Sfântul Nou Mucenic Gheorghe din Ioánnina

Sfântul Nou Mucenic Gheorghe, ocrotitorul spiritual al Ioánninei, se trăgea după neam din satul ce se numea Tzoúrhli, din Grevená, purtând astăzi numele Sfântului Gheorghe. Acesta era un om sărac și neștiutor de carte, căci de la vârsta de opt ani rămâsese orfan de ambii părinți. Venind în vârstă, s-a angajat ca îngrijitor de cai la un comandant turc. Turcii, potrivit obiceiului, nu-l strigau pe numele său de creștin, ci îi spuneau Ghiaúr Hasán.

În anul 1836, comandantul căruia îi slujea Sfântul s-a stabilit în Ioánnina. Acolo, Sfântul a fost logodit cu o tânără pe nume Elena, orfană și ea de părinți, săracă material, însă bogată duhovnicește. Un oarecare hoge, care îl cunoștea pe Sfânt, s-a mirat de o astfel de logodnă și l-a acuzat că, deși este musulman, se căsătorește cu o creștină. În fața judecătorului, Sfântul a mărturisit că este creștin, însă acesta nu l-a crezut și l-a trimis la vizir, unde fiind întrebat, Sfântul și-a mărturisit din nou credința sa creștină. Vizirul, desigur, l-a chemat și pe stăpânul Sfântului, care a confirmat și el statutul de creștin, fapt ce a fost înregistat în codicele judecătorului. După această întâmplare, tânărul s-a căsătorit cu Elena.

După o vreme, stăpânul său fiind transferat cu slujba în Proúsa din Asia Mică, a trebuit să-l însoțească, dar mai târziu s-a întors în Ioánnina, unde s-a angajat tot ca îngrijitor de cai la un alt comandant. Când a plecat și acesta, Sfântul nu l-a mai urmat, ci a rămas cu familia sa, pentru că între timp soția îi născuse un fiu, pe care îl botezase cu numele Ioan.

Odată, însă, pe când Sfântul Gheorghe mergea în târg să caute de lucru, s-a întâlnit cu acel hoge, care îl acuzase. Cum l-a văzut, acela l-a prins de mână și l-a întrebat:

-Până când te vei juca cu credința? Ori ești musulman, ori ești creștin?

Sfântul îl ruga să-l lase să plece și, în acel moment, trecând pe acolo și cumnatul său, încerca și el să-l scoată din mâinile hogei.

Din cauza scandalului iscat între ei, s-au adunat și alți turci și greci. În apropiere se afla și casa guvernatorului turc care, auzind scandalul, și-a trimis supușii să vadă ce se întâmplă și să-i aducă pe scandalagii la el. Hogele îl acuza pe Sfânt că, deși a fost turc, acum a devenit creștin. Fiind întrebat despre credința sa, Sfântul a răspuns cu mult curaj: m-am născut creștin și creștin vreau să mor! Atunci guvernatorul turc l-a trimis la judecător.

Judecătorul, deși cunoștea cazul, l-a întrebat pe Sfântul Gheorghe: ești creștin?

La răspunsul afirmativ al Sfântului, judecătorul l-a întrebat din nou: Cândva ai fost creștin, dar acum ești turc, nu?

-Nu, nu, i-a răspuns Sfântul, sunt creștin așa cum știi și este consemnat și în actele tale.

-Da, îi spune judecătorul, dar atunci exista un singur martor, acum însă mărturisesc mai mulți că ești turc. Potrivit mărturiei lor ești turc, așa că ori devii turc, ori vei fi ucis.

-Fă ce vrei, a răspuns Sfântul!

Apoi, au verificat dacă avea tăierea împrejur și, negăsind nimic, l-au dus la proconsul, unde după un nou interogatoriu, a fost aruncat în temniță. Acolo se aflau doi creștini din Voúrbiani care, aflând motivul pentru care Sfântul a fost închis, îl îndemnau să rămână neclintit în credință și ori de câte ori va fi nevoie, să-L mărturisească pe Hristos.

