Noul Mucenic Ioan Kálfas – 26 februarie

Sfântul Ioan s-a născut și a crescut în Galata (cartier al Constantinopolului), distingându-se prin smerenie și milostenie: căsătorea orfani, elibera prizonieri și multe alte fapte bune săvârșea. A fost, de asemenea, și un renumit sculptor și tâmplar, lucrând în palatul sultanului.

Odată, un înalt demnitar otoman i-a încredințat Sfântului Ioan pe nepotul său, care venise din răsărit pentru a învăța meșteșugul tâmplăriei. Copilul, mergând deseori împreună cu meșterul său Ioan în palat, a văzut acolo cum trăiau copiii, numiți de turci itz-oglánia [n.t. copii care prestau anumite servicii in platele sultanilor], și și-a dorit mult să se numere și el printre aceia. A mers, deci, la unchiul său și, după ce i-a povestit cele văzute, unchiul l-a rugat pe Ioan, care avea cunoștințe în palat, să-l ducă pe nepotul său printre acei itz-oglánia. Lucru care s-a și întâmplat.

După multă vreme însă, într-una din zile, băiatul i-a spus binefăcătorului său Ioan, pe care îl cinstea și îl iubea mult:

– Pentru că ești un om învățat, te rog să-mi spui, ce zic scrierile voastre creștine despre profetul nostru Mohamed.

Atunci Sfântul i-a răspuns:

– Te rog, nu mă ispiti, cere-mi orice altceva, însă nu mă întreba despre credință.

Băiatul însă stăruia, rugându-l: Pentru dragostea curată pe care o avem, te rog, spune-mi, nu te teme, nu-ți voi face nici un rău.

Mucenicul, încrezându-se în jurămintele și în pietenia pe care o aveau, i-a răspuns:

– Pentru că mă rogi, îți voi spune adevărul. Există un Singur Dumnezeu adevărat, Domnul nostru Iisus Hristos. Mohamed a fost un simplu muritor, fără educație, iar în timpul vieții nu a făcut nici o faptă bună, nici o minune ca ceilalți profeți ai lui Dumnezeu pe care îi avem noi creștinii. Doar voi îl cinstiți și îl recunoașteți ca profet. Mohamed însă nu este profet, ci vrăjmașul lui Dumnezeu, și pentru poveștile și fanteziile lui oamenii naivi și neștiutori de carte l-au plăcut și l-au urmat. Cum, de altfel, s-a și profețit despre el, că va veni ca să înșele lumea.

Când a auzit acestea, prietenul proteguit și sincer de până atunci a transformat îndată prietenia în dușmănie. A adunat mai mulți musulmani și, prinzându-l pe Ioan, l-au lovit fără milă și l-au târât la judecător, unde l-au acuzat că a blasfemiat credința islamică. Judecătorul a poruncit ca Sfântul să fie bătut bine și, apoi, să fie închis în temniță.

În temniță l-au supus din nou la chinuri, silindu-l să se lepede de Hristos și să accepte islamismul. Sfântul ca un curajos și bun ostaș al lui Iisus Hristos, le spunea:

– Nu-L tăgăduiesc pe Preadulcele meu Iisus Hristos, cred în El, Îl Iubesc și Îl mărturisesc ca fiind Dumnezeu desăvârșit și Om desăvârșit.

Văzând că Sfântul nu renunță la credința sa creștină, l-au condamnat la șase luni de penitență pe o navă în largul Mării Negre. Când nava s-a întors, prigonitorii l-au luat de acolo și l-au aruncat din nou în temniță, unde l-au torturat vreme de trei luni și, pentru că nu au reușit să-l convingă să se lepede de Hristos, fie și numai cu cuvântul, l-au dat pe mâna vizirului, care a poruncit să-i se taie capul.

Fericitul Ioan a primit moartea mucenicească prin tăiere de sabie, pe 26 februarie 1575, în Constantinopol, în piața Ergat-Bazara de lângă Bedestan, bucurând-se alături de sfinții mucenici ai Domnului.

Pătimirile Sfântului Mucenic Ioan Kálfas au fost consemnate de Părintele Andrei, care slujea atunci în Biserica Cuvioșilor frați după trup, Theodor și Teofan, Părintele fiind și cel care i-a adus Sfânta Împărtășanie Mucenicului Ioan pe când acesta se afla în temniță.