Cuviosul Alexie, omul lui Dumnezeu

Cuviosul Alexie, omul lui Dumnezeu – frescă, mănăstirea Dionysiou, Athos, sec. XVI

Cuviosul Alexie s-a născut la Roma în vremea împăratului Arcadie (395-408 d. Hr.) și Honorius (395-423 d. Hr.), din părinți înstăriți și evlavioși. Tatăl său, Eufimian, era senator și îi iubea atât de mult pe săraci, încât în fiecare zi punea trei mese în casa sa orfanilor, văduvelor și străinilor.

Soția lui se numea Aglaida și, fiind stearpă, se ruga lui Dumnezeu să dobândească copii. Dumnezeu i-a ascultat rugăciunile și le-a dăruit un fiu. Crescând copilul cu vârsta și primind de la părinții săi o bună educație, a devenit foarte înțelept și propovăduitor al tainelor lui Dumnezeu.

Ajungând la vârsta desăvârșită, părinții săi l-au căsătorit cu o fecioară de neam împărătesc.

În seara nunții, intrând Cuviosul în cămara de nuntă, și-a scos inelul de aur și brâul cel scump, le-a înapoiat soției sale și, luând suficienți bani din averea sa, a părăsit în grabă palatul și cetatea, și a plecat în Laodicea din Siria și, de acolo, în Edessa din Mesopotamia.

Cuviosul Alexie, disprețuind deșertăciunea slavei lumești, a împărțit banii săracilor, chiar și hainele sale și, după ce s-a îmbrăcat cu haine zdrențuite și cârpite, s-a așezat în pridvorul Bisericii Preasfintei Născătoare de Dumnezeu, ca unul dintre săraci. A ales, astfel, să trăiască cu post aspru întreaga săptămâna, și numai duminica, după ce se împărtășea cu Preacuratele Taine, gusta puțină pâine și apă.

Părinții săi l-au căutat peste tot și, neaflându-l, i-au trimis pe slujitori să-l caute. Unii dintre aceștia au ajuns până la Biserica din Edessa, dar nerecunoscându-l, s-au întors fără el în Roma, unde mama lui îl plângea cu durere și, purtând haine sărăcăcioase, stătea la ușa casei sale, îndoliată zi și noapte. La fel și mireasa lui, îmbrăcată în sac, a rămas alături de soacra sa, tânguindu-se.

Cuviosul Alexie, plăcutul lui Dumnezeu, a rămas în pridvorul Bisericii Născătoarei de Dumnezeu vreme de șaptesprezece ani. Într-o noapte însă, Născătoarea de Dumnezeu i s-a arătat în vis ecleziarhului Bisericii și i-a cerut să-I aducă la icoana Sa pe omul lui Dumnezeu. Ecleziarhul a ieșit îndată din Biserică, dar negăsind pe nimeni în afară de Alexie, a rugat-o pe Maica Domnului să-i arate cine este omul lui Dumnezeu, lucru care s-a și întâmplat. Atunci ecleziarhul, luându-l de mână pe Cuviosul Alexie, l-a dus în Biserică cu toată cinstea și măreția.

Cuviosul Alexie, omul lui Dumnezeu – frescă, Mănăstirea Pskov, Rusia, sec XII

Văzând Cuviosul că a devenit cunoscut, a plecat pe ascuns din cetatea Edessa, căutând să meargă în Tars la Biserica Sfântului Apostol Pavel, unde nu va fi fost cunoscut de nimeni. Însă purtarea de grijă a lui Dumnezeu l-a călăuzit spre alt tărâm, căci un vânt puternic a purtat corabia sa până la Roma. Ieșind din corabie, Alexie a înțeles că Domnul a vrut să-l întoarcă acasă.

Când s-a întâlnit cu tatăl său, care nu și-a recunoscut fiul, i-a cerut să se milostivească de el și să-l lase să se hrănească din fărâmiturile ce cădeau de la masa lui. Tatăl său cu multă dragoste l-a primit și, desigur, i-a dat și un slujitor care să-i poarte de grijă. Unii slujitori din casă îl umileau și îl batjocoreau, însă Cuviosul pe toate le răbda. Mâncarea sa o dădea săracilor, rămânând toată săptămâna fără mâncare și apă, și numai după împărtășirea cu Sfintele și Preacuratele Taine primea puțină pâine și apă.

