Întâlnire cu un taximetrist

Îmi zice cineva cu câteva zile în urmă: Părinte, n-ai mai scris nimic de mult… Îi răspund că obişnuiesc să murdăresc cu cerneală suprafaţa albă a hârtiei numai atunci când se petrece ceva care-mi aţâţă interesul sau îmi provoacă sensibilitatea. Şi, într-adevăr, asta nu s-a mai întâmplat demult…

Dar întotdeauna, ceea la ce nu te aştepţi vine şi-ţi tulbură puţintel liniştea, ba poate chiar şi conştiinţa relaxată.

Gândurile, cugetările, nedumeririle şi strădaniile aduse de noul an, problemele prezentului, îndoielile faţă de cele viitoare, de fericirea personală şi de situaţia generală din lume îmi chinuie inima, mintea şi sufletul. O nelinişte generală. Şomajul e mare. S-a înmulţit fărădelegea, zice-se. S-a instaurat anarhia, iar libertatea ne-a fost limitată. Ne-am pierdut locul în lume. Toate se schimbă şi brusc simţi că nu mai există nici o nădejde, nu mai încape vorbă să te mântuieşti, ţi se spune că Dumnezeu a murit, că nu mai există viaţă.

Doamne, ce lume! Ajută-mă să mă mântui. Să nu mă târâi pe pământ. Reaprinde înăuntrul meu flacăra speranţei. Poţi să faci asta: ce este la Tine o minune? Iartă-mi îndrăzneala… dar te simt Tată. Vreau să mă simt în largul meu în preajma Ta. Acestea îmi erau gândurile, vi le-am împărtăşit. Mă chinuiau, nu vă ascund. Până când un taximetrist, om plătit cu ziua, mi-a dezlegat nedumerirea. Impresionant, nu-i aşa? Şi totuşi…

Părinte, mi-a zis, ia ascultă ce am să-ţi spun. Unui prieten bun, ca un frate, i-au găsit cancer. S-a temut tare, s-a necăjit toată familia. Pe el l-a luat groaza. Analize, rezultate, vizite la medici, rezonanţă, tomografii la cap… Ultima speranţă, i-au zis, în străinătate, la un centru medical specializat din Franţa…

Franţa, aşadar; într-o frumoasă dimineaţă de sâmbătă, înghesuit într-o staţie cu multă lume, aşteptând să iasă rezultatele, căuta taxi. După ce-aşteaptă destulă vreme, un taxi opreşte lângă el. Duceţi-mă la hotelul cutare, îi spune în franceză, dar înţelege că taximetristul era şi el grec.

–        Ce faci aici, în Franţa? întreabă taximetristul.

–        Eh, am venit pentru nişte analize.

–        Păi, bine, dar nu mai sunt spitale în Grecia?

–        E, sunt mai bune aici.

–        Ştiu eu un spital în Eghina, du-te acolo.

În fine, cursa s-a încheiat, la fel şi întrevederea cu taximetristul.

În Grecia, câteva zile mai târziu, omul mă întreabă pe mine ce spital este în Eghina. Îi spun că Eghina e vestită doar pentru Sfântul Nectarie, nu există vreun spital de oncologie acolo. S-a dus, totuşi, la mănăstirea sfântului. Intrând în mănăstire, a văzut icoana Sfântului Nectarie. I s-au tăiat picioarele. Îl ştia, era taximetristul din Franţa!

Astfel mi-am primit răspunsul la întrebările pe care le-am descris la început. Un taximetrist mi-a dat răspuns la nedumerirea cu privire la lupta noastră; am înţeles că există Viaţă şi că această viaţă vreau să o trăiesc. Iar un alt taximetrist, Sfântul Nectarie, unui frate bolnav i-a dăruit sănătatea şi ieşirea dintr-o situaţie fără ieşire.

A consemnat: Părintele Ierótheos Androutsópoulos