Sfântul Dionisie din Olimp

Cuviosul Dionisie din Olymp. Frescă (1796), Schitul Sfântul Dimitrie, Vatopedi

Sfântul Dionisie din Olimp, ocrotitorul și patronul spiritual al orașului Piería, s-a născut în jurul anului 1500 d. Hr., în Thessalía, în satul Sklátaina sau Plátina, astăzi denumit Drakótripa, din provincia Fanários. Pe tatăl său îl chema Nicolae și era țăran și crescător de animale, practicând și meseria de fierar (armurier), iar pe mama sa o chema Theodora. Amândoi erau oameni săraci, dar foarte evlavioși.

Sfântul Dionisie, cu numele său de mirean Dimitrie Kaléstis, era copilul rugăciunii. Potrivit tradiției populare, care circulă în satul său natal, Sfântul Dionisie nu sugea de la pieptul mamei miercurea și vinerea, iar când dormea deasupra sa se vedea o cruce luminoasă care strălucea ca soarele. Despre aceasta, părinții lui spuneau că era un semn al progresului său duhovnicesc de mai târziu.

La vârsta de șapte ani a fost trimis la școală, unde s-a arătat foarte sârguincios. Încerca să studieze și, mai ales, să împlinească poruncile Sfintei Scripturi, pe care le citea neîncetat. De asemenea, studia și viețile sfinților, pe care se sârguia să le imite.

Tradiția locală din Sklátana menționează că, în timpul pauzelor de la școală, Sfântul îi aduna pe elevii liniștiți și silitori și le vorbea despre credință. Odată, un elev a povestit acest lucru dascălului lor. În ciuda sfaturilor acestuia de a se juca în pauze, Sfântul a continuat lucrarea plăcută lui Dumnezeu. Într-una din zile, pentru a-l pedepsi că nu a ieșit în pauză, dascălul l-a aruncat de pe fereastră. În locul unde a călcat Sfântul, a rămas urma piciorului său care, potrivit mărturiilor localnicilor, se putea vedea până în urmă cu câțiva ani.

Pe când se afla la o vârstă foarte fragedă, a trecut prin satul său natal un monah din Meteora, pe nume Ánthimos și, după o discuție îndelungată cu acesta, a hotărât să-l urmeze, luând astfel cea mai mare decizie din viața sa: să se afierosească cu totul lui Dumnezeu și să devină monah.

La Meteora, a intrat sub ascultarea unui monah cu viață îmbunătățită, pe nume Sava, care l-a rasoforit cu numele Daniel. Acolo Sfântul s-a dedicat rugăciunii, postului și studiului, cunoscând un mare progres în viața duhovnicească.

Într-o zi, egumenul mănăstirii l-a trimis să amestece în trahaná [n.t. mâncare specific grecească]. Când a ajuns la bucătar a văzut că mâncarea era în clocot și gata să dea peste cazan. Pentru că n-a mai avut timp să ia polonicul, a fost nevoit să amestece mâncarea cu mâinile și, spre surprinderea părinților care erau de față, nu s-a vătămat deloc.

Aceasta întâmplare, care l-a ridicat foarte mult în conștiința fraților din mănăstire, dar și dorința sa de a deveni monah în Sfântul Munte pentru mai multă nevoință și isihie, l-au determinat într-o noapte să plece pe ascuns din mănăstire. Și, desigur, pentru asta a sărit de pe o stâncă fără a se răni câtuși de puțin.

Cu mult efort a ajuns în Grădina Maicii Domnului și, mai exact, în Karyes, unde a intrat sub ascultarea Bătrânului Gavriil, primul duhovnic îmbunătățit din Sfântul Munte (1517-1518), care a viețuit împreună cu Sfântul Nifon al II-lea. La început, din cauza canonului care interzicea șederea spânilor în Sfântul Munte, ieromonahul Gavriil nu l-a putut ține lângă el, ci l-a trimis în Halkidikí, în satul Sfântul Mámas, unde a rămas  aproape un an de zile alături de Episcopul Iacob al Kassandriei. Cum a început să-i crească barba s-a întors în Sfântul Munte.

