Tradiţia liturgică şi psaltică în insula Skiáthos – Prima parte

Insula Skiáthos este locul care i-a primit pe părinţii colivari, cei care au dezvoltat aici o tradiţie liturgică şi psaltică ce s-a păstrat până în zilele noastre. Acolo s-au născut şi s-au format doi reprezentanţi de seamă ai literaturii greceşti, Aléxandros Moraitídis şi Aléxandros Papadiamántis, şi tot acolo şi-a scris Tipicul său părintele Iórghis Rígas. Pemptousia a vorbit cu Konstantínos Koutoúmpas, teolog, protopsalt la catedrala mitropolitană ,,Sfinţii Trei Ierarhi” din Skiáthos și pictor de icoane.

Catedrala Sfinții Trei Ierarhi, Skiathos

Pemptousia: Ne puteţi spune câteva cuvinte despre tradiţia liturgică şi psaltică din Skiáthos?

Konstantínos Koutoúmpas: Tradiţia psaltică din Skiáthos a cunoscut, de-a lungul timpului, mai multe influenţe. Primul lucru pe care îl observă cineva atunci când intră într-una din bisericile de pe insula noastră, este atmosfera de rugăciune. După cum este cunoscut, tradiţia bisericească de aici a fost influenţată foarte mult de prezenţa monahilor aghioriţi numiţi ,,colivari”, începând cu secolul al XVIII-lea, lucru care se simte şi se observă până astăzi în viaţa bisericească, în general. De exemplu, bisericile de parohie urmează Tipicul părintelui Iórghis Rígas (†1960), iconom, profesor şi etnograf în Skiáthos, cel care a concentrat toată moştenirea culturală şi bisericească a insulei noastre, într-un moment foarte important, cu puţin înainte de dezvoltarea turismului. Comparând Tipicul părintelui Ríghis cu Tipicul Sfântului Sava, înţelegem ce influenţă a avut tipicul monahal asupra tipicului parohial din insulă, atât asupra slujbelor închinate sfinţilor, cât şi asupra slujbelor obişnuite, din fiecare zi. În ceea ce priveşte muzica psaltică, există şi aici influenţe. Cântările stihirarice ,,sýntoma” (,,grabnice”) şi ,,argosýntoma”(,,potrivit-grabnice”), precum Polieleul, împărţit în patru stări, unde se succed patru glasuri (glasul I, glasul al V-lea, glasul al VII-lea diatonic şi glasul al VI-lea ,,nenano”) sunt întrebuinţate în cadrul slujbelor, atât în bisericile mari din oraş, cât şi la bisericuţele răspândite peste tot în insula noastră. De asemenea, stihira ,,Ca un viteaz între mucenici”, ce se cântă la sărbătoarea Sfântului Gheorghe, vădeşte influenţa tradiţiei psaltice atonite. Cântările psaltice care îşi au originea în tradiţia atonită a colivarilor au fost publicate de părintele Iórghis Rígas în cartea sa ,,Muzică din Skiáthos”.

Strana catedralei Sfinții Trei Ierarhi, Skiathos

Pemptousia: Cum aţi luat dumneavoastră contact cu muzica psaltică, şi în ce măsură v-a influenţat tradiţia psaltică din Skiáthos?

