Gherondisa Gavrilía († 28 martie 1992)

Maica Gavrilía, care a fost cunoscută de mulţi oameni încă aflaţi în viaţă, nu a fost canonizată oficial de către Biserică, dar este considerată a fi o Sfântă a zilelor noastre.

Gherondisa Gavrilía s-a născut în Constantinopol în urmă cu peste 100 de ani, în ziua de 2/15 octombrie 1897. A crescut în Oraş până când familia ei s-a mutat la Tesalonic, în 1923. În 1938 a ajuns în Anglia, unde a stat pe tot parcursul celui de-al doilea război mondial. A învăţat practica de fizioterapeut şi chiropodist. În 1945 s-a reîntors în Grecia, unde a lucrat alături de Misiunea Prietenii Refugiaţilor şi de Şcoala Americană de Agricultură din Tesalonic, în anii imediat următori războiului. Mai târziu şi-a deschis un cabinet medical în Atena, deschis până în 1954. În luna martie a acelui an, mama ei a murit, iar „Lila” şi-a închis cabinetul şi a plecat în India pe uscat, unde, pentru următorii cinci ani, avea să se ocupe de cei mai săraci dintre săraci, ba chiar şi de leproşi.

Abia în anul 1959 a ajuns la Mănăstirea Sfintelor Maria şi Marta din Betania, în Palestina, ca să devină monahie. Ajungând acolo, l-a rugat pe duhovnicul Mănăstirii, Părintele Theodosie, să-i de o rânduială de rugăciune. Spre surprinderea lui, Părintele Theodosie a descoperit că nou-venita putea citi greacă veche, bizantină, aşa că i-a spus: „Bătrânii cei mari despre care tot auzim, nu mai există. Cu siguranţă, eu nu sunt unul dintre ei. Ai Tu ai venit aici să-ţi mântuieşti sufletul. Dacă voi începe să-ţi impun reguli, îţi vei pierde sufletul, iar eu, la fel. Aici este şi Părintele Ioan. El va fi duhovnicul tău.” Pentru primul ei an de mănăstire, a avut rânduială să citească numai Evangheliile şi Sfântul Ioan Scărarul, iar pe vremea aceea, Scara nu fusese încă publicată şi în greacă modernă.

A stat trei ani la Mănăstirea din Betania. În aprilie 1962, Patriarhul Athenagora al Constantinopolului căuta să trimită un monah sau o monahie ortodoxă la Taize, în Franţa. Maica Gavrilía, care vorbea fluent limba franceză din copilărie, prin intermediul taize-ului a ajuns în America, de unde s-a întors în 1963 înapoi în Grecia. Aici a fost tunsă întru schima mică de către Egumenul Amfilohie (Mákris) din Patmos, în Peştera Sfântului Antonie, pentru Mănăstirea Buneivestiri. Imediat după aceea, împreună cu Maica Tomasina, a plecat din nou în India. Gheronda Amfilohie era entuziasmat de ideea ca o maică să fie deschisă lucrării în lume. În India, Maica Gavrilía a stat vreme de trei ani în Nani Tal, provincia Uttar Pradesh, acolo unde Părintele Lazarus Moore era preot. El se consulta cu Maica în privinţa traducerii Psaltirii şi scrierilor Părinţilor în dialectul local. Între 1967 şi 1977, Gherondisa a călătorit, prin intermediul Misiunii, în Africa de Est, în Europa, unde s-a întâlnit cu vechi prieteni şi părinţi duhovniceşti precum Lev Gillet şi Sofronie de la Essex, apoi iar în America, dar şi în Sinai, unde Arhiepiscopul Damian voia să reintroducă monahismul feminin. A călătorit foarte mult, din purtare de grijă şi dragoste pentru poporul lui Dumnezeu. Unii dintre fii ei duhovniceşti au cunoscut-o la Ierusalim, la Mormântul Mântuitorului; alţii, cadrul Misiunii din Africa de Est. Începând cu anul 1977, a trăit ascunsă într-un mic apartament din cartierul Patissia, în mijlocul zarvei, haosului şi poluării din centrul Atenei. Un loc mic, ascuns, preţios acelora care ştiau că ea locuieşte acolo.

În 1989 s-a mutat la Sihăstria Sfântul Acoperământ din Eghina, aproape de Mănăstirea Sfântului Nectarie. Aici, două dintre fiicele ei duhovniceşti au rămas alături de ea, devenind monahii. A continuat să primească  multe vizite. La începutul Postului Mare al anului 1990 a fost internată cu diagnosticul de cancer limfatic. A stat 40 de zile în spital, până în Săptămâna Mare, când a plecat, pentru că boala dispăruse. Încă nu-i sosise vremea.

Gherondisa s-a retras cu totul, în isihie. S-a mutat pentru ultima oară, în insula Leros, luând alături de ea o singură ucenică. În Leros, cele două maici au înfiinţat Sihăstria (hesychastirion-ul) Sfinţilor Arhangheli. În acest ultim an al vieţii a primit tunderea întru Schima Mare din mâinile Părintelui Dionisie de la Schitul Aghía Anna din Sfântul Munte.

Gherondisa Gavrilía a plecat din lumea aceasta în ziua de 28 martie 1992, fără să construiască mănăstirea dorită. De-a lungul anilor, şase dintre fiicele ei duhovniceşti au devenit monahii, dar niciodată nu au fost împreună cu ea mai multe de una sau două. Însă numărul vieţilor pe care Dumnezeu le-a atins şi le-a schimbat prin intermediul ei, numai îngerii îl cunosc. Biografia şi scrierile ei au fost publicate în limba greacă în anul 1996, prin grija celei din urmă fiice duhovniceşti şi cu contribuţia multor altora care o iubeau pe Gherondisa.

Oricine a cunoscut-o pe Maica Gavrilía a putut afla că Dumnezeu nu ne-a lăsat fără Sfinţi, chiar şi în vremea noastră. Cele câteva puţine cuvinte aduse aici nu reflectă pe deplin limpezimea şi dragostea din sufletul ei. Cuvintele sunt uneltele lumii acesteia, iar Gherondisa era învăluită în taina liniştii lumii ce va să vie.

Nu a căutat niciodată să aibă nume bun. Nu a îngăduit să fie publicat ceva despre ea cât timp era în viaţă şi abia în ultimii ei ani a îngăduit să fie fotografiată de ucenicii ei. Cei care fuseseră atinşi de Dumnezeu prin mijlocirea ei îi spuneau Gherondisa; ea nu s-a numit pe sine niciodată altfel decât Monahia Gavrilía. Era smerenia şi dragostea întruchipată. Gherondisa a întrupat întru sine un ecumenism care ar putea constitui un model pentru mulţi din vremea noastră: era cu totul iubitoare şi deschisă către oamenii de toate credinţele, lucrând în asistenţă socială alături de protestanţi şi de hinduişti, fără să compromită vreodată vreun aspect al credinţei ei ortodoxe. Odată, unii dintre colegii protestanţi i-au cerut să se roage împreună; cu dragoste, Maica Gavrilía le-a mulţumit, dar le-a spus că ea se roagă doar în biserică sau în singurătate.

Pentru rugăciunile Maicii Gavrilía, Doamne, Iisuse Hristoase, miluieşte-ne!