În ziua de 12 iulie, probabil a anului 1512, cu foarte mare emoție, Sfântul a fost tuns monah cu schima cea mare, primind numele Dionisie. După o vreme, a fost hirotonit diacon de către Episcopul de Ierissos și Sfântul Munte. În anul 1517, când Bătrânul Gavriil a fost plecat în Țara Românească, unde fusese chemat împreună cu toți egumenii aghioriți de către prietenul domnitorului Neagoe Basarab, Sfântul Dionisie și-a plecat genunchii pentru a doua oară în fața înfricoșătoarei Sfinte Mese, primind al doilea grad al preoției, acela de Prezbiter. Astfel, vreme de doi ani a fost parohul Bisericii Protatu.

În capitala athonită, Sfântul a rămas aproape zece ani. Îndată ce Bătrânul Gavriil s-a întors din Țara Românească, a cerut să fie lăsat să plece de la Protatu. După ce a primit binecuvântarea Bătrânului, a mers la Schitul Karakálou, unde a construit o chilie și Biserica Sfintei Treimi. Acolo s-a dedicat mai mult rugăciunii, postului și privegherii. Hrana sa era studiul Sfintei Scripturi și câteva castane. Renunțase cu totul la cele materiale, de aceea nici ușa sa nu avea încuietoare.

Sfântul își dorea mult să viziteze Locurile Sfinte și, odată, dorința sa i-a fost împlinită, primind multă bucurie și mare folos duhovnicesc. Cu prilejul aceluiași pelerinaj a primit și două propuneri onorifice pentru demnitatea episcopală. Patriarhul Ierusalimului, Dorotei și Mitropolitul Ikoniei, prețuindu-i virtuțile și viața sa duhovnicească, au dorit să-l păstreze ca succesor al lor. Sfântul Dionisie i-a refuzat pe amândoi și s-a întors în pustia Sfântului Munte. În chilia Sfântului au avut loc multe semne minunate. În lucrarea de construire a Bisericii, Îngerii l-au ajutat la căratul pietrelor și, de asemenea, l-au vizitat în ajunul Lăsatului sec de brânză, când i-au adus pești proaspeți și brânză. Odată, un tâlhar, crezând că are mulți bani, a vrut să-l omoare și apoi să-i jefuiască chilia. I-a întins o cursă lângă un izvor din apropiere și a așteptat să treacă Sfântul. Timpul însă trecea și Sfântul nu mai apărea. Atunci, tâlharul a mers la chilia lui să vadă ce se întâmplă, iar Sfântul, răspunzându-i la întrebare, l-a încredințat că a trecut chiar prin fața lui. Tâlharul, s-a minunat de această întâmplare și, înțelegând că a fost orbit de Dumnezeu ca să nu-l vadă, s-a căit, s-a spovedit și, după ce a primit sfaturi de suflet folositoare de la Sfântul Dionisie, a hotărât să devină și el monah.

După cererea insistentă a monahilor din Mănăstirea Filothéou, a fost făcut egumenul acesteia. Pentru redresarea economică a mănăstirii a mers la Constantinopol, de unde s-a întors cu suficienți bani și cu noi monahi. În obștea mănăstirii a încercat să pună rânduială și bună cuviință; a transformat-o, de asemenea, din mănăstire de sine în mănăstire de obște și din mănăstire bulgară a făcut-o grecească. În strădania sa a întâmpinat, desigur, mari reacții și ură din partea bulgarilor. Așa s-a hotărât să părăsească Sfântul Munte și, împreună cu o mică parte din obștea Mănăstirii Filothéou, s-a închinoviat în Mănăstirea Sfântului Ioan Botezătorul din Veria, unde a introdus rânduiala Sfântului Munte.

