Citirea Sfintei Scripturi – potrivit învățăturii Sfântului Ioan Gură de Aur, întemeiate pe Epistolele Apostolului Pavel

Sfântul Ioan Hrisostom, icoană de la sfârşitul secolului XIII, Mănăstirea Vatopedi, Athos

Este cunoscut faptul că Sfânta Scriptură reprezintă lectura centrală în toate actele de cult ale Bisericii noastre. Pericopele evanghelice și apostolice din Noul Testament, psalmii și citirile din cărțile profetice și istorice ale Vechiului Testament acoperă viața de cult a Bisericii pe toată durata anului liturgic. Mai mult încă, Sfânta Scriptură este prezentă în toate imnurile și rugăciunile Bisericii noastre prin citarea frecventă a diferitelor pasaje, expresii și prin terminologia scripturistică folosită în limbajul de cult. Se poate spune că Sfânta Scriptură, prin slujbele Bisericii, adapă, insuflă și îndrumă viața creștinilor.

Sfânta Scriptură și Biserica reprezintă două dimensiuni indisolubil legate între ele. Biserica dă mărturie despre proveniența divină a sfintelor cărți, recunoaște în ele Revelația lui Dumnezeu în lume și în istorie, se pronunță cu privire la autenticitatea Scripturilor și este tâlcuitorul autentic și infailibil al lor întru Duhul Sfânt. Sfânta Scriptură, la rândul ei, este izvorul credinței Bisericii noastre, este punctul de plecare și ghidul acesteia, identitatea și conținutul ei. Biserica exprimă acest conținut prin dumnezeiescul cult, prin fiecare act liturgic în parte, în care folosește, în plus față de limbajul scripturistic, și limbajul ei teologic.

Toate acestea par să vină în contradicție cu titlul comunicării mele, ”Folosirea/Studiul/Lectura individuală a Sfintei Scripturi…” etc., pentru că o asemenea folosire, care este foarte obișnuită în ziua de azi, pare să așeze Sfânta Scriptură în afara Bisericii, în afara mediului ei firesc. Se spune că folosirea individuală a Scripturii poate duce chiar la pericolul falsificării și răstălmăcirii ei. Mai demult, în 1672, un Sinod local al Bisericii Ierusalimului a luat o hotărâre, unică în istoria Bisericii Ortodoxe, prin care interzicea citirea ”de către toți” a ”Dumnezeieștii Scripturi, fiind îngăduită doar celor dăruiți Duhului cu zelul cuvenit și cunoscători în profunzime, celor care dețin metodele potrivite de a cerceta și a preda și a citi în întregime Sfânta Scriptură…”. Decizia aceasta a fost însă o reacție la acțiunea misionară a calvinilor în zona și în epoca respectivă (Vezi Ioannis Karmíris, Monumentele dogmatice și simbolice ale Bisericii Ortodoxe, vol. II, Atena 1953, p. 768).

Părinții Bisericii Ortodoxe nu au interzis niciodată lectura individuală a Sfintei Scripturi, ci doar a textelor apocrife. Chiril al Ierusalimului, de pildă, scrie: „cele care în Biserică nu se citesc, pe acelea nici singur nu le citi” (PG 33,501 A). Același sfat îl dă și Sfântul Vasilie cel Mare, care le scrie monahilor: ”citește cărțile care se folosesc în Biserică, dar în nici un chip să nu ai de-a face cu cele apocrife” (PG 31,649B).

Folosirea sau citirea sau studiul individual al Sfintei Scripturi sunt recomandate, și chiar în repetate rânduri și cu insistență, de către marele ierarh și tâlcuitor al Sfintei Scripturi, Sfântul Ioan Gură de Aur. El își sprijină îndemnul acesta pe însăși Sfânta Scriptură și, înainte de toate, pe Epistolele Apostolului Pavel.

Tâlcuind pasajul Efeseni 6:4: ”Și voi, părinților, nu întărâtați la mânie pe copiii voștri, ci creșteți-i întru învățătura și certarea Domnului”, recomandă între altele și următoarele: ”Se cuvine să le dăm exemplu bun copiilor și să îi învățăm de mici să citească Sfânta Scriptură. Vai mie! Aceasta v-o spun neîncetat și mă veți socoti ca pe unul fără de minte, dar eu nu voi înceta să v-o tot spun” (PG 62,151). Ceva asemănător îndeamnă și în altă omilie a sa: ”… Totdeauna vă voi ruga, și nu voi înceta să vă rog, să luați aminte nu doar la cele ce auziți aici, în Biserică, ci și acasă la voi să citiți neîncetat Sfânta Scriptură” (PG 48,991).

