“Strălucit-a Harul Tău, Doamne” – în interpretarea părintelui Panaiótis Tsináras

În Duminica Lăsatului sec de brânză, seara se săvârşeşte Vecernia Iertării, cu care începe perioada Postului Mare. Prima idiomelă ce se cântă la stihoavna vecerniei este ,,Strălucit-a Harul Tău, Doamne”.

Imnul se referă la peregrinarea timp de patruzeci de zile prin pustia cea înţelegătoare a  Sfântului şi marelui Post, săvârşind călătoria postului trupesc, dar şi sufletesc, având ca destinație Învierea, Cea prin care lumea a fost mântuită.

,,Strălucit-a Harul Tău, Doamne, strălucit-a luminarea sufletelor noastre. Iată, vreme bine primită! Iată, vremea pocăinţei! Să lepădăm lucrurile întunericului, şi să ne îmbrăcăm cu armele luminii. Ca trecând noianul cel mare al Postului, să ajungem la Învierea ce de a treia zi a Domnului şi Mântuitorului nostru Iisus Hristos, Cel ce mântuieşte sufletele noastre”.

Idiomela a fost compusă de către Iacob Protopsaltul (secolul al XVII-lea), credincios păstrător al tradiţiei psaltice vechi, şi primul care a compus potrivit semnificaţiei imnurilor.

Compoziţia lui Iacob se sprijină, în mare parte, pe tradiţia compoziţională psaltică veche şi pe prescurtarea vechilor thésisuri ale genului stihiraric, fapt ce a dat naştere unui nou stil în muzica psaltică.

Interpretarea părintelui Panaiótis Tsináras ne ajută să admirăm structura muzicală deosebită a compoziţiei şi să pătrundem înţelesul textului poetic.

,,Strălucit-a Harul Tău, Doamne”, glasul al IV-lea, compoziţie a lui Iacob Protopsaltul (secolul al XVII-lea)