Mic Antiretikon – Enciclica Sinodului din Constantinopol (1836). Monahismul se opune ereziilor

Acum, aş vrea să mă refer la una din aceste enciclice (documente) ale Sinoadelor. Nu are importanţă dacă e un sinod de la 1600, de la 1700 ori de la 1800, important este ceea ce s-a hotărât. Să nu spună cineva că această hotărâre este foarte veche şi că este nevoie de reconfirmarea ei. Am vorbit mai devreme despre asta. Aşadar, am aici două enciclice: este vorba despre hotărârea Sinodului Local din Constantinopol, din 1836, şi hotărârea Sinodului Bisericii Greciei, din 1891, publicată la 22 martie 1891. Nu am să mă refer la aceasta din urmă, însă. O să discutăm despre hotărârea celuilalt Sinod, din Constantinopol (1836), care este extrem de importantă. Aşadar, o să dau citire textului respectiv. Am aici o carte de unde voi citi câteva fragmente din această enciclică foarte importantă. Titlul este următorul: ,,Enciclica Sinodului ţinut la Constantinopol în 1836 împotriva misionarilor protestanţi”. Destul de limpede, cred, nu?

,,Grigorios, din mila Lui Dumnezeu, Arhiepiscop al Constantinopolului, Noua Romă, şi Patriarh Ecumenic”.

,,Mult Milostivul şi Îndurătorul Dumnezeu…”, şi continuă textul mai departe. Este o enciclică de 35 de pagini în cartea pe care o vedeţi. Treizeci de pagini, vă daţi seama? Este foarte mare. Voi spicui trei-patru fragmente mai mici, ca să vă pot spune câte ceva, mai apoi. Mai întâi de toate, se pune întrebarea: Are dreptul fiecare preot, ori păstor de suflete, ori altcineva care se îngrijeşte de sufletele credincioşilor (ortodocşi), aşadar, are dreptul, el singur, să ia atitudine împotriva oricăror atacuri care i-ar primejdui turma încredinţată lui? Desigur! Sigur că da! Ascultaţi, acum. Sinodul vorbeşte despre asta în enciclică:

,,Considerăm necesar să aducem la cunoştinţă tuturor despre pericolul la care Biserica este expusă, şi, în acelaşi timp, să vă înfăţişăm sumar ereziile, rătăcirile şi uneltirile ereticilor din zilele noastre, ca să ştiţi că trebuie să vă păziţi în viitor de acţiunile şi capcanele acestora. Căci vom fi întrebaţi [la Judecată] cum am avut grijă de sufletele noastre, dacă vom fi nepăsători şi indiferenţi faţă de aceste lucruri aşa de importante, aşa de mari şi de înalte”.

Către partea de sfârşit a enciclicei, Sinodul se adresează Episcopilor Patriarhiei, care se găsesc răspândiţi în toată lumea, ca să ia măsurile care se impun. De asemenea, se adresează şi credincioşilor şi îi informează că şi ei trebuie să fie cu băgare de seamă. Prin urmare, este o mare responsabilitate să avem grijă de turma pe care Dumnezeu ne-a încredinţat-o nouă, preoţilor. Nu trebuie să aştept să îmi spună mai marii mei dacă trebuie să acţionez sau nu. Eu, ca preot, înţeleg şi singur, fiindcă acestea sunt lucruri hotărâte la Sinoade. Sunt chestiuni care nu se mai discută, sunt închise pentru totdeauna! Nu este ceva ce fac după capul meu. Absolut deloc!

Încă ceva: Această enciclică ne arată cum gândesc cu adevărat protestanţii. Dacă aţi citi-o pe toată, v-aţi cutremura, fraţilor, v-aţi cutremura!

Ereticii din zilele de astăzi, care luptă împotriva Bisericii Ortodoxe şi încearcă să o dezbine prin viclenie şi înşelare, sunt ucenici şi susţinători ai lui Luther, Zwingli, Calvin, ai socinienilor – este vorba de ereticii socinieni din Polonia, despre care v-am mai vorbit – şi ai altor astfel de eretici.

,,Acest învăţător şi luminător – scriu ereticii despre Luther, iar Sinodul a preluat în enciclică această formulă pentru a arăta cum este văzut Luther de către adepţii lui – aşa cum se laudă în faţa socinienilor, a dărâmat acoperişul cetăţii Babilonului, următorul său, Calvin, a surpat zidurile ei, iar urmaşii acestora, socinienii, au surpat temeliile ei”. V-am spus că socinienii nu recunosc Sfânta Treime!

