Sfântul Noul Mucenic Teodor Bizantinul – 17 februarie

Sfântul Teodor se trăgea după neam din Neohóri, o suburbie a Constantinopolului. Părinții săi, Hatzí Anastásios și Smaragda, s-au îngrijit ca fiul lor să învețe de mic Sfintele Scripturi și meșteșugul picturii.

Împreună cu dascălul său lucra în palatul sultanului. Acolo, petrecând mult timp cu turcii, din neluare-aminte, s-a lăsat înșelat de modul de viață confortabil hrănit cu multe desfătări, de slava pe care i-o oferea puterea și, mai ales, la îndemnul turcilor, a devenit musulman. A petrecut trei ani în palate, bucurându-se de aprecierea și bunăvoința deosebită a turcilor, de plăcerile materiale și de perspectiva unei avansări în conducerea statului.

În aceea vreme însă, a avut loc o epidemie de ciumă și, simțindu-și sfârșitul în fiecare zi, a înțeles ce mare rău își pricinuise prin căderea sa. De aceea, plângând cu amar și căindu-se pentru fapta sa, încerca să găsească o modalitate de a fugi din palat.

Într-o noapte, a sărit afară de pe clădirea înaltă, dar auzind zgomotul, turcii l-au prins și l-au adus înapoi. Altădată a rugat un creștin, care venea deseori cu treburi la palat, să-i aducă niște haine de marinar. Într-adevăr, creștinul i-a adus și într-o zi, în timpul mesei de prânz, Sfântul Teodor s-a retras într-un loc ascuns și, făcându-și semnul crucii, și-a schimbat hainele scumpe cu cele de marinar, și-a mânjit fața cu cărbune, și-a acoperit capul cu o batistă murdară și, luând un ulcior pe umăr, a ieșit din palat fără să-l oprească nimeni.

A mers la casa mătușii sale unde, după ce s-a uns cu Sfântul Mir, a rămas câteva zile.

Apoi, cu mult efort, cheltuială și primejdii a plecat în insula Hios, fiind primit de Sfântul Macarie Notara, fostul episcop al Corintului. Prin povățuirea acestuia și prin studiul cărților duhovnicești și, mai ales, a martiriilor noilor Mucenici, Sfântul Teodor a ajuns la o pocăință desăvârșită. Înțelegând cât de gravă a fost căderea sa, și-a început lupta duhovnicească, spovedindu-se și împărtășindu-se des. Treptat i s-a aprins în inimă dorința pentru martiriu, care zi de zi crescând înlăuntrul său, nu o mai putea ține în frâu.

Cu binecuvântarea Sfântului Macarie a plecat în Mitilini, însoțit de un frate duhovnicesc pentru ca, înfățișându-se înaintea judecătorului, să-L mărturisească pe Hristos. În aceea noapte, binecuvântatul Theodor a fost încercat de gânduri cumplite de necurăție și de blasfemie, dar fratele său l-a ajutat în aspra sa luptă duhovnicească.

Când a ajuns în Mitilini s-a împărtășit cu Preacuratele Sfinte Taine. Apoi, s-au așezat să mănânce împreună puțină hrană, însă Mucenicul, din cauza șuvoaielor de lacrimi care îi curgeau pe față, nu putea să mănânce. S-a pregătit să se înfățiseze judecătorului, îmbrăcându-se cu haine turcești și, despărțindu-se de fratele său duhovnicesc, l-a rugat să meargă la părinții săi și să-i consoleze.

În a cincea zi din prima săptămână a Postului Mare, Mucenicul a mers la judecător și i-a spus:

– În urmă cu zece ani, întunecându-mi-se mintea, m-am făcut musulman. Însă acum, venindu-mi în sine și cunoscând gravitatea căderea și răul pe care mi l-am făcut, am venit să mă lepăd de credința voastră mincinoasă și întinată, și să mărturisesc credința cea adevărată și sfântă. Și, scoțându-și turbanul de pe cap, l-a aruncat la pământ și în văzul tuturor l-a călcat în picioare; la fel și hainele verzi pe care le purta.

