Părintele Hristofor, noul Egumen al Sfintei Mănăstiri a Cuviosului Grigorie

22 February 2014

Moni_Grigoriou_01

În urma votului care a avut loc potrivit tradiției aghiorite, Ieromonahul Hristofor a fost ales ca nou egumen al Sfintei Mănăstiri a Cuviosului Grigorie.

Noul Egumen Hristofor, în lume Stavros Mihail, fiul lui Pigásios și al Έllei – aceasta din urmă avea să devină mai târziu monahia Elisavet – s-a născut în anul 1957, în localitatea Karavás din Cipru, și este licențiat al Facultății de Chimie a Universității Aristoteliene din Thessalonic. În 1981 s-a călugărit în Sfântul Munte la Sfânta Mănăstire a Cuviosului Grigorie, unde s-a așezat sub îndrumarea duhovnicească a egumenului de atunci, Gheronda Gheorghe Kapsánis. A fost hirotonit diacon pe data de 29 octombrie 1991, iar preot pe 14 iunie 1993.

Noul Egumen al Sfintei Mănăstiri Grigoriu, Părintele Hristofor

Noul Egumen al Sfintei Mănăstiri Grigoriu, Părintele Hristofor

Alegerea noului egumen a fost precedată miercuri, 12 februarie, de retragerea Preacuviosului Arhimandrit Gheorghe Kapsánis din slujirea de egumen. Gheronda Gheorghe a păstorit obștea Sfintei Mănăstiri Grigoriu mai bine de 40 de ani. Este recunoscut ca una dintre cele mai însemnate personalități ale monahismului athonit contemporan, care a slujit Biserica și obștea mănăstirii în multe direcții și pe multe niveluri.

Preacuviosul Arhimandrit Gheorghe Kapsanis

Preacuviosul Arhimandrit Gheorghe Kapsanis

Ca mirean, s-a numărat printre fruntașii întemeietori ai fundației de tineri ”Pantokrátor” din Palaió Fáliro, care avea drept scop trezirea duhovnicească și adunarea tinerilor în jurul Bisericii.

Gheronda Gheorghe a dovedit de asemenea o mare chemare și un duh pătrunzător în scrierile teologice. Și-a luat licența în Teologie și a lucrat la Facultatea de Teologie a Universității Ateniene, în cadrul catedrei de Pastorală și Drept Canonic. Deosebit de cunoscută este teza sa de doctorat care abordează pastorația deținuților. A elaborat de asemenea și o teză care urma să fie susținută pentru a obține poziția de conferențiar universitar, intitulată ”Slujirea pastorală, potrivit Sfintelor Canoane”, pe care nu a mai susținut-o însă, pentru că a intrat ca monah în Sfânta Mănăstire Grigoriu a Sfântului Munte și și-a asumat parțial egumenia obștii monahale de acolo.

Ger.-Georgios-Kapsanis-31

Fostul egumen, Părintele Gheorghe Kapsánis (în centru), împreună cu Gheronda Efrem Vatopedinul (dreapta) și Gheronda Iosif Vatopedinul (stânga).

Această foarte însemnată operă ale lui Gheronda Gheorghe a fost editată mai târziu dimpreună cu alte scrieri ale sale, care au pus în lumină o extraordinară prolificitate scriitoricească, deopotrivă duhovnicească și teologică. Cele mai importante dintre acestea sunt:

  • Experiențe ale Harului lui Dumnezeu
  • Ortodoxia ”ideologică” a anti-calcedonienilor
  • Îndumnezeirea ca scop al vieții omului
  • Rugăciunea Domnească
  • Credința noastră ortodoxă și înșelările iehoviștilor
  • Subiecte de ecleziologie și pastorală
  • Sfântul Grigorie Palama, Învățător al îndumnezeirii
  • Crucea lui Hristos și însemnătatea ei în viața noastră
  • Ortodoxie și umanism – ortodoxie și papism
  • Monahismul ortodox și Sfântul Munte

Înainte de instalarea sa în Sfântul Munte, Gheronda Gheorghe și-a asumat slujirea de egumen al Sfintei Mănăstiri a Sfântului Gheorghe Armá, aflată în apropierea localității Vasilikó din Halkida, de unde, împreună cu obștea pe care o conducea, a primit din partea bătrânilor părinți ai Sfintei Mănăstiri a Cuviosului Grigorie invitația să-și asume egumenia mănăstirii și popularea acesteia cu părinți tineri.

Părintele Gheorghe, în afară de marea înrâurire pe care a exercitat-o în viața monahală, în teologie și în pastorație, a fost un pionier și în domeniul misiunii ortodoxe peste hotare. La insuflarea și inițiativa Sfintei Mănăstiri a Cuviosului Grigorie, de mai bine de 35 de ani această binecuvântată obște trimite monahi misionari în toată lumea. Frate al mănăstirii era și fericitul întru pomenire părinte misionar Cosma, care a fost trimis în Zair (Congo de azi), ca să înființeze prima Biserică Ortodoxă din Katánga, pe care o păstorește astăzi Preasfințitul Episcop Meletie, și el un grigoriat. Frați ai mănăstirii sunt și Părinții Ionás și Damanschin, care desfășoară o activitate misionară în Taiwan și, respectiv, în Ruanda și Burundi.

Redacția Pemptousía, colaboratorii și publicul cititor îi urează noului egumen putere de Sus, ca să continue și să sporească marea moștenire duhovnicească a binecuvântatului Gheronda Gheorghe, iar acestuia din urmă îi urăm lungime de zile, ca prezența sa luminoasă să continue să fie un stâlp pentru Sfântul Munte și pentru întreaga Ortodoxie.

Cuprins
Adrese ale altor pagini WEB