Konstantínos Koutoúmpas: Tradiţia psaltică există în familia mea de mai multe generaţii. Bunicul meu, Konstantínos I. Koutoúmpas, de loc din Ághios Vlásios (Pílion), a învăţat muzica bizantină cu profesori din Pílion, care, la rândul lor erau absolvenţi ai şcolilor de muzică psaltică din Constantinopol. Bunicul meu a slujit ca psalt la mai multe biserici din Vólos, dar şi la biserica ,,Înălţarea Domnului”, mai mult de 30 de ani, ca protopsalt. De la el au învăţat meşteşugul psalticii cei doi fii ai săi, care, astăzi, cântă amândoi la două biserici din Skiáthos. Primele noţiuni de muzică psaltică le-am primit de la fratele tatălui meu, Efsthátios I. Koutoúmpas, care, astăzi, este psalt la mănăstirea ,,Bunavestire” din Skiáthos. Am studiat patru ani alături de el. În paralel, mergeam împreună cu unchiul meu, părintele Iórghis, la praznice, dar şi la diferitele slujbe la bisericile de la ţară. De asemenea, am învăţat tipicul slujbelor şi tot ce ţine de liturgică alături de vrednicii de pomenire Efstáthios Patsoiánnis şi Ioánnis Bakáris, psalţi la ,,Sfinţii Trei Ierarhi”. Chiar dacă aceştia doi nu aveau cunoştinţe de teorie, notaţie şi istorie a muzicii psaltice, erau buni practicieni şi cunoscători ai octaihiei [cele opt glasuri bisericeşti]. Faptul că am fost în preajma lor o perioadă îndelungată, a constituit, pentru mine, baza pe care, mai târziu mi-am clădit cunoştinţele în domeniul artei psaltice. Aşadar, mai târziu mi-am încheiat studiile de muzică psaltică la Tesalonic, alături de vrednicul de pomenire Dimítrios Sourlantzís, Protopsalt şi Profesor de muzică psaltică al Patriarhiei Ecumenice, alături de care am obţinut diploma de muzică bizantină. Astăzi cânt, alături de tatăl meu, la catedrala mitropolitană ,,Sfinţii Trei Ierarhi” din Skiáthos. În paralel, predau muzică psaltică la ,,Şcoala de Muzică Bizantină şi Artă Psaltică” care îşi are sediul la ,,Centrul Duhovnicesc Parohial” (Skiáthos) şi care se află sub oblăduirea Sfintei Mitropolii a Halchidei.

Alexandros Moraitidis

Pemptousia: Ce urme au lăsat A. Papadiamántis şi A. Moraitídis în etosul bisericesc local?

Konstantínos Koutoúmpas: Trebuie să mărturisesc că am deosebita binecuvântare de a cânta la aceeaşi biserică unde, de mici copii au cântat Aléxandros Moraitídis şi Aléxandros Papadiamántis, la biserica mitropolitană ,,Sfinţii Trei Ierarhi” din Skiáthos. Psalmodiem de la aceeaşi strană unde, cândva, au psalmodiat şi aceştia, folosim aceleaşi cărţi vechi, din vremea lor, iar pe alocuri se văd modificările pe care le-au făcut – acolo unde textul era greşit – cei doi mari scriitori care ne-au lăsat monumentalele opere ale literaturii greceşti ,,Alivanistos” şi ,,Deschideţi porţile”. Există, însă, şi numeroase istorisiri care mărturisesc despre slujirea lor curată şi evlavioasă la strana bisericii. Una dintre aceste istorisiri se referă la un eveniment din viaţa lui Papadiamántis.

Alexandros Papadiamantis

În fiecare an, acesta obişnuia să meargă, de praznicul Adormirii Maicii Domnului, la o mică bisericuţă, Panaghía ,,Kardásis”, sau ,,la Pirghí”, care fusese restaurată pe la sfârşitul secolului al XIX-lea de un prieten de-al său din copilărie, Ioánnis Póthos (zis şi ,,Kardásis”). Această bisericuţă se găseşte la aproximativ 2 ore de mers pe jos depărtare de oraşul Skiáthos. Sărbătoarea ţinea trei zile, şi toţi care participau se aprovizionau din timp cu cele necesare pentru a înnopta acolo. Înainte de priveghere şi de Vecernia Mare, se săvârşea Vecernia Mică, iar apoi urma o mică gustare de post, aşa cum se obişnuieşte să se facă la privegherile de la Sfântul Munte.

Paraclisul Maicii Domnului – Pirghi

În acel an, Papadiamántis nu a ajuns acolo împreună cu ceilalţi, a întârziat. Atunci, preotul care urma să slujească la priveghere, le-a spus celor prezenţi să înceapă cu Vecernia Mică, ca să aibă timp să ajungă şi kyr Aléxandros, înainte de Pavecerniţă. Mai târziu, când la strană se cânta ,,Slava” de la Vecernia Mică, a ajuns şi Papadiamántis, transpirat şi obosit de efortul depus pentru a ajunge la timp. Fără să se plângă absolut deloc, iubitorul de cele sfinte, înainte să intre în biserică, s-a întors şi, cu un aer grav, a pornit înapoi pe drumul pe care numai ce