,,Iar Babilonul – continuă enciclica – nu este altul decât Biserica noastră cea Sfântă, şi Tradiţia noastră Apostolică”. Aşadar, fiţi atenţi cum numesc aceşti eretici Biserica Noastră:Babilon! Data viitoare o să vă spun mai multe despre aceasta. Babilon, Biserica noastră! Zic ei că Luther a dărâmat acoperişul ei, Calvin a dărâmat zidurile ei, iar socinienii au surpat temeliile ei! Înfricoşător lucru, înfricoşător! Iar aceşti oameni vin mai apoi să ne prezinte…Ce? Să ne spună…Ce? Să conlucrăm? Să ne ,,lumineze” ei cu ereziile lor? Ce anume să ne spună? Dumnezeu să ne păzească de ,,prietenia” lor!

Şi încă ceva. În enciclică se arată şi mijloacele şi modul pe care ei le folosesc împotriva ortodocşilor.

,,Despre ereticii din zilele noastre – adică, despre ereticii din acea perioadă, 1836 – şi despre uneltirile lor, trebuie să ştim că aceştia sunt adepţi fanatici în toate lucrările lor ai acelor ereziarhi, care se numesc luterani-calvini, şi care acum, în ultima vreme, în multe feluri au încercat să împrăştie otrava lor, [ereziile] prin diferitele învăţături eretice, în urechile ortodocşilor, vrând să întineze credinţa noastră cea curată şi să sfâşie turma lui Hristos. Şi, pentru a reuşi mai uşor ceea ce şi-au propus, au urzit diferite planuri. Simulează actele filantropice, propovăduiesc luminarea poporului, făgăduiesc că vor ridica şcoli şi învăţământul va progresa, promit peste tot că vor face numai fapte bune. Cheltuiesc sume foarte mari pentru tipărirea de cărţi şi broşuri, răspândind prin intermediul lor, diferite blasfemii ale celor care luptă, când mai pe ocolite, când în mod direct, împotriva dogmelor şi învăţăturilor celor dumnezeieşti, tradiţiilor şi obiceiurilor Bisericii noastre Ortodoxe. Dăruiesc toate aceste cărţi şi broşuri, sau le vând la un preţ foarte mic – pe motiv că ei nu vor să aibă nici un câştig din această iniţiativă- arătându-se evlavioşi, pentru a sădi în sufletele dreptcredincioşilor, şi, în special în sufletele delicate ale copiilor, învăţăturile lor blasfemiatoare”.