În aceea vreme, în Veria adormise întru Domnul Episcopul Matei, iar poporul și conducătorii acestuia îl rugau pe Sfântul Dionisie să devină episcopul lor. Sfântul pentru a treia oară a refuzat să fie hirotonit episcop și, pentru a trăi în mai multă isihie și rugăciune, s-a retras în muntele Olimp. Acolo a construit cea mai frumoasă mănăstire și Biserică, dar nu o închinase încă vreunui Sfânt. Într-o dimineață, după rugăciune, în timpul răsăritului de soare a apărut deasupra Bisericii un cerc cu trei raze. Astfel, a închinat Biserica Sfintei Treimi, unde cu timpul s-au adunat mulți monahi.

Lucrarea de construcție a mănăstirii l-a înfuriat pe conducătorul turc din aceea regiune, pentru că Sfântul o începuse fără permisiunea lui. Astfel, a plecat la Pelion, construind și acolo Biserică și chilii.

Însă din ziua plecării sale de la Biserica Sfintei Treimi, nu a mai plouat în Olimp și pentru că între timp avuseseră loc și alte semne minunate, fruntașii acelei regiuni au mers să-l aducă înapoi pe Sfânt. Acesta s-a întors în Olimp, unde a fost primit cu cinste, iar conducătorul turc i-a acordat autorizația de reconstruire a Bisericii și a chiliilor.

Trebuie să menționăm faptul că Sfântul de mic copil s-a ocupat de caligrafie, pictură bisericească și imnografie. Cu siguranță, ca egumen va fi înființat în mănăstire o școală de pictură bisericească și de copiere a manuscriselor, deoarece acest lucru îl impuneau și nevoile duhovnicești și educaționale din perioada ocupației otomane.

Pentru o vreme, Sfântul Dionisie s-a nevoit și într-o chilie aflată în apropierea Mănăstirii Sfintei Treimi, care se păstrează până astăzi și unde există și un izvor cu apă sfințită. Sfântul avea obiceiul să numească regiunile din jurul mănăstirii cu numele Locurilor Sfinte, precum Golgota, Muntele Măslinilor, peștera Sfântului Lazăr și altele. De două ori pe an, obișnuia să urce în vârful muntelui Olimp la Paraclisele care prăznuiau, cum ar fi cel al Profetului Ilie, pe 20 iulie și al Schimbării la Față, pe 6 august.

A sosit și momentul în care Domnul l-a chemat la El, însă cu câteva zile mai devreme l-a înștiințat, ca să se pregătească. Atunci se afla în mănăstirea din Pelion, unde în timpul Miezonopticii a avut o vedenie, în care Domnul i-a făcut cunoscută ziua adormirii sale. Și-a luat rămas bun de la părinți și a plecat la îndrăgita sa mănăstire din muntele Olimp, dar înainte de a pleca, le-a dat ultimele sfaturi monahilor din Pelion:

– Fraților, părinților și fiii mei, vremea sfârșitului meu a sosit, așa cum m-a înștiințat Dumnezeu. Vă poruncesc deci, să nu vă neglijați sufletul, ci să vă pocăiți pentru păcatele voastre până la ultima voastră suflare, ca să scăpați de iad și să vă învredniciți de fericirea cea veșnică.

Cum a ajuns în Olimp, monahii l-au primit cu multă bucurie. Sfântul însă nu a vrut să rămână în mănăstire, ci s-a retras la „Golgota”, fără încălzire și pături, deși era iarnă.

Acolo studia zi și noapte sfintele cărți și înălța cântări de laudă lui Dumnezeu. Era în luna ianuarie și ningea, iar Sfântul stătea fără căldură. Așa cum era firesc, de la prea mult frig, s-a îmbolnăvit. La insistențele fraților din mănăstire, a fost de acord să se mute în obște, dar nu a rămas în mănăstire, ci a mers la peștera Sfântului Lazăr.

Părinții l-au îngrijit cu foarte multă dragoste, iar el ca un tată iubitor le dădea sfaturi. Îi povățuia, de pildă, să păzească canoanele vieții monahale. Odată, monahii s-au adunat în jurul lui și i-au spus:

– Testamentul pe care ni l-ai lăsat, sfinte părinte, este greu în unele locuri.

Atunci Sfântul le-a răspuns:

– Tot ce este bun și pe măsura voastră, păziți-l!

