Nu cumva scriem cu patimă?

În zilele noastre, mulţi teologi şi clerici, chiar şi venerabili episcopi publică diferite texte teologice. Însă, fără a conștientiza în profunzime greutatea spuselor lor, ei urmează mentalitatea seculară a publicisticii aflată într-o permanentă concurență. Îşi numără cu suficiență de sine și lăudăroșenie vizitatorii de pe blog-urile personale, transformă cuvântul teologic într-o informaţie comercială şi, nu de puţine ori, abuzează cuvântul dumnezeiesc.

Aciditatea, înverşunarea, insinuările, ţinerea de minte a răului, divergențele, acuzaţiile nefondate şi lipsa discernământului sunt folosite fără reţinere şi, adesea, „ne muşcăm unul pe altul şi ne mâncăm” (Gal. 5, 15). Şi nu ne temem că poate, mâncându-ne trupurile unii altora şi risipind resursele/puterile teologice, ne aflăm în afara Tradiţiei Sfinţilor Părinţi pe care o invocăm şi în al cărei nume, chipurile, scriem.

În Tradiţia Bisericii se pune adesea în discuţie chestiunea unor condiții prealabile în ceea ce privește redactarea textelor teologice. Sfântul Grigorie Sinaitul (1255-1347), rezumând tradiţia de veacuri, menţionează faptul că există trei modalități integre şi ireproşabile de întocmire a unui tratat teologic. „Mai întâi, spre a-şi reaminti lui însuşi, apoi spre folosul celorlalţi şi, în al treilea rând, spre ascultarea celor scrise, pentru că majoritatea scrierilor s-au alcătuit de cei care cu smerenie au cerut cuvânt”.

Aşadar, primul motiv ireproșabil de întocmire a unei scrieri îl reprezintă nevoia autorului însuşi de a-și consemna memoriile. Al doilea este dorința de a face cunoscut cunoştinţele şi experienţele duhovniceşti ale altora. Iar al treilea motiv de a scriere, fără a greși, este din ascultare faţă de cei care au cerut cu smerenie şi discernământ să cunoască adevărul lucrurilor. Există însă şi alte motive de a scrie, motive care, după Cuviosul Grigorie, sunt de evitat. Acela care scrie texte teologice cu scopul de a plăcea lumii, de a fi slăvit şi de a ieşi în evidenţă, şi-a luat deja plata sa şi nu mai are nici un folos, nici aici, nici în viaţa veşnică. Acela va fi osândit ca unul care caută să placă oamenilor şi ca un viclean, căci a încercat să exploateze în folos propriu dumnezeieştile cuvinte.

La Părinții Neptici se pune și problema abordării pătimașe a textelor sfinte. Nichita Stithatul susţine că este greșit ca adevărurile dumnezeieşti să fie cercetate dintr-un duh lumesc, materialist și urmând propriilor gânduri, căci omul, stăpânit fiind de invidie, gelozie, zavistie și dispreț, batjocoreşte şi îi socotește nerozi pe cei care abordează duhovniceşte şi cu „mintea lui Hristos” atât lucrurile dumnezeieşti, cât și pe cele omeneşti. Același lucru se mai întâmplă atunci când textele sunt mutilate și scoase din contextul lor scripturistic și patristic, pentru a susține opiniile vreunui autor anume.

Toate cele de mai sus au legătură cu „Scara” Sfântului Ioan Sinaitul, pe care Biserica îl cinsteşte astăzi. Cititorul, lecturând epistola Egumenului Raithului către Cuviosul Ioan, înţelege că „Scara” este rodul ascultării fiului duhovnicesc față de Starețul său. „Te rugăm”, scrie Egumenul către Cuviosul Ioan, „nu pregeta să ne descoperi cu bunăvoinţă şi limpezime, ca un adevărat mare învăţător, cele trebuincioase în viaţa monahală spre mântuirea celor care au ales vieţuirea îngerească”.

Ioan răspunde Egumenului cu smerenie: „Îndrăznesc să scriu această carte, căci altfel există primejdia să îndepărtez de la mine jugul binecuvântatei ascultări… iar nu spre îndrumarea ta. De altfel, tu eşti cel care ne întăreşte în învăţăturile şi obiceiurile cele după Dumnezeu. O trimit pentru obştea fraţilor… şi dacă va afla cineva ceva de folos, aceasta să o pună pe seama bunului nostru Stareţ… Şi să nu rămână la cele spuse, căci sunt cu adevărat de nimic şi pline de neştiinţă şi de lipsă de experienţă, ci să primească propunerea celui care o aduce, ca pe cei doi bani ai văduvei”.

Cuvintele autorului „Scării”, dar şi ale altor părinţi, constituiesc un model demn de urmat în orice epocă, pentru toţi cei care scriu texte teologice.

Sursa: makthes.gr