Întâlnirea cu Ioan

Iisus a vieţuit în Nazaret treizeci de ani. În toată această vreme a lucrat ca tâmplar lângă Iosif, care îmbătrânise.După moartea lui Iosif, Iisus continuă să facă aceeaşi trea­bă. Face uşi împreună cu ceilalţi fii ai lui Iosif, pe care îi avea din prima lui căsătorie, ferestre pentru căsuţele din Nazaret, cufere în care să‑şi ţină femeile rufele, coveţi şi lopăţele pentru pâine, taburete, vase şi obiecte necesare fiecărei familii.

Fraţii Săi Îl admiră. L‑a întrecut în pricepere chiar şi pe tatăl lor. Orice iese din mâinile Sale este desăvârşit.

Desigur, ştie deja să citească. Şi sâmbăta, cele mai multe ore le petrece în sinagogă. Învăţătorul de Lege, care ştie cât de bine tâlcuieşte Iisus scrierile sfinte, Îi dă adesea cuvântul. Şi toţi cei care Îl ascultă se întreabă cum fiul tâmplarului – pentru că toţi Îl consideră fiul lui Iosif – cunoaşte atât de multe lucruri. De unde le‑a învăţat?

În vremea aceea, în Nazaret, toată lumea vorbea numai despre predica lui Ioan.

Ioan era mic când au murit părinţii săi, Zaharia şi Elisabeta. S‑a retras în pustie. Acolo trăia singur în post şi în rugăciune. Mânca lăcuste şi miere sălbatică. Ca îmbrăcăminte avea o haină din păr de cămilă, pe care o strângea la mijloc cu o curea lată de piele.

Când a împlinit treizeci de ani, Ioan a primit poruncă de la Dumnezeu să meargă în ţinuturile dimprejurul Iordanului şi să propovăduiască. În predica sa îi îndemna pe oameni să se pocăiască pentru tot răul pe care l‑au făcut şi să se boteze.

Fiecărui om care vine să‑l întrebe ce să facă pentru a se mântui îi dă sfatul potrivit. Pe vameşi îi sfătuieşte să nu ia impozite mai mari decât cele stabilite prin lege. Pe ostaşi îi povăţuieşte să se roage şi să fie buni cu oamenii. Să nu facă abuz de puterea pe care le‑o dă rangul lor. Şi nici să spună „noi suntem urmaşii lui Avraam şi aceasta ne va mântui”. Se va mântui numai cel ce se pocăieşte sincer pentru tot răul pe care l‑a făcut şi nu pentru că este urmaş al lui Avraam.

Amărâţi şi obosiţi de nedreptăţile făcute de cuceritorii romani, oamenii aleargă la Ioan ca să primească mângâiere. Prin sfaturile şi prin predica lui, Ioan ţine vie nădejdea în venirea lui Mesia, care va aduce lumii mântuire şi pace şi va deschide oamenilor porţile Raiului.

Vin la Ioan şi preoţii din Ierusalim. Îl întreabă cine este. Vor să ştie dacă este Mesia cel aşteptat.

– Nu, le răspunde Ioan. Eu nu sunt Mesia. Şi nici Ilie, aşa cum cred unii, ci cel despre care este scris în cartea Proorocului Isaia: „glasul care strigă în pustie: Pregătiţi calea Domnului! Drepte faceţi cărările Lui!”.

– Aşadar, de vreme ce nu eşti nici Mesia, nici Ilie, de ce botezi? îndrăznesc să‑l întrebe.

– Eu botez cu apă, le răspunde cu smerenie Ioan. Însă după mine vine Acela Care este mai mare decât mine şi Căruia eu nu sunt vrednic să‑I dezleg cureaua încălţămintelor. El vă va boteza cu Duh Sfânt.

Când Iisus a coborât la Iordan, Ioan l‑a recunoscut îndată. Parcă o rază de lumină i‑a luminat mintea. Îl arată oamenilor care se găseau în jurul lui.

– Iată Mielul lui Dumnezeu, Care ridică păcatele lumii! Acesta este Cel despre care v‑am spus că vine după mine, dar Care este mai înainte de mine.

Iisus se apropie şi îi cere lui Ioan să Îl boteze. Însă Ioan se împotriveşte:

– Eu am nevoie să fiu botezat de Tine, nu Tu de mine.

– Lasă, Ioane, să nu împiedicăm împlinirea planului lui Dumnezeu, îi răspunde cu blândeţe Iisus şi intră în apă.

Însă, de vreme ce nu are nici un păcat de mărturisit, botezul Său durează foarte puţin.

În acest timp Cerul se deschide şi Duhul Sfânt coboară în chip de porumbel şi Îl scaldă în întregime cu lumina Sa. În aceeaşi clipă se aude glasul lui Dumnezeu cu tărie. Puter­nic aşa cum apa cade cu forţă într-o prăpastie adâncă peste stânci. „Acesta este Fiul Meu cel iubit. Acesta este Alesul Meu”.

Se tulbură apele Iordanului. Se întorc înapoi când văd lumina Dumnezeirii, Sfântul Duh.

Iisus iese din râu şi cu mers uşor, aşa cum Îi era felul, se în­dreaptă spre pustie. Este nevoie să se pregătească cu post şi cu rugăciune înainte de a începe lucrarea Sa mântuitoare.