pe care îi miluim pe străzi?
Arhimandritul Epifanie: În Athena, cine ne ştie? Sântem nişte necunoscuţi în mijlocul mulţimii. De asemenea, se poate vorbi oare de milostenie atunci când aruncăm cuiva o monedă fără valoare? Trebuie ca o parte semnificativă a veniturilor noastre să devină milostenie, altfel, să nu ne amăgim!, nu facem milostenie adevărată. Cu 50 sau 100 de drahme, încercăm să ne păcălim conştiinţa.
***
Aţi spus că nu trebuie să facem publică milostenia. Însă în cazul în care eu nu pot ajuta un sărac, este rău să-i spun altuia să-l ajute?
Arhimandritul Epifanie: Aceasta nu înseamnă că faci publicitate milosteniei. De altfel, nu tu eşti cel ce faci milostenie în cazul respectiv. Pur şi simplu, faci altuia cunoscută o anumită situaţie, pentru ca să ajute şi el. Mijloceşti şi spui: „Eu nu am de unde să dau. Cineva are nevoie de ajutor. Dacă ai bunăvoinţă, dăruieşte tu ceva!” Cu discreţie, ca să nu jigneşti demnitatea celui pe care îl ajuţi. Publicitatea este altceva, este atunci când spui: „Eu am dat aceasta sau aceea…”
***
Se cuvine să faci cunoscută milostenia în cadrul familiei?
Arhimandritul Epifanie: Între soţi nu este rău să se facă, dacă cei doi se înţeleg în privinţa modalităţii de a ajuta, dar şi în ce-i priveşte pe aceia care trebuie ajutaţi. Întrucât soţii le au pe toate în comun, să se pună de acord între ei nu înseamnă a face publică milostenia.
***
Copiii trebuie să afle de milostenia pe care o fac părinţii lor?
Arhimandritul Epifanie: Dacă aceasta nu este făcută cu scopul ca părinţii să fie lăudaţi de copii, ci pentru ca aceştia din urmă să deprindă şi ei milostenia, nu este ceva rău. Dacă imboldul nostru lăuntric este ca să afle copii pentru a-i obişnui cu ideea că o parte din bugetul familiei trebuie să meargă către cei săraci, atunci este de folos a le face cunoscută milostenia.
