Cugetări duhovnicești 3

Mintea să ne fie precum o carte deschisă, în care să cercetăm ce este scris despre iad și Rai. Când ne gândim la veșnicul iad, ni se cutremură întreaga ființă. Gândește-te la focul cel veșnic, la viermele cel neadormit, la scrâșnirea dinților.

Dacă se gândește cineva la iad, nu-și poate ține lacrimile.

Când omul își aduce aminte de existența iadului, patimile lui slăbesc, sufletul devine moale ca bumbacul și sensibil. Suferă, devine înțelegător, arată compasiune.

Toate le poate suporta cineva, însă mila lui Dumnezeu îl arde, îl mistuie: ajunge, Doamne, îi spune, nu pot îndura mai mult, micșoreaz-o!. Omul, când primește în suflet dragostea de Dumnezeu, suferă pentru întreaga lume, pentru păcatele ei, pentru patimile ei și nu poate suporta această durere. Gândește-te ce mare e mila lui Dumnezeu!

Să iubești pe aproapele tău ca pe tine însuți! Gândește-te, aproapele păcătuiește trupește, ucide, dar tu trebuie să-l iubești. Dacă am înțelege ce pierdem în fiecare secundă, nu am mai privi în dreapta și în stânga. Ne-am fi îngrijit numai de cum să îi dăruim lui Dumnezeu întreaga noastră ființă.

Dacă păziți tăcerea și păstrați în minte rugăciunea neîncetată, timp de o săptămână, veți observa o mare diferență în sufletul vostru. Ne uităm însă la A și la B și nu progresăm.

Atunci vom avea nevoie de singurătate, de liniște, căci sufletul nostru va simți din plin măreția lui Dumnezeu. Am putea ca într-o Arcă să ne bucurăm de toate acestea.

Când cineva se străduiește, simte Dumnezeiasca fericire și este liniștit, fără griji, fără probleme, și cu sufletul în Cer, va gusta mărețiile Dumnezeiești.

Chilia ne dăruiește multă bucurie. Este o arenă unde se luptă omul și se oferă în dar lui Dumnezeu.

Când există unire sufletească cu cei mai înaintați în duhovnicie, cel care face ascultare simte pe Dumnezeu în suflet, fără nici un cuget de necuviință. Simte ca și cum trece prin el curent electric, simte că este băgat în priza.

Când omul se nevoiește și se pregătește sufletește să Îl întâmpine pe Hristos și pe cei întâi-stătători ai săi și când face ascultare, simte o mare bucurie. Se roagă să moară, atât de mare e bucuria. Se cuvine însă să fim atenți cu gândul acesta, ca să evităm orice prihană față de Stareț sau Stareță. Dacă vom fi atenți la toate, vom trăi minuni.