Cuvioasa Muceniţă Eugenia

Tropar

Mieluşeaua Ta, Iisuse, Evghenía, strigă cu mare glas: pe Tine, Mirele meu, Te iubesc şi, pe Tine căutându-Te, mă chinuiesc şi împreună mă răstignesc, şi împreună mă îngrop cu Botezul Tău; şi pătimesc pentru Tine, ca să împărăţesc întru Tine; şi mor pentru Tine, ca să viez pentru Tine; ci ca o jertfă fără prihană, primeşte-mă pe mine, ceea ce cu dragoste mă jertfesc Ţie. Pentru rugăciunile ei, ca un milostiv, mântuieşte sufletele noastre!

Alt Tropar, glasul al III-lea, «Dumnezeieştii Credinţe»

Evghenía, mireasă a Lui Hristos preafrumoasă, prin lucrarea Sfântului Duh şi prin cântare duhovnicească, ai dobândit lumina cunoştinţei de Dumnezeu, şi în ceata cuvioaselor mai luminată te-ai arătat, iar prin lupte duhovniceşti pe vrăjmaşul l-ai biruit. Muceniţă slăvită, roagă pe Hristos Dumnezeu să ne dăruiască nouă mare milă.

Condac, glas al IV-lea, «Arătatu-te-ai astăzi»

De slava trecătoare a lumii fugind, pe Hristos l-ai dorit, păzind nevătămat sufletul tău cel curat, muceniţă, de Dumnezeu înţelepţită, Evghenia prealăudată.

Megalinarii

Ca un vlăstar de bun neam şi iubitor de Dumnezeu, cu purtare cuvioasă şi lupte duhovniceşti te-ai arătat, Evghenía. Pentru aceasta, o, fecioară prea aleasă, cu Cuvântul cel mai presus de Dumnezeire te-ai logodit.

Din Ceaslovul cel Mare

Sfânta Muceniţă Evghenia s-a născut şi a crescut la Roma şi era din părinţi de neam însemnat. Pe părinţii săi îi chema Filip şi Evghenía. Fără ştirea părinţilor, şi însoţită de doi slujitori de-ai ei, Prótan şi Yákinthos, a plecat în taină într-o noapte şi, îmbrăcându-se bărbăteşte, şi schimbându-şi numele în Evghénios, s-a dus împreună cu slujitorii săi şi a intrat în obştea unei mănăstiri. Mai târziu, toţi trei vor sfârşi muceniceşte în timpul împăratului Commodus, fiul împăratului-filosof, Marc-Aureliu, în jurul anilor 180-192.

Sinaxar

În ziua a douăzeci şi patra a acestei luni, se face prăznuirea Sfintei Muceniţe Fecioare Evghenía şi a celor împreună cu ea.

Stihuri

Încununată ai fost prin chinurile tale cele muceniceşti,

Cu sângele tău ai înroşit sabia până sus,

În ziua a douăzeci şi patra,

Evghenía, de sabie s-a săvârşit.

Această fecioară, Eugenia, se trăgea dintr-un neam de vază. S-a născut la Roma, iar tatăl său erau în dregătoria împăratului în oraşul lui Alexandru, iar împreună cu el se afla şi Eugenia şi mama sa.

Însoţită de două slugi, Eugenia a plecat pe ascuns de acasă, în miez de noapte, şi s-a dus la un oarecare episcop, căruia i s-a înfăţişat îmbrăcată în haine bărbăteşti. Acolo a primit Dumnezeiescul Botez, iar mai apoi şi-a tăiat părul şi şi-a schimbat numele în Evghenie. Mânecând dis de dimineaţă, s-a dus în grabă la o mănăstire, şi petrecea acolo cu fel de fel de osteneli, cu trudă, cu nevoinţă duhovnicească, cu rugăciuni şi slujbe de toată noaptea. Atât de mult s-a învrednicit în faţa Lui Dumnezeu, luminând ca o stea cu virtuţile ei, încât toţi fraţii o rugau să le stea în preajmă ca să îi apere cu rugăciunile ei. După ce stareţul mănăstirii a trecut la Domnul, cu multe cuvinte şi rugăminţi, îl rugau pe Evghénios să le fie stareţ, dar el nu vroia. A acceptat până la urmă, doar pentru dragostea fraţilor. Iar Evghénios strălucea mai mult decât toţi în cuvânt şi în faptă, şi pe toţi îi atrăgea la dreapta credinţă prin cuvintele sale, aşa cum magnetul atrage fierul.