Un caz reprezentativ de studiu și lectură individuale ale Sfintei Scripturi, la care adesea face referire Sfântul Ioan Gură de Aur, este relatarea din cartea Faptelor Apostolilor despre întâlnirea lui Filip cu etiopianul, care era dregător famen, chivernisitor al averii reginei Candachia a Etiopiei (Fapte 8:26-40). Se întorcea în țara sa din Ierusalim, unde fusese să se închine. Ședea în car și citea din Prorocul Isaia. Filip l-a întrebat: ”Înțelegi oare ce citești?”. Iar etiopianul i-a răspuns: ”Cum aș putea să înțeleg dacă nu mă va călăuzi cineva?”. Din acest dialog se desprind următoarele: a) citirea individuală a Scripturii, b) dificultatea înțelegerii textului de unul singur și c) rugămintea adresată lui Filip de a-l ajuta să înțeleagă. Sfântul Ioan Gură de Aur subliniază adesea aceste aspecte în tâlcuirea Epistolelor Apostolului Pavel. În cele mai multe dintre ele găsește argumente și motive, ca să propună lectura individuală a Sfintei Scripturi și să sublinieze cât de necesară este aceasta.

Caracterizează citirea Sfintei Scripturi ca fiind ”pășune duhovnicească” și ”rai al desfătării”, cu mult superior raiului din Eden, căci, așa cum spune, noul paradis a fost sădit de Dumnezeu nu în pământ, ci ”în sufletele celor care cred” (PG 51,87), și l-a întins peste toată fața pământului și până la marginile lumii (PG 51,87), căci Scriptura s-a răspândit pretutindeni. Noul paradis, după cuvântul Sfântului Ioan Gură de Aur, nu are într-însul fiare și, mai ales, este liber de șarpele cel înșelător. Are și un izvor, din care însă nu izvorăște doar un râu, ci mii de mii de râuri. Din ele nu curge apă, ci harismele Duhului Sfânt. Trage concluzia că citirea continuă a Scripturilor are atâta putere, încât poate să scape sufletul din foc și să îl izbăvească de gândurile viclene (PG 51,87 și urm.).

Sfântul Ioan Gură de Aur, icoană contemporană pictată în atelierul Mănăstirii Vatopedi

Citirea Scripturii, potrivit Sfântului Ioan Gură de Aur, este o îndatorire a tuturora și nu doar a unora. La observația multora că Scriptura trebuie cercetată doar de slujitorii Bisericii și mai cu seamă de monahi, le răspunde: ”Nu veniți cu asemenea justificări prostești, care sunt vrednice de aspră mustrare și osândă! Nu spuneți: eu mă ocup cu chestiuni judecătorești sau sunt funcționar de stat și mă ocup cu treburile publice. Nu îmi spuneți: eu am îndeletnicirea mea din care îmi câștig traiul, am femeie, cresc copii, mă ocup cu un anume meșteșug, sunt cap de familie, sunt om care trudește mult, așadar nu este îndatorirea mea să citesc Scripturile. Aceasta este treaba celor care au părăsit lumea și s-au dus în vârful munților și trăiesc acolo”. Și continuă Sfântul Ioan Gură de Aur: ”Ce spui, omule? Nu e treaba ta să citești Scripturile, pentru că te sufocă multele tale griji? Dimpotrivă, mai ales a ta e îndatorirea să citești Scripturile, și chiar mai mult decât a acelora. Cei care au părăsit lumea nu au așa mare nevoie de dumnezeieștile Scripturi cât au nevoie cei care neîncetat pătimesc din pricina greutăților și a problemelor de zi cu zi. Monahii de bună voie s-au îndepărtat de zgomotele lumii și de aceea și-au făcut colibe în pustie și nu mai au nici o legătură cu lumea, ci cugetă și filosofează cele dumnezeiești în liniște și seninătate. Sunt precum aceia care stau în port și se bucură de siguranța șederii pe uscat. Noi însă ne asemănăm cu oamenii care se zbuciumă în mijlocul mării și de aceea avem mai mare nevoie să citim permanent Scripturile și să luăm din ele mângâiere, curaj și putere. Aceia trăiesc departe de luptă, de aceea nici nu primesc lovituri. Tu, dimpotrivă, te afli neîncetat în toiul luptei și de aceea și primești multe răni și lovituri și ai nevoie de multe medicamente. Greutățile pe care le întâmpini sunt numeroase. Femeia ta te întărâtă, fiul te amărăște, robul te mânie, dușmanul uneltește împotriva ta, prietenul te rănește, vecinul te disprețuiește și te ocărăște, compatriotul tău nu te bagă în seamă, judecătorul te amenință, sărăcia te întristează. Multe pricini și nevoi ne încolțesc și primim săgeți din toate părțile. De aceea avem nevoie de armura de luptă pe care o putem lua doar din Sfintele Scripturi” (PG 48,992).