Așa s-a nevoit el în casa părintească vreme de șaptesprezece ani, fără să fie recunoscut de nimeni. Când a venit vremea adormirii sale întru Domnul, a cerut de la sluga sa o hârtie și și-a scris toată viața, locurile pe unde a petrecut, dar și unele dintre tainele pe care numai părinții săi le cunoștea. Într-o duminică, sâvârșind Arhiepiscopul Inochențiu Sfânta Liturghie, s-a auzit un glas dumnezeiesc din Sfântul Altar, care îi îndemna pe credincioși să-l caute pe omul lui Dumnezeu. Într-o zi de vineri, Cuviosul Alexie și-a predat sufletul său în mâinile lui Dumnezeu, iar în după-amiaza aceleiași zile, credincioșii și Arhiepiscopul au venit la Biserică să-L roage pe Dumnezeu să le descopere pe omul sfânt al lui Dumnezeu. Atunci glasul dumnezeiesc i-a îndreptat spre casa lui Evfimian. După o vreme, Arhiepiscopul  împreună cu credincioșii au ajuns la casa lui Evfimian și mare i-a fost mirarea, aflând pe cine caută aceștia în casa lui, mărturisindu-le că nu știe pe nimeni care să aibă vreo faptă bună și să fie plăcut lui Dumnezeu. Însă slujitorul care îl îngrijea pe Cuvios, îndemnat de putere dumnezeiască, le-a povestit despre modul de viață al săracului Alexie căruia îi slujea. Evfimian, fără să știe că Sfântul adormise deja întru Domnul, a descoperit fața acestuia, care strălucea ca a unui înger. În mâna Cuviosului a văzut, desigur, hârtia pe care nu a putut să i-o smulgă din mână. Apoi, le-a spus celor ce venise că a găsit omul lui Dumnezeu. Credincioșii și Arhiepiscopul s-au rugat Cuviosului să le îngăduie să vadă scrisoarea pe care o ținea în mână. Îndată ce arhivarul Bisericii a citit scrisoarea, Evfimian și-a dat seamă că este fiul său, pe care îl căuta de ani de zile și mare jale a căzut pe familia sa; plânset și durere mare le-a cuprins pe femeie și pe mireasa lui.

Adormirea Cuviosului Alexie – miniatură, Minologhion bizantin, sec. XI

Împăratul Honorius și Arhiepiscopul au dus cinstitele moaște ale Cuviosului Alexie în mijlocul cetății, lăsându-le spre închinare și binecuvântarea credincioșilor. Toți cei care veneau și sărutau cinstitele moaște, muți, surzi, orbi, leproși, demonizați, primeau grabnic tămăduire. Văzând aceste minuni credincioșii dădeau slavă lui Dumnezeu. Era atâta lume care venea să se închine la cinstitele moaște, încât nu puteau să le ducă în Biserica Sfântului Bonifaciu ca să le îngroape. Le-au aruncat chiar și aur și argint oamenilor pentru a le distrage atenția, dar în zadar. După ce au fost așezate cintitele moaște în Biserică, credincioșii au sărbătorit festiv vreme de șapte zile, la sărbătoare participând și părinții și mireasa Cuviosului. Apoi, au așezat sfintele moaște într-o raclă făcută din aur, argint și pietre prețioase. Îndată sfintele moaște au început să răspândească o mireasmă bine mirositoare și să izvorască mir, prin care toți credincioșii primeau tămăduire.

Cuviosului Alexie este sărbătorit în fiecare an, pe 17 martie.

Cuviosul Alexie, omul lui Dumnezeu – ilustrație din Psaltirea lui Theodor, sec. XI

Condac, glas 4, Arătatu-Te-ai astăzi…
Preacinstita prăznuire a prefericitului Alexie săvârșind astăzi, cu dreapta credință să-l lăudăm, zicând: Bucură-te, podoaba cea desfătată a cuvioșilor!

Sedealnă, glas 8, Pe înțelepciunea și Cuvântul…
Toți credincioșii, privind cu cugetul sudorilor și ostenelile tale, înțelepte, ne umplem sufletul de toată umilința și cu dragostea inimii, cinstindu-te pe tine în cântări, ne simțim mânați să aducem cântări dumnezeiești, slavă și laudă Stăpânului tuturor, preafericite Alexie, strigând ție cu credință, ca unui slujitor al Domnului: Roagă-te lui Hristos Dumnezeu să dăruiască iertare de greșeli celor ce cu dragoste prăznuiesc pomenirea ta cea sfântă.

Icos
Cine va lăuda precum se cuvine cinstitele tale virtuți și cine le va cânta cu îndestulare, cugetătorule de Dumnezeu Alexie? Înțelepciunea ta, răbdarea ta, înfrânarea și cântarea cea neîntreruptă, asprimea cea desăvârșită a vieții și nesfârșita umilință; prin care, făcându-te deopotrivă cu îngerii, pururea te rogi pentru toată lumea. Pentru aceasta, auzi acum, cuvioase, de la toți credincioșii: Bucură-te, podoaba cea plină de desfătare a cuvioșilor!