În continuare, protestanţii se întorc împotriva cui? Împotriva Monahismului! Hm…De ce, oare? Fiindcă monahii sunt cei mai mari duşmani ai lor şi îi demască foarte uşor. Istoria monahismului, iubiţii mei, este strâns legată de lupta împotriva ereziilor de tot felul, împotriva ,,adâncurilor lui Satan”. Imediat ce apare o erezie, monahii îi ,,iau urma” imediat. Monahii aceştia, din pustie, din munţi, aceştia care sunt departe de lume, simt imediat învăţătura eretică şi, imediat se pun pe urmele ei. Întreaga Istorie a Bisericii nu este altceva decât istoria luptei pe care Monahismul a dus-o împotriva ereziilor. Este firesc, aşadar, ca ereticii să nu vadă cu ochi buni monahismul ortodox. De aceea sunt împotriva lui în mod special, pentru a-l înjosi, numai şi numai pentru a ataca Biserica, fiindcă Monahismul este zidul de apărare al Bisericii. Într-o zi, a venit cineva la mine, un cleric, ca să îmi spună următoarele: ,,Voi [monahii] de ce vă amestecaţi în tot ceea ce se întâmplă în oraşe? Ce anume urmăriţi?”. Auzi la el! De parcă întreaga Biserica este doar o mănăstire, şi, prin urmare, nu trebuie să ne intereseze ceea ce se întâmplă în afară. Sfântul Vasile cel Mare, iubiţii mei, a fost un mare Părinte al Bisericii Ecumenice [Universale]. Îl interesa ce se întâmplă cu creştinii, membrii Bisericii din lumea întreagă. Oare atunci când te doare capul, nu încerci să alini durerea cu vreun medicament, o aspirină, ceva? Dar dacă te doare o unghie, ce o să faci? Fiindcă e doar o unghie nu te interesează de starea ei? Poate cineva să gândească aşa? Se poate să nu mă intereseze şi pe mine ce se întâmplă în Biserică? Pot eu să stau liniştit la parohia mea, la mănăstirea mea, sau la mine acasă şi să nu mă intereseze ce se întâmplă în afară? Este corect aşa ceva? Este creştineşte să facem aşa? I-am răspuns şi eu în felul următor: ,,de aceea suntem noi acolo sus: ca să vedem pe cei de jos şi să îi trezim din când în când pe cei care ,,dorm” acolo, în oraş, în loc să vegheze la apărarea credinţei”. Asta i-am răspuns clericului. Ascultaţi acum, ce spune în continuare, enciclica Sinodului din Constantinopol: ,,Acestea, şi multe altele, au întreprins – ereticii, protestanţii – şi la fel fac şi ereticii din zilele noastre, pentru a întina credinţa noastră, şi pentru dezbina poporul nostru, şi, ca să reuşească mai uşor ceea ce şi-au propus, varsă otrava din sufletul lor spurcat prin atâtea vorbe (goale) împotriva cinului Monahal, care, neadormit veghează, păzind turma ortodoxă, şi, nu face decât să se opună şi să respingă planurile viclene ale acelora, împrăştiind cu asprime vorbele cele fără noimă care nu vor decât să distrugă şi să facă să dispară Monahismul. Dar, luteranii şi calvinii, aceşti oameni smintiţi, cunosc că monahii, din cele mai vechi timpuri şi până astăzi, sunt cei care păzesc cuvântul Adevărului, şi conduc pe cei tineri, prin învăţătura lor, la cunoaşterea dogmelor celor sfinte, şi la vieţuirea cea curată. Sfântul Cin Monahal, niciodată nu a murdărit Biserica văzută Lui Hristos – aşa cum susţin aceşti oameni fără minte – ci dintotdeauna a luminat-o, a slăvit-o, a susţinut-o şi a întărit-o, şi prin viaţa duhovnicească, dar şi prin sfintele dogme şi prin viaţa morală. De-a lungul timpului, aceştia [monahii] au constituit Sinoadele Ecumenice şi Locale. Monahismul a păstrat cu sfinţenie Sfintele Canoane, pe care, împreună cu sfintele dogme, drept le învaţă, şi toate obiceiurile creştinilor le veghează, iar pe poporul cel credincios îl conduce. Dintru început, Monahismul a ţinut piept şi s-a luptat, şi, cu ajutorul şi puterea lui Iisus Hristos, a înfruntat vechile religii ale păgânilor (greci) şi ale ereziarhilor din vechime. Acesta (Monahismul), şi cu voi se luptă, care, acum, în vremurile din urmă, din străfundurile iadului şi din adâncurile întunericului aţi ridicat ereziarhi încetând să mai ţineţi dreapta învăţătură a Bisericii de Răsărit, pe care cinul monahal a păzit-o până în zilele noastre şi, cu puterea Atotputernicului Dumnezeu, vrea să o păzească până la sfârşitul veacurilor”. Iată care este poziţia Monahismului în faţa ereziiilor şi a ereticilor! Am văzut acest lucru din enciclica oficială a Sinodului din Constantinopol…

Să vă mai spun şi altceva, chiar dacă e greu de crezut. Vă puteţi imagina că aceştia [ereticii] încearcă să-i atragă de partea lor chiar şi pe clericii ortodocşi! Iată ce spune enciclica mai departe: ,,Toate acestea dovedesc că ei [ereticii], cu aceste cărţi ale lor, cu care au împânzit lumea, nu au făcut decât să răspândească necredinţa, indiferenţa oamenilor faţă de religie şi stricarea moravurilor. Aceştia [protestanţii], dintru început au uneltit, înainte ca oamenii să priceapă care sunt scopurile lor cele ascunse, folosindu-se de anumiţi oameni de seamă din rândul clericilor, pentru a-şi ascunde planurile lor viclene”. Aţi auzit ce fac? Îi atrag şi pe clericii ortodocşi în mreaja lor, pentru a-şi face ascunse intenţiile lor. Ce este acest lucru? Cum să-l numim? Aţi auzit, vă rog, aţi auzit? Îi atrag de partea lor şi pe clericii noştri, pentru a-şi disimula planurile, aceşti eretici…Nu spun eu acest lucru, aşa reiese din enciclica Sinodului din Constantinopol.