Sfântul Conon Isaurianul – 5 martie
5 March 2014Sfântul Conon s-a născut pe la sfârșitul sec. I d. Hr., în Vadiní, un sat din apropierea orașului Isauria, din Asia Mică și a trăit pe vremea Sfinților Apostoli. Părinții săi, Nestor și Nada, au fost la început păgâni.
Încă de la o vârstă fragedă, Sfântul Conon a devenit creștin, iar când părinții săi l-au constrâns să se căsătorească, acesta s-a învoit cu soția sa să trăiască ca frații, afierosindu-se amândoi lui Dumnezeu.
În Sinaxar se menționează faptul că Sfântul Conon a fost povățuit de însuși Arhanghelul Mihail, care l-a botezat în numele Sfintei Treimi, l-a împărtășit până la sfârșitul vieții lui cu Sfintele Taine, i-a fost mijlocitor și, desigur, i-a dăruit puterea săvârșirii de minuni.
Sfântul Conon i-a condus la credința creștină și pe părinții săi, iar tatăl său Nestor a primit cununa mucenicească pentru Hristos. Dar și pe alți necredincioși care i se împotriveau, spunând că nu există alt Dumnezeu în afară de idoli, i-a convins și i-a pregătit să-L mărturisească cu glas mare pe Hristos și să fie botezați. Cu harul lui Dumnezeu, Sfântul Conon avea putere asupra duhurilor rele; pe unele, prin porunca sa, le făcea să îngrijească țarinile, iar pe altele le închidea în vase mari de lut.
Păgâni însă priveau cu mult dispreț activitatea lui misionară și influența pe care o avea asupra neamurilor. Într-una din zile, Sfântul a intrat într-un templu păgân și, rugându-se fierbinte lui Dumnezeu, toți idolii din templu s-au sfărâmat în bucăți. De aceea, dregătorul Magnus l-a prins și l-a supus la chinuri. Când a fost eliberat, creștinii l-au îngrijit și l-au înconjurat cu multă cinste.
După doi ani, Sfântul Conon a adormit în pace, predându-și sfântul său suflet lui Dumnezeu.
Sfântul Conon a fost înmormântat dincolo de Constantinopol, unde se pare că exista o Biserică ce-i purta numele, fiind menționată ulterior ca mănăstire în vremea domniei împăratului Iustinian I (527-565 d. Hr.)
În vremea iconoclasmului, creștinii au mutat capul Cuviosului Mucenic Conon în Mănăstirea Chrysorrogiatissa, situată în apropierea orașului Pafos, unde se păstrează până astăzi într-o frumoasă raclă sidefată.
Sfântul Mucenic Conon este prăznuit în fiecare an pe 5 martie.
Tropar
Mucenicul Tău, Doamne Conon, întru nevoința sa, cununa nestricăciunii a dobândit de la Tine, Dumnezeul nostru; că având puterea Ta, pe chinuitori a învins; zdrobit-a și ale demonilor neputincioasele îndrăzniri. Pentru rugăciunile lui mântuiește sufletele noastre, Hristoase Dumnezeule.
Sedealnă
Galsul 1, Mormântul Tău…
Din pruncie lipindu-te de Dumnezeu, purtătorule de Dumnezeu, te-ai arătat vas cinstit al Duhului și duhurile cele preaviclene le-ai supus și, nevoindu-te, te-ai mărit, după vrednicie. Pentru aceasta toți, cu credință prăznuim sfântă pomenirea ta.