În omilia sa despre omul bogat și săracul Lazăr menționează și pasajul II Timotei 2:20: ”într-o casă mare nu sunt numai vase de aur și de argint, ci și de lemn și de lut…”. Pornind de la acest pasaj, compară uneltele argintarilor, aurarilor, fierarilor etc. cu scrierile Sfintei Scripturi și spune următoarele despre însemnătatea lecturii individuale a Sfintei Scripturi: ”Avem nevoie de medicamente dumnezeiești, ca să tămăduim rănile pe care ni le-a provocat diavolul și să le putem evita pe cele pe care nu a reușit încă să ni le facă (PG 62,361). Să putem opri de departe săgețile diavolului și să le respingem prin neîncetata citire a Scripturilor. Nimeni nu se poate mântui, dacă nu se bucură de folosul duhovnicesc care vine din citirea permanentă a Scripturii. Ne vom putea mântui doar dacă ne supunem acestei continue tămăduiri care ne vine din citirea Scripturii. Căci, dacă în fiecare zi suntem răniți, dar nu primim ajutor medical de trebuință, atunci ce nădejde de mântuire să mai avem?” (PG 48,993).

Puțin mai jos și în același context scrie: ”după cum feluriții meșteșugari au uneltele specifice meseriei lor, precum ciocanul, nicovala, cleștele etc., la fel și noi avem ca unelte cărțile apostolice și profetice și îndeobște orice carte de-Dumnezeu-însuflată și folositoare a Scripturii. După cum aceia cu uneltele lor meșteresc și dau formă la diferite vase, la fel și noi cu uneltele noastre dăm formă sufletului nostru și, când este păcătos și învechit în rele, îl îndreptăm și îl înnoim… Meșteșugarii cu uneltele lor nu pot să preschimbe materia obiectelor pe care le confecționează. Nu pot adică să preschimbe, de pildă, argintul în aur. Pot să le schimbe doar forma. Nu se întâmplă însă același lucru cu tine, pentru că tu ai ceva mai mult decât aceia. Tu poți, prin citirea Scripturii, să prefaci vasul de lemn în vas de aur. Iar pentru toate acestea mărturie este Apostolul Pavel” (PG 48,993) (și trimite la pasajul II Timotei 2:20).

Tâlcuind pasajul I Corinteni 10:11 (”Și toate acestea li s-au întâmplat acelora ca preînchipuiri ale viitorului, și au fost scrise spre povățuirea noastră, la care au ajuns sfârșiturile veacurilor”) spune următoarele: ”Dacă cineva nu înțelege ce citește în Scriptură, să ia și să citească Scriptura în întregime. Și dacă citește toată istoria ei, să păstreze cele ce înțelege și să le lase deoparte pe cele ce nu înțelege. Dacă va întâmpina greutăți în a înțelege, să se ducă la cel mai înțelept decât el și să îi ceară ajutorul. Dacă iarăși nu găsește ajutorul de care avea nevoie, Dumnezeu îi va descoperi adevărul văzând strădania lui…” (PG 48,995). Apoi îl dă ca exemplu pe famenul Candachiei.

În alt loc, dar în același context, face trimitere pasajele I Corinteni 2:1 (”Și eu, fraților, când am venit la voi și v-am vestit taina lui Dumnezeu, n-am venit ca iscusit cuvântător sau ca înțelept”) și I Corinteni 2:4 (”cuvântul și propovăduirea mea nu stăteau în cuvinte de înduplecare ale înțelepciunii omenești, ci în adeverirea Duhului și a puterii”). Le folosește pentru a-i compara pe filosofi cu apostolii și spune: ”Filosofii, ritorii și scriitorii nu aspiră la un interes comun, ci scopul lor este cum să stârnească admirația celorlalți față de ei înșiși. Dacă se întâmplă să spună ceva folositor, acel ceva rămâne ascuns în confuzie și imprecizie. Apostolii însă și Prorocii, ca învățători ai lumii, toate le-au făcut limpezi și clare, ca fiecare să poată înțelege din simpla citire” (PG 48,994). Sfântul Ioan Gură de Aur consideră că sunt pe înțelesul tuturor multe locuri din Scriptură, de aceea se și întreabă: ”Cui nu îi sunt pe înțeles cele ce scriu evangheliile? Cine, auzind fericiți cei blânzi, ferici cei milostivi, fericiți cei curați cu inima etc. mai are nevoie de învățător ca să i le explice?” (PG 48,995).