A doua zi, l-au dus din nou la judecător și, deși acesta îl silea să se lepede de credință și să devină musulman, Sfântul îi stătea împotrivă bărbătește, spunându-i: Sunt creștin și creștin voi muri!

L-au trimis din nou în temniță și, întinzându-l pe jos, i-au prins picioarele într-un lemn de tortură, iar pe piept i-au așezat o placă cu o greutate de aproximativ cincizeci de oca. Sfântul a adormit ca și cum ar fi fost acoperit cu o plapumă. Dimineața îl întrebau ceilalți întemnițați: cum ai petrecut noaptea, frate; noi tare ne-a temut ca nu cumva să mori de greutatea plăcii.

-Nu am simțit nici o durere, le-a răspuns Sfântul, ba chiar am avut un vis, în care un tânăr îmbrăcat în alb mi-a spus: nu te teme, Gheorghe, căci curând am să-ți dăruiesc mântuirea!

L-au trimis din nou la judecător, unde Sfântul L-a mărturisit pentru a treia oară pe Hristos.

-A sosit timpul să iau o decizie, îi spune judecătorul, vei fi condamnat.

-Fă ce vrei, nu mi-e teamă de nimic, indiferent de decizia pe care o vei lua.

Văzându-i curajul, judecătorul s-a gândit să-l elibereze, însă mulțimea turcă striga să-l omoare, considerându-l un trădător al islamului.

Astfel, a fost pronunțată hotărârea. În acel moment, se zice, că un fulger, însoțit de un zgomot puternic, a sfâșiat cerul, făcându-se mare furtună pe lacul din apropiere, încât oamenii s-au temut.

Mitropoliții din Ioánnina, Ártis și Grevená au încercat să intervină pentru eliberarea lui, dar nu au reușit.

Până să aibă loc executarea, Sfântul Gheorghe a fost închis în temniță, unde a fost silit de turci să se lepede de Hristos. Pe de altă parte, creștinii îl sprijineau și îl îndemnau să rămână neclintit în credință ca, îndurând puțină durere aici pe pământ, să afle fericirea veșnică lângă Hristos.

În ziua următoare, de praznicul Sfântului Antonie, în timp ce călăii îl duceau la locul execuției, Sfântul dădea slavă lui Dumnezeu și se bucura că l-a învrednicit să-L mărturisească. Și, cu câtă bucurie și mulțumire alerga spre locul martiriului, de parcă nici pământul nu-l atingea! Chipul său strălucea cu adevărat de bucurie.

Când a ajuns la poarta cetății, a mărturisit pentru ultima oară: Sunt creștin și mă închin lui Hristos și Preasfintei Născătoare de Dumnezeu. Apoi, i-a rugat pe călăi să-i dezlege mâinile și, făcându-și semnul crucii, a stigat către creștini:

– Iertați-mă, fraților și Dumnezeu să vă ierte! Și, după ce a spus acestea, a fost spânzurat, primind astfel cununa muceniciei pe 27 ianuarie 1838, în Ioánnina, la vârsta de treizeci de ani.

Sfintele sale moaștele au rămas spânzurate, după obicei, trei zile și trei nopți. În fiecare noapte cobora o lumină cerească, care îl învăluia. După trei zile, la rugămintea asociației îngrijitorilor de cai, creștinii au primit permisiunea îngropării. Astfel, sfintele sale moaște au fost mutate în Biserica mitropolitană a Sfântului Atanasie, unde s-au adunat mitropoliți, clerici și mulți creștini.

După ce au făcut toate pregătirile, creștinii, cu emoție și bucurie, au psalmodiat slujba înmormântării în paraclisul Sfintei Marina și, apoi, l-au îngropat în curte, în partea de nord a Bisericii.

După o vreme, săvârșindu-se multe minuni, s-a construit un paraclis care includea mormântul Sfântului.

În anul 1975, a avut loc dezgroparea moaștelor care se aflau în Biserica nou construită în cinstea Sfântului Nou Mucenic Gheorghe.