Auzindu-l judecătorul, se mira foarte de curajul Sfântului, iar mulțimea adunată îl considera nebun. Sfântul însă continuă:

– Nu sunt nebun. Sunt creștin și mă lepăd de credința voastră. Dacă ai de gând să mă dai la chinuri, fă-o repede. Sunt gata, cu puterea lui Hristos, să îndur toate câte îmi vei face.

Atunci, turcii l-au prins, l-au lovit și, împingându-l pe scară, l-au închis în temniță cu picioarele pironite într-un lemn de tortură și cu un lanț greu în jurul grumazului. Temnița au lăsat-o deschisă, încât oricine vroia putea să intre și să-l lovească sau să-i pricinuiască orice altă suferință credea de cuviință. În după amiaza zilei următoare, l-au scos din temniță și l-au târât din nou în fața judecătorului.

– Te-ai înțelepțit? îl întreba judecătorul, încercând prin lingușeli și multe promisiuni să-l determine să treacă la islamism.

– Lepădați-vă voi de credința voastră și deveniți creștini!

– Nu, i-au răspuns.

– Atunci, eu cum aș putea să renunț la credința mea cea strălucitoare și să vin la credința voastră cea întunecată? Într-adevăr, din înșelare am devenit musulman, acum însă mi-am venit în fire și m-am întors la credința cea adevărată. Vă nesocotesc credința și profetul și toate învățăturile voastre.

Și iar a fost dat la chinuri și aruncat în temniță, pe care au lăsat-o deschisă ca să intre oricine vroia să-l batjocorească. Așa au început mulți să-l lovească cu toiegile și, întorcându-l pe toate părțile trupului, l-au bătut ca pe un burduf. Sfântul îndura toate suferințele cu multă răbdare, nescoțând nici un cuvânt rău împotriva lor, ci numai le spunea: sunt creștin. Apoi i-au strâns capul atât de tare cu o frânghie, încât și ochii i-au sărit din locul lor și, zdrobindu-i gura cu un lemn, toți dinții i-au scos Mucenicului. După ce prigonitorii au obosit să-l muncească și l-au lăsat să zacă, un creștin care lucra în temniță a venit să-l întâlnească. Prin acel creștin, Sfântul Teodor i-a cerut episcopului locului Sfânta Împărtășanie.

În aceea vreme, era un oarecare creștin cu numele Gheorghe, din Tesalonic, care citind despre mucenici, căuta să fie închis în temniță alături de Sfântul Mucenic Teodor. Acest creștin l-a întărit foarte mult prin cuvinte duhovnicești și prin aducerea aminte a martiriilor celorlalți Mucenici.

După torturi cumplite, s-a hotărât și condamnarea la moarte a plăcutului lui Dumnezeu Teodor. Pentru ultima oară l-au întrebat dacă se leapădă de credință și după răspunsul său negativ, l-au dus la locul osândei. Ajungând acolo, l-au lovit fără cruțare, încât a rămas aproape fără suflare.

Apoi, l-au ridicat și l-au întrebat:

– Ce ești?

Iar Sfântul le-a răspuns:

– Sunt creștin, numele meu este Teodor și creștin voi muri!

Cum au tras de frânghie ca să-l spânzure, frânghia s-a rupt, iar Sfântul a căzut și, lovindu-se la genunchi, i-a curs mult sânge. În cele din urmă l-au spânzurat, primind cununa cea neveștejită a Mucenicilor pe 17 februarie 1795, în Mitilini. Sfintele lui moaște au rămas spânzurate trei zile și în toată această vreme a picurat sânge din genunchiul său. Creștinii veneau fără teamă și, tăind bucățele din cămașa lui, le îmbibau cu sânge. Multe minuni s-au săvârșit cu sângele Sfântului.

Capul Sfântului Theodor Bizantinul

După trei zile, cu permisiunea judecătorului, creștinii au îngropat cu multă evlavie cinstitele moaște ale Sfântului Mare Mucenic cel Nou Teodor, în Biserica Maicii Domnului de Aur.

Când s-a făcut dezgroparea sfintelor sale moaște, acestea au fost găsite neatinse de stricăciune. Astăzi, muceniceștile moaște ale Sfântului Teodor Bizantinul se află în Biserica Mitropolitană din Mitilini, unde sunt cinstite și adorate de creștinii de pretudindeni, continuând să săvârșească și în vremurile noastre multe minuni.