Dar o oarecare femeie, pe nume Melanthía (care se tâlcuieşte ,,cea cu sufletul negru”), învrăjbindu-şi sufletul, şi, văzându-l pe Evghénios – care era frumos la chip – i s-a lipit inima ei cea spurcată de dânsul. Şi, cu diferite pricini şi vorbe înşelătoare, spunând că este bolnavă, l-a chemat la ea acasă pe Evghénios, ca să îi citească o rugăciune şi să se vindece. Iar Evghénios, cu inima zdrobită de durere pentru suferinţa femeii – aşa cum îi place Lui Dumnezeu – s-a lăsat înşelat de vorbele viclene ale Melanthíei, şi, plecând de la mănăstire, s-a dus ca să se roage pentru ea, nepricepând vorbele ei cele înşelătoare. Cuprinsă de patima ei cea trupească, şi, neputându-se stăpâni, după ce a poruncit  slujnicelor sale să iasă afară, Melanthía, orbeşte s-a năpustit asupra lui Evghénios ca să-şi împlinească pofta sa. Însă, din lucrare dumnezeiască, nu a putut să săvârşească fărădelegea aceasta, care este urâciune înaintea Lui Dumnezeu, şi a fost dată înapoi. Apoi, s-a apucat şi a scris eparhului cetăţii că stareţul mănăstirii aceleia, înşelând cu vorbe meşteşugite mai multe fete neprihănite, a veni şi la ea, şi a încercat să o îndemne la păcat. Eparhul (care era chiar tatăl Eugeniei), cum a auzit aceasta, a trimis imediat ca să îi fie adus înainte stareţul acelei mănăstiri, împreună cu restul obştii, legaţi cu lanţuri, pentru a fi judecaţi, ca unii care se fac vinovaţi de fapte de ruşine împotriva legilor cetăţii. Imediat ce au fost aduşi toţi în faţa eparhului (care era şi judecător), mai întâi a vorbit Melanthía, care începu să arunce vorbe de ocară, cu blestemata ei gură, pe chipul cel cuvios al lui Evghénios, botjocorindu-l cu multe cuvinte, şi, cu îndrăznire strigând către toţi, şi arătându-l cu degetul prietenilor, ca pe cel ce a făcut fapta cea neruşinată. Asemenea şi pe monahi, cu vorbe urâte îi numea desfrânaţi, şi, cu îndrăzneală, striga cu voce tare: ,,Ascultaţi-mă, toţi, oameni bun, vă spun adevărul! Doamne, Dumnezeule arată dreptatea ta!”.

Martiriul Cuvioasei Eugenia, frescă, Mănăstirea Dionysiou 1547

Când a auzit aceasta, Evghénios, îndată îşi rupse mantia călugărească şi zise către cei care erau de faţă, cu multă îndrăznire: ,,S-ar cuveni ca noi să mulţumim Lui Dumnezeu pentru că suntem batjocoriţi şi suferim chinuri pe trup pentru numele Lui, dar, pentru ca să nu fie batjocorit chipul ce-l purtăm (cinul călugăresc), eu vădesc tuturor acum că sunt femeie după fire, fiică de judecător, iar judecător este chiar acesta pe care îl vedeţi şi care acum mă judecă. Iar mama mea este soţia lui, ea m-a născut. Iar aceştia (doi) sunt fraţii mei, pentru că nu îi pot numi slugi”. Pe când Eugenia spunea toate acestea, toţi care erau de faţă rămăseseră muţi de uimire. Ce lucru minunat! Cum a pedepsit Dumnezeiasca Judecată pe Melanthía cea defăimătoare! Toţi care auzeau despre aceasta se minuna, fiecare în felul său.

Iar tatăl Eugeniei, îndată părăsind toată slava, bogăţia şi strălucirea lumească, a primit Dumnezeiescul Botez şi s-a făcut arhipăstor locuitorilor cetăţii, iar spre sfârşitul vieţii sale a primit moarte mucenicească din partea necredincioşilor, mergând la bucuria cereştilor lăcaşuri.

Martiriul Sfinţilor Eugenia si Filip, Minologhionul Împaratului Vasile al II-lea

La scurt timp, soţia lui (mama Eugeniei), făcându-i-se dor de ţara sa, şi-a luat fiica şi a plecat la Roma. Şi s-a dat poruncă împărătească ca toţi locuitorii cetăţii să jertfească idolilor, iar altfel, vor fi omorâţi. Iar Eugenia, a cărei faţă strălucea pentru dragostea ce o avea pentru Hristos, şi fiind vădită ca fiind creştină, i-au legat o piatră mare de gât şi au aruncat-o în apă ca să se înece. Ieşind nevătămată şi din apă, la sfârşit i-au tăiat capul cu sabia, luându-şi sfârşitul chinurilor sale, şi, cu bucurie, s-a dus la Mirele său, Hristos.