Fraţi în Hristos
12 December 2013
Gheronda, întâmpin greutăţi în a primi stăruinţa pe care o puneţi pe milostenie. Veniturile mele sânt rodul muncii şi ostenelii depuse de mine. Nu simt că nedreptăţesc pe cineva atunci când le folosesc pentru nevoile mele personale, fie secundare, fie primare…
Arhimandritul Epifanie: Pentru a putea simţi acest lucru, să transferăm problema mai aproape de noi, în cadrul familial: eu aş putea, de pildă, să mă bucur de bunăstare, să fiu îndestulat în toate cele, iar tatăl meu să flămânzească, să sufere. Fratele meu poate fi bolnav şi neputincios să mai lucreze, fiind lipsit şi de bunurile de neapărată trebuinţă. Ce ar trebui să fac în cazul acesta? Nu sânt dator să iau din cele ale mele şi chiar din cele de trebuinţă, pentru a acoperi nevoile mai urgente ale fratelui, tatălui sau mamei mele? Trebuie să fac acest lucru. Sau o altă situaţie posibilă: mama mea flămânzeşte, iar tatăl meu a murit, lăsându-i o pensie foarte mică. Alte venituri nu are, cum o va scoate la capăt? Nu vom mai reduce, în cazul acesta, câteva din cheltuielile noastre care nu sânt de primă necesitate, pentru a ne ajuta mama, încât să nu fie nevoită să închidă iarna căldura, din lipsă de bani?
Aşa cum aţi face aceste lucruri pentru cei din familie, întocmai acelaşi lucru ar trebui să-l faceţi pentru orice sărac. Trebuie să-i simţim pe cei din jur ca mădulare ale familiei noastre, atât timp cât ne sânt fraţi în Hristos. Această atitudine ar fi de ajuns pentru a dezlega problema. Să-i avem îαn vedere măcar pe aceia pe care îi ştim, pentru că mai sânt şi alţii pe care nu-i ştim. Dacă vom cerceta, vom afla în mediul în care trăim oameni care au venituri mai mici şi, eventual, mai multe nevoi decât noi.
Ca şi Creştini, trebuie să ne gândim că aceşti oameni sânt mădulare ale trupului lui Hristos şi, ca atare, mădulare ale noastre. Putem cugeta în felul acesta: „Eu, la venitul acesta am cutare nevoi. El, la un venit jumătate cât al meu, are nevoi duble. Ce trebuie să fac?” De aici încolo, îndatorirea noastră se conturează singură. Acum, dacă partea ce o vom da ca ajutor va fi o zecime, două sau poate trei din venituri, este o chestiune pe care fiecare o va cântări la nivelul conştiinţei sale, sfătuindu-se cu duhovnicul. Poate dezlega însă şi singur această problemă. Ajunge să conştientizăm că sântem „fiecare unul altuia mădulare.” (Rom. 12:5) Dacă ne dăm seama de acest lucru, vom înţelege care este datoria noastră faţă de aproapele. Este de ajuns să simţim că fraţii noştri sânt mădulare ale noastre.
