Sfânta Mare Muceniță Varvara

Sfânta Mare Muceniţă Varvara, ilustraţie de manuscris athonit, secolul al XII-lea

Sfânta Mare Muceniţă Varvara s-a născut în anul 290 d.H. în oraşul antic Heliopolis (Oraşul Soarelui) din regiunea Koíli (Celesyria), Siria, actualul oraş libanez Balbek (oraşul lui Baal, zeul soarelui), în vremea împăratului roman Maximian, marele prigonitor al creştinilor. Părintele ei, Dioscor, era eparh al orașului, adică guvernator local, om bogat, plin de putere lumească și de strălucire, însă idolatru fanatic. Ca s-o păzească pe prescumpa și preafrumoasa lui fiică și s-o păstreze neîntinată și neatinsă, a costruit un turn, în interiorul cărui a amenajat o casă plină de toată bogăția. Acolo a ținut-o pe Varvara până la vârsta căsătoriei.

Sfântul Simeon Metafrastul, care a consemnat viața și pătimirea sfintei (P.G. 116, 302-316) scrie că harul Sfântului Duh a condus-o și a luminat-o să-L cunoască pe adevăratul Dumnezeu. În alte martirologii se amintește faptul că o creștină care se afla în slujba Varvarei a inițiat-o în creștinism, iar un oarecare preot a botezat-o. Din pricină că se distingea prin bogăția și prin obârșia ei nobilă, mulți au cerut-o în căsătorie. Dorința ei de a rămâne curată îi cuprinsese, însă, sufletul, și de aceea a respins cu îndârjire cererile. Părintele ei nu a forțat-o, căci credea că își va schimba atitudinea odată cu trecerea vremii.

Cu ocazia unei intervenții la turn pentru a construi o băie, Dioscor a aflat chiar de la Varvara că ea este creștină. Sfânta a dat poruncă constructorilor să facă trei ferestre în loc de două așa cum hotărâse tatăl ei. Când acesta a cerut o explicație fiicei sale, aceasta i-a răspuns că lumina celor trei ferestre luminează fiecare om venit în lume, referindu-se la lumina Dumnezeului Treimic. Făcând semnul Crucii și arătând tatălui său degetele îi spuse: „Privește, Tatăl, fiul și Sfântul Duh; prin lumina aceasta întreaga zidire se luminează inteligibil și străluceşte”.

Această opinie diferită de propria lui opinie, și viziunea şi credinţa diferite de propria lui credinţă şi propriile lui vederi l-au condus pe tatăl trupesc al Sfintei Varvara la acte de o cruzime fără margini. Uitând că-i este tată, i-a devenit tiran şi ucigaş. A căutat să o taie cu sabia, însă Sfânta a fost salvată în mod minunat. Tatăl său, plin de furie, a căutat-o şi a găsit-o pe un munte, a biciuit-o fără milă şi a dus-o la împăratul Marcian, acuzând-o că s-a lepădat de zeii strămoşilor ei.

Din acel moment a început martiriul sfintei. La început Marcian a s-a folosit de linguşiri, rugând-o să jertfească zeilor. Văzând hotărârea nezdruncinată a Sfintei Varvara, a dat ordin să fie supusă la chinuri. Au biciuit-o cu vine de bou, i-au frecat rănile cu ţesături din fire de păr ca să sufere şi mai multe dureri. Sângele sfintei a înroşit tot locul. În cele din urmă, au zăvorât-o în temniţă. Acolo i S-a arătat Domnul, Care i-a vindecat rănile, „ca şi cum nu ar fi existat niciodată, [rănile] au dispărut de pe trupul ei şi nu se mai vedea nici urmă”. Văzând aceste întâmplări minunate, Iuliana, o femeie cucernică, a crezut şi s-a pregătit și pe sine pentru mucenicie.

Sfânta Mare Muceniţă Varvara, icoană rusească, secolul al XV-lea

Când s-a înfăţişat pentru a doua oară înaintea lui Marcian, toţi au fost uimiţi din pricina faptului că „pe trupul ei nu se distingea nici cea mai mică zgârietură, nici urmă de rană”. Conducătorul a atribuit vindecarea zeilor lui. Sfânta Varvara i-a explicat, însă, că vindecarea i-a venit de la Hristos, Care este „Fiul lui Dumnezeu celui viu, pe care tu nu poţi să-L vezi, fiindcă ochii sufletului tău sunt orbiţi de întunericul adânc al lipsei de credinţă”.

Înfuriat, Marcian a poruncit „să fie sfâşiate cu unghii de fier părţile trupului Muceniţei; …să fie arse cu torţe aprinse părţile deja sfâşiate cu unghii de fier, iar cinstitul său cap să fie lovit cu ciocanul”. A condamnat-o la aceleaşi chinuri şi pe Iuliana, care era de faţă vărsând lacrimi pentru Sfânta Varvara. Muceniţa lui Hristos a îndurat chinurile rugându-se lui Dumnezeu. Din porunca tiranului, sânii celor două femei le-au fost retezaţi cu dalta. De îndată ce Iuliana a fost închisă, Sfânta Varvara a fost condusă pe străzile oraşului goală pentru ca cei care o vor vedea să râdă de ea. Domnul a auzit, însă, rugăciunea ei: „Acoperă-mi Tu goliciunea şi fă ca părţile trupului meu să devină nevăzute pentru ochii necredincioşilor, pentru ca eu, roaba Ta, Hristoase al meu, să nu devin pricină de batjocură pentru cei care se află în jurul meu”. Iar Domnul S-a arătat înaintea Sfintei şi „i-a umplut inima de bucurie multă şi a înconjurat-o cu o haină şi de îndată ce Sfânta a trecut prin mijlocul mulţimii, a fost adusă iarăşi în faţa ticălosului Marcian”.

Acesta, ca să nu fie ruşinat mai mult încercând imposibilul, a poruncit să li se taie capul celor două femei. La toate chinurile Sfintei Varvara era prezent şi Dioscor, părintele ei criminal şi ucigaş de copii. De îndată ce a auzit hotărârea de condamnare la moarte, a luat-o pe fiica sa pentru a-i tăia el însuşi capul. A fost condusă pe un munte din apropiere şi acolo L-a rugat pe Dumnezeu: „Auzi, Împărate, în acest ceas, rugăciunea mea, şi oricine va pomeni în casa sa Numele Tău şi mucenicia mea pentru slava Numelui Tău, acela şi ceilalţi membri ai familiei lui învredniceşte-i să nu fie atinşi de nici o molimă sau altă boală din cele care pot aduce trupului răni sau suferinţă ”. O voce străină s-a auzit atunci din cer, chemând pe nume pe cele două Sfinte şi încuviinţând îndeplinirea cererilor Sfintei Varvara.

Sfânta Varvara, rod bun din pom rău, şi-a primit sfârşitul prin mâna tatălui ei, care i-a retezat capul cu sabia. După cum se aminteşte în stihurile sinaxarului: „Tatăl tău sabiei te-a dat, Muceniţă Varvara, jertfă a unui alt Avraam, însă al diavolului”. Îndată după aceea, tatăl său a fost pedepsit de dreptatea divină. „În timp ce cobora de pe munte, a fost lovit de fulger, fiind şters de pe faţa pământului… Strălucirea şi zgomotul provocat de acel foc trimis din cer, al fulgerului, a ajuns până la împăratul Marcian”.

Trupurile celor două sfinte au fost îngropate de un bărbat binecinstitor şi iubitor de Dumnezeu, pe nume Valentin, într-un loc numit Ghelassós, în apropiere de Heliopolis. Sfintele moaşte au fost mutate în Constantinopol de către împăratul Leon VI cel Înţelept şi așezate într-o biserică închinată sfintei. Părţi din moaşte au fost aduse mai apoi la Veneţia şi la Kiev.

Sărbătoarea Sfintei Varvara a fost aleasă drept sărbătoare oficială a Artileriei în multe state ale lumii. Acel fulger care a ars pe tatăl sfintei, pedepsindu-l, simbolizează focul artileriei. În Grecia, praznicul Sfinteio Marii Mucenițe Varvara a devenit pentru prima dată sărbătoarea oficială a artileriștilor în ziua de 4 decembrie 1829. Atunci s-a făcut o slujbă de laudă şi a fost organizată o cină oficială în cinstea ofiţerilor şi ostașilor artileriști. Icoana sfintei Varvara se găsește pe scuturile tunurilor şi altor arme de foc.

În iconografie, adesea este înfățișată ținând un potir, ca una care este apărătoare de moartea năprasnică și ca una care nu voiește ca cei aflați pe patul de moarte să fie lipsiți de Dumnezeiasca Împărtășanie. Adesea este înfățișată alături de un turn cu trei ferestre sau ținând în mână fie o carte, pentru cei muribunzi, sau o ramură de finic.