Cugetări duhovnicești 11

Cum binevoiește Hristos și Se așează pe tronul inimii omului și atâta alinare aduce și răcorește sufletul omului! De aceea, Dumnezeu vrea de la noi multă luare aminte, să ne zorim și noi pe noi înșine, ca să nu avem de dat răspuns lui Dumnezeu pentru căderile noastre și, de bună seamă, potrivit făgăduințelor și vieții noastre, vom săvârși după putere ceea ce vrea Dumnezeu și, cu binecuvântare, fie și numai o metanie va avea însemnătatea ei. Când insistăm la Stareță și îi zicem: Mai bine să fac asta, maică Stareță, nu am nimic, mă simt bine!, dar Stareța nu dă binecuvântare, însă noi insistăm. Ei, dacă mă forțezi, fă-o, fă-o cum vrei! și Stareța îți va da până la urmă binecuvântarea cu de-a sila. Apoi vine răsplata. Dacă mai înainte îți făceai rugăciunea după rânduială, o înțelegeai după putere, acum, pentru că ai silit Stareța să îți dea binecuvântarea, vezi că sufletul și trupul ți se fac ca o cârpă și nu mai poți să articulezi un singur cuvințel, nu mai poți să spui nici: Dumnezeul meu, pomenește-mă! De aceea, să faceți ascultare, multă ascultare, cu nici un chip să nu vă împotriviți în cuvânt, ci să spuneți totdeauna: Să fie binecuvântat! Cât de mult doresc să aud acest cuvânt: Să fie binecuvântat! Cu câtă nostalgie dorește să îl audă sufletul meu, de atâția ani! Să se odihnească inima mea și să mă bucur. Să fie binecuvântat! Și sora să se ducă la trebușoara ei, cu capul plecat, să se închine și să ia binecuvântarea. Vino, copilașul meu, ia binecuvântarea lui Dumnezeu. Și să ia binecuvântarea și să se ducă la isihie și să poarte o frumoasă raniță a Rugăciunii și să vezi că o ajută toiagul ascultării, Să fie binecuvântat!, își face semnul crucii și se duce la slujirea ei.

Cum să mă descurc cu gândul care îmi spune că e greu ceea ce am de făcut? Lucrul pe care îl ai de făcut va deveni ușor ca o pană, dacă îți vei lua toiagul ascultării și te vei duce să îl împlinești.

Suntem ostași ai lui Hristos. Generalul în armată dorește ca astăzi soldatul să meargă la graniță, mâine în oraș, poimâine la piață, nimeni nu va spune: De ce?… De aceea și noi la toate să răspundem: Să fie binecuvântat! Aceasta este lucrarea duhovnicească a monahiei, aceasta este monahismul, aceasta este ascultarea, aceasta mântuirea.

Ascultare oarbă, tăcere, rugăciune, smerenie, înfrânare în cuvinte, în purtări, în mișcările noastre, în toate ale noastre. Aceasta este bucuria și veselia monahilor.

Monahul în ce universitate va fi examinat? Bucuria noastră este ca, în fiecare an, în fiecare lună să mai urcăm o treaptă. Și să spunem, azi am tăiat această patimă, în ziua următoare, după putere, Hristoase al meu, mă lupt să tai și această patimă. Asta-i universitatea noastră. Să avem multă luare aminte pentru mântuirea noastră, să dorim să mergem la Hristos. Să încercăm să nu ne impunem voința proprie, care strivește sufletul omului…

Își poate închipui cineva ce frumusețe avem la mănăstire?! Dar patimile, lipsurile?! Cum făceau Sfinții? Se ridicau noaptea și spălau hainele bolnavilor, slujeau celor săraci. De ce? Aveau Dumnezeiasca dragoste. Noi, în mănăstire, cum se cuvine să fim? Să zboare inima noastră, să nu fie morocănoasă, să împreună-lucrăm laolaltă pentru dragostea lui Hristos, să nu existe rivalitate între voi. Dumnezeu va vedea pașii fiecăruia, trebuie să te ostenești ca să Îl vezi pe Hristos, trebuie silință, în afară de cazul când primești boală. Dar atunci când omul poate să se ofere obștii și nu o face și se menajează pe sine, apoi, așa cum își așterne așa va și dormi! Însă, dacă multe va lucra, de multe se va desfăta.

La vremea rucodeliei, îmi spuneam rugăciunea și nu vorbeam, și astfel aveam folos deopotrivă trupesc și sufletesc. Atunci când omul se luptă, Dumnezeu nu îl lasă, îi umple mintea cu bani, adică ne umple de virtuți și toate acestea vor fi încărcate atunci când ne vom sui către cer. Aceasta nu o faci nici pentru Stareță, nici pentru Stareț, ci pentru Maica Domnului. Dacă gândești așa, ce bunăvoință, ce râvnă?! Toată mănăstirea vei voi să o săruți în genunchi de atâta bucurie! Să avem rânduială și așezare în mănăstire. Și toate acestea sunt răsplătite de Maica Domnului și sufletul primește înlăuntrul său Harul. Și când fiecare lucru îl faci cu smerenie, vei ajunge să spui și să înțelegi: eu nu fac nimic, ci Dumnezeu îmi dă putere să fac. Nu le vedem aici, le vom vedea în cer…