În același context, Sfântul Ioan Gură de Aur constată că ”citirea Scripturilor este o mare frână în a nu păcătui omul… Iar neștiința Scripturilor este stâncă mare și prăpastie adâncă…, aceasta a născut erezii și a condus la o viață stricată, aceasta a răsturnat lucrurile cu susul în jos” (PG 48,995). Ereziile însă nu le-a născut doar neștiința Scripturilor, ci și tâlcuirea greșită a acestora. Referindu-se la Epistolele lui Pavel, de pildă, caracterizează ca dovadă de superficialitate a nu da atenție întregului lor conținut, ci a alege din Scripturi doar ce este clar și a înlătura ce este neclar. Concepția aceasta, adică a crede cineva că în dumnezeieștile Scripturi există lucruri de prisos, a condus la erezii. ”În dumnezeieștile Scripturi”, spune, ”nu există nimic de prisos, nici o iotă sau o cirtă. Chiar și aceste formule de adresare din epistole cuprind înțelesuri foarte înalte” (PG 51,18). Aceeași opinie o repetă și în altă omilie a sa, spunând: ”Citirea dumnezeieștilor Scripturi se aseamănă unei comori. Dacă cineva reușește să găsească puțin aur curat, își dăruiește sieși o mare bogăție. La fel se întâmplă și cu dumnezeiasca Scriptură. Încă și într-un cuvințel poți găsi înțelesuri de mare însemnătate, cu multă putere și negrăită bogăție. Nu doar comoară, ci și izvor nesecat care izvorăște ape dumnezeiești (PG 53,32).

În același context folosește două reprezentări similare despre valoarea citirii Scripturii. Iată care este prima imagine: ”O ploaie năprasnică inundă suprafața pământului fără să pătrundă însă adânc în pământ și, prin urmare, fără ca pământul să aibă vreun folos de pe urma ploii. Când însă ploaia este liniștită și molcomă, e cu putință ca prin câteva pânze de apă să intre în adâncul pământului și să îl facă roditor… Dumnezeieștile Scripturi se aseamănă cu norii duhovnicești și înțelesurile acestora se aseamănă cu ploaia. Se cuvine să lăsăm să pătrundă încet-încet în sufletul nostru cuvintele Scripturii” (PG 51,90).

În a doua imagine Sfântul Ioan Gură de Aur aseamănă Scriptura cu un copac sădit lângă un pârâu. ”Copacul acesta”, spune, ”nu primește apă doar două sau trei ore pe zi, ci toată ziua și toată noaptea…, de aceea, fără ca cineva să îl ude, are frunze frumoase și roade bogate… Astfel și acela care citește în continuu Scriptura este ca și cum s-ar afla aproape de izvoarele apelor și prin neîncetata citire ar dobândi mare folos” (PG 51,90).

Într-o altă omilie scrie ”Pe o pășune se află multe flori, trandafiri, crini etc. cu multă mireasmă. Citirea dumnezeieștilor Scripturi nu aduce doar miresmele florilor, ci și roadele care hrănesc sufletul” (PG 49,17). Astfel, ”citirea Scripturilor îi ajută să găsească alinare pe cei îndurerați, pe cei împovărați de păcate și pe cei stăpâniți de gânduri păcătoase” (PG 49,299).

În același context spune că ”nu este de ajuns citirea Scripturilor pentru a ieși la iveală tezaurul bunătăților pe care le cuprinde. Se cuvine cercetat adâncul înțelesurilor acestora…” (PG 51,148).

Citirea individuală a Scripturii conduce adesea la exagerări, pe care Sfântul Ioan Gură de Aur le osândește. În vechime exista obiceiul, de pildă, la mulți dintre cei bogați, să își procure Scripturi decorate cu aur și să își împodobească cu ele bibliotecile lor bogate. Mai des întâlnit era însă obiceiul ca femeile și copiii mici să își atârne evanghelia de gât și o poarte cu ei peste tot. Sfântul Ioan Gură de Aur îi sfătuiește însă ca poruncile Evangheliei să și le înscrie în minte, nu să le poarte atârnate de gât.

Am înfățișat foarte puține din multele îndemnuri ale Sfântului Ioan Gură de Aur cu privire la citirea și studiul individual al Sfintei Scripturi.

Astăzi Sfânta Scriptură este accesibilă tuturor, pentru că se predă în școli, se dezbate în cercuri de ”studiu al Sfintei Scripturi”, se cercetează individual și în grup și se poartă vii discuții asupra ei. În paralel, Biserica noastră se străduiește permanent ca învățătura Scripturii să aibă o cât mai larga răspândire. Însă toate aceste eforturi își împlinesc țelul numai atunci când citirea și tâlcuirea Scripturii este în strânsă legătură cu viața liturgică a Bisericii. Cu alte cuvinte, Sfânta Scriptură poate și trebuie să fie studiată și înțeleasă individual, dar în paralel trebuie trăită în Biserică prin participarea credinciosului la viața de cult și liturgică.

Sursa: ”De la Apostolul Pavel la Sfântul Ioan Gură de Aur”, Congresul Științific Internațional ”Pavlia”, ediția a XIII-a, Actele Congresului, Sfânta Mitropolie a Veriei, pp. 99-106).