Cugetări duhovnicești 4

Cel care se străduiește să dobândească virtutea, va simți în suflet o mare dulceață, precum mireasma florilor, și când va reuși să se unească cu Dumnezeu, să fie una cu El, va căpăta roadele Sfântului Său Har.

Să se petreacă îndumnezeire în sufletul omului, să devină dumnezeu prin Har.

Să nu trăim o viață de calitate inferioară, superficială, ușuratică, ci să lucrăm și să fim înțelepți.

Ne vine gândul să dormim mai mult, noi atunci să spunem nu, nu vom dormi mai mult. De câte ori ne trezește îngerul păzitor al sufletului nostru, să începem imediat rugăciunea, să nu ne lăsăm atrași în trândăvie. Rugăciunea vindecă patimile și greșelile. Ea este precum soarele, care cu căldura lui seacă noroiul și usucă totul, în așa măsură, încât gonește viermii și insectele sau le omoară.

Ca fulgerul vine Harul lui Dumnezeu.

Pe noi, cel mai mult ne luptă văicăreala și de multe ori, credeți-mă, văd o mulțime de demoni și văd cum unul o îmbrâncește pe una, altul o înțeapă pe alta și se întâmplă lucruri cumplite. Dar dacă mănăstirea este bine într-armată cu rugăciune, nu vor putea să îi facă nici un rău, or să stea doar departe și o vor privi.

Dar găsește loc și umblă încolo și încoace prin mănăstire și pe una o ia de picior, pe alta o ia de gât, pe altă de limbă, pe alta o face să strige și așa se strică rânduiala; în acel ceas, credeți-mă, îi văd pe demoni cum zboară într-o clipită, așa cum zboară avioanele.

Așadar, multă luare aminte și rugăciune.

Când omul are luare aminte și rugăciune, harul lui Dumnezeu îl adumbrește. Dacă repetăm în sinea noastră că moartea este și judecata lui Dumnezeu, adică vom cugeta unde vom merge și unde vom sta, fie în iad, fie în Rai, și vom fi mai atenți.