Tot ce este greu, lăsați-l! Însă vă dau o poruncă: să nu va abateți de la tipicul Sfântului Munte. Luptați atât cât puteți și Domnul vă va cârmui în locul meu. Să aveți dragoste, răbdare și smerenie! Păziți întotdeauna tăcerea, rugăciunea și posturile pe care le-au rânduit Sfinții Părinți. Străduiți-vă, desigur, cât de mult puteți!

Vechea mănăstire a Sfântului Dionisie din Olimp

Nimeni dintre voi să nu fie neascultător și idioritmic! Acesta este cel mai mare rău dintre toate păcatele, pentru că monahul care are haine și bani mai mulți decât ceilalți, nu este vrednic de bucuria cerească. De se va întâmpla să fie unul dintre voi astfel, să îl alungați din mănăstire, ca să nu-i ispitească și pe alții.

Mărturisiți-vă gândurile cât mai des, ca nu cumva vrăjmașul să se cuibărească în sufletele voastre. Iar dacă doi dintre voi se ceartă, să se împace înainte de apusul soarelui, așa cum spune Sfânta Scriptură.

Toți să aveți lucru de mână, să facă fiecare ce știe și ce poate. Cine poate să lucreze și nu lucrează, acela să nu mănânce, așa cum spune Sfântul Apostol Pavel. Cine vrea să plece din mănăstire, să spună mai devreme egumenului, ca să primească iertarea. Dacă pleacă pe ascuns, își va vătăma sufletul, iar eu voi fi nevinovat de pierderea lui.

Cei mai tineri să asculte de cei mai în vârstă, iar aceștia din urmă să-i povățuiască pe cei dintâi.

Să-l îngrijiți pe cel bolnav ca pe un mădular de-al vostru!

Să nu aveți prietenie cu cei mai tineri, nici să nu mergeți unul în chilia celuilalt, ca  nu cumva să-l împiedicați în mersul lui duhovnicesc.

Adormirea Sfântului Dionisie din Olimp

Iubiți-vă unul pe altul și, dacă veți împlini toate câte

v-am spus, vă veți învrednici de Împărăția cerurilor și vă veți veseli totdeauna cu Hristos și cu toți sfinții Săi. Desigur, dacă voi afla și eu îndrăzneală înaintea lui Dumnezeu, mă voi ruga pentru voi. Semn că Hristos a primit nevoința mea, va fi progresul duhovnicesc în mănăstirile pe care le-am construit cu mult efort și transpirație și pentru care mult m-am mai ostenit.

După o adâncă și îndelungată rugăciune, și-a dat duhul în mâinile lui Dumnezeu pe 23 ianuarie. Monahii, cu multe lacrimi, au îngropat sfintele lui moaște în pronaosul Bisericii pe care chiar el o construise. După câțiva ani au deschis mormântul și au găsit sfintele lui moaște întregi și plăcut mirositoare.

Măna dreaptă a Sfântului Dionisie din Olimp

Mai târziu, părinții mănăstirii au primit din sfintele sale moaște craniul, maxilarul și mâna dreaptă. Pe 12 iulie 1890, craniul Sfântului Dionisie a fost furat și dus spre închinare în Nigrita din Serres. Moaștele Sfântului Dionisie răspândesc o mireasmă de nespus și cu harul lui Dumnezeu săvârșesc multe minuni.

În ceea ce privește istoricul Mănăstirii Sfintei Treimi din Olimp, întemeiată de Sfântul Dionisie, trebuie menționat că în anul 1943 a fost bombardată și aruncată în aer de nemți, fiind distruse relicve rare, vase sfinte, odăjdii, cărți, manuscrise etc.

Noua mănăstire a Sfântului Dionisie din Olimp

Astăzi, în locul vechiului metoc (Scala) funcționează o nouă mănăstire a Sfântului Dionisie, depunându-se eforturi și pentru restaurarea vechii mănăstiri.

Pomenirea Sfântului Dionisie din Olimp se face pe 23 ianuarie.

Falca Sfântului Dionisie din Olimp