Filantropia este aceea care rămâne
19 December 2013
Arhimandritul Epifanie: Citim în Faptele Apostolilor ce a spus Dumnezeu prin vestitorul Său sutaşului Cornílie: „Iar el căutând spre dânsul şi înfricoşându-se, a zis: Ce este, Doamne? Şi a zis lui: Rugăciunile tale şi milosteniile tale s’au suit întru pomenire înaintea lui Dumnezeu.” (F.Ap. 10:4) S’au auzit, adică, înaintea lui Dumnezeu şi rugăciunile, şi milosteniile, ca şi cum ar fi avut un anumit glas sau sunet. Desigur că, atunci când rugăciunile sânt rostite cu gura, au sunet; milostenia, însă, ce sunet să aibă? Da, chiar şi milostenia are propriul ei sunet, prin acel „mulţumesc” pe care cei miluiţi îl adresează lui Dumnezeu. Dumnezeu trece toate aceste vorbe de mulţumire în cartea Sa, în dreptul celui milostiv.
De bună seamă că nu faptele noastre ne vor mântui. Nu există mântuire din fapte. Vai de noi de credem aşa ceva! Ne mântuieşte doar sângele Domnului nostru. Ne izbăveşte jertfa Sa. Ne mântuieşte mila Sa. Faptele noastre sânt însă roadele credinţei, căci omul care crede şi nu are fapte este pom fără de roadă. Iar pomul neroditor „se taie şi în foc se aruncă.” (Mat. 3:10) Faptele noastre bune dau mărturie că am primit cu adevărat vestea mântuirii şi pe Hristos ca Mântuitor şi Izbăvitor. Am arătat roade vrednice de pocăinţă şi, în temeiul acestora, ne-am învrednicit să intrăm în Împărăţia Cerurilor. Lucrările noastre ne vor urma. „Fericiţi cei morţi, cari întru Domnul mor de acum. Aşa, zice Duhul, ca să odihnească de ostenelele lor, iar lucrurile lor vor urma cu ei.” (Apoc. 14:13) Numai faptele bune ne însoţesc în Împărăţia Cerurilor.
De aceea Dumnezeu rosteşte prin gura sfinţilor Săi: „Risipit-au, dat-au săracilor, dreptatea lui rămâne în veacul veacului.” (Ps. 111:9; II Cor. 9:9) Filantropia noastră, dispoziţia noastră de a dărui rămâne în veac. Bunurile materiale se vor pierde, vor pieri, nu vor rămâne. Filantropia, însă, va rămâne în veac, pentru că Dumnezeu o va pomeni.
