Rugăciunea lui Iisus în Sfântul Munte – 4. „Cheamă-L pe Domnul în tăcere”

Muntele Athos a fost de-a lungul vremii un leagăn al sfinților, iar în ceea ce privește Rugăciunea lui Iisus unul dintre cei mai influenți sfinți a fost Grigorie Sinaitul. S-a născut în jurul anului 1265 pe coasta Mării Egee, în Turcia actuală. Pe când era copil, Grigorie, familia sa și aproape toți sătenii au fost luați captivi de pirații turci și ținuți pentru a fi răscumpărați. Odată ce au scăpat de acest necaz, Grigorie, deși probabil aflat încă la vârsta tinereții, a ales să nu se întoarcă acasă, ci a călătorit până în Cipru unde și-a început formarea sa ca monah. După noviciatul său în Cipru, Grigorie a plecat pe Muntele Sinai, la Mănăstirea Sfintei Ecaterina unde s-a așezat sub îndrumarea unui monah pe nume Arsenie, un bărbat experimentat în arta rugăciunii contemplative. Arsenie este cel care l-a învățat pe Grigorie cum să facă din Rugăciunea lui Iisus o conversație interioară neîncetată cu Dumnezeu.

Din Creta, Grigorie, acum de aproape treizeci și cinci de ani, a plecat în Muntele Athos unde s-a așezat într-un schit numit Magula, de lângă Mănăstirea Filoteu. Încă mai supraviețuiesc câteva ruine. Se spune că Sfântul Grigorie a găsit în Athos numai trei monahi care practicau rugăciunea minții și, prin urmare, s-a decis să reînnoiască viața duhovnicească din Sfântul Munte prin restaurarea străvechii orânduieli – în special, prin Rugăciunea lui Iisus. A făgăduit că monahii, dacă vor zice Rugăciunea lui Iisus în tăcere și neîncetat, vor experia în chip simțit „energia Duhului Sfânt, pe care am primit-o deja în chip tainic la botez”.

În lucrarea sa, Îndrumări către isihaști, cunoscută, de asemenea, și ca Despre tăcere și rugăciune, Grigorie îi sfătuiește pe toți cei care doresc să zică Rugăciunea lui Iisus cu voce tare să „Îl cheme pe Domnul în tăcere și fără tulburare pentru ca vocea să nu tulbure atenția minții și să nu risipească rugăciunea, până ce mintea se obișnuiește cu aceasta… și, primind putere de la Duhul, se va ruga neabătut de unul singur. Apoi nu va mai fi nevoie să zică rugăciunea cu buzele”.

Desigur, Grigorie era conștient de distragerile [împrăștierile] spontane care intră în minte chiar în timpul celor mai intense clipe de concentrare. În Îndrumări către isihaști el spune: „Când observi gânduri ce se ridică și îți stau în cale, nu te uita la ele, chiar dacă nu sunt rele; ci ține mintea neclintită în inimă, cheamă-L pe Domnul Iisus și în curând vei alunga gândurile și îi vei pune pe fugă pe cei ce le instigă – demonii”.

Mereu un suflet fără odihnă, Grigorie nu s-a stabilit în Athos, ci și-a petrecut ultimii ani ai vieții în Munții Strandzha din Bulgaria. A murit aici în 1346.

În timpul vizitei mele în Muntele Athos, Starețul Efrem mi-a vorbit despre mentorul și părintele său duhovnicesc, Gheron Iosif (1898-1959), care învățase să se detașeze de cele lumești atât de deplin încât și-a dedicat întreaga sa viață comuniunii cu Dumnezeu. Pe măsură ce dobândea o tăcere lăuntrică deplină, recitarea Rugăciunii lui Iisus a devenit neîncetată și instinctivă, acesta fiind țelul fiecărui monah și monahii.