Cuviosul Patapie

Sfântul Patapie s-a născut în anul 380 în Egipt, în cetatea Theba, într-o familie creştină înstărită, tatăl său fiind guvernator al regiunii. Educaţia creştină a primit-o din familie, iar mai târziu a studiat filosofia, retorica şi matematica în Alexandria cu profesori vestiţi ai vremii lui. Întorcându-se de la studii şi, ne mai prinzându-l în viaţă pe tatăl său, chemarea spre viaţa ascetică pe care o simţea de mult, a biruit.

S-a retras aşadar în adâncul deşertului, însă, ajungând vestit şi fiind căutat de mulţi, în anul 428 a hotărât să plece la Constantinopol. În drum către Constantinopol însă, a poposit împreună cu ucenicul său în părţile Corintului, în Grecia. Acolo, într-o zonă care astăzi se cheamă Loutraki, s-au aşezat să locuiască într-o peşteră unde au stat vreme de 7 ani. Abia după aceea, prin anul 435, Sfântul Patapie, însoţit de ucenicul său, a pornit mai departe la Constantinopol. Fără să arate cine sunt, cei doi au luat o chilie la Mânăstirea Vlacherne, în zidul cetăţii, însă Sfântul a fost vădit la scurtă vreme după ce, prin rugăciune, a dăruit vederea unui tânăr orb din naştere şi a vindecat pe mulţi de felurite boli incurabile.

În anul 463, fiind în vârstă de 83 de ani, Sfântul Patapie s-a mutat în pace la Domnul şi a fost îngropat în biserica Sfântului Ioan Botezătorul din Constantinopol. Când Constantinopolul a căzut sub turci în anul 1453, sfintele sale moaşte, întregi şi binemirositoare, au fost mutate în ascuns în Grecia şi aşezate în peştera din Corint unde vieţuise odinioară Sfântul şi unde, din secolul 11, deja exista o mânăstire. Ele au fost aşezate într-o nişă din peretele de apus al peşterii, vis-a-vis de catapeteasma paraclisului care era amenajat aici.

În anul 1904, preotul care slujea în micuţul paraclis din peşteră, Constantin Sosanis, fiind prea înalt şi ne putând sluji cu pace, a hotărât să lărgească peştera. În noaptea dinainte de începerea lucrărilor, Sfântul Patapie i s-a arătat în vis şi, spunându-i că sfintele sale moaşte sunt dincolo de zid, l-a avertizat să lucreze cu grijă.

Peştera Sfântului Patapie, unde s-au găsit moaştele şi unde sunt păstrate şi în prezent

Într-adevăr, a doua zi moaştele Sfântului Patapie au fost găsite acolo întregi. Sfântul ţinea în mână o cruce mare de lemn, iar lângă el se afla un pergament cu numele lui şi câteva monede bizantine. Sfintele moaşte erau acoperite cu frunze mari care, în mod minunat, rămăseseră verzi şi proaspete vreme de 500 de ani.

Biserica Mănăstirii Sfântuuli Patapie de la Loutraki. În stânga se vede intrarea în peşteră

Actuala mânăstire a fost reactivată din 1952 ca mânăstire de maici după dorinţa Sfântului Patapie care s-a arătat în vis unui tânăr student, viitorul părinte Nectarie, fondatorul mânăstirii şi, mai târziu, mitropolitului locului. După descoperirea sfintelor moaşte, aici s-au făcut nenumărate minuni şi vindecări, în special de cancer. Mulţi dintre pelerinii care au ajuns la mânăstire au fost ”invitaţi” de Sfântul Patapie care le-a apărut în vise sau vedenii şi le-a cerut să vină să-l viziteze ”la casa lui din Loutraki”.

Theba

Theba, fostă capitală a Egiptului în perioada Regatului Mijlociu și a Regatului Nou, se găsește pe malul stâng al Nilului, la cca 800 km sud de Alexandria și datează ca așezare încă din anul 3200 îHr. Compleșitoarele temple de la Luxor și Karnak sau cel al Reginei Faraon Hatshepsut, Valea Regilor și Valea Reginelor cu vestitele morminte săpate în stâncă ale faraonilor, toate sunt în ceea ce astăzi numim generic Theba.

Valea Reginelor – vedere aeriană

Theba, poartă încă vie însă și memoria creștinilor care se ascundeau în mormintele faraonilor de frica persecuției romane din secolele 3-4, dar mai ales a marilor asceți care în primele veacuri au locuit deșertul arid și stâncos dimprejur.

Templul reginei-faraon Hatshepsut

Troparul Cuviosului Patapie

Laudă a creştinilor şi apărător al monahilor te-ai arătat, Patapie, părintele nostru. Prin nevoiţă, prin patimi şi rugăciuni ai acum îndrăznire către Dumnezeu a mijloci neîncetat pentru noi, creştinii, cei păcătoşi şi vrednici de osândă. Slavă Celui Ce S-a proslăvit prin tine, slavă Celui Ce ţi-a dat ţie putere, slavă Celui Ce ne-a luminat pe noi prin nevoinţa ta.

Notă: Acest articol a fost preluat cu acordul autorului din revista “Lumea Credinţei”, nr. 12 (89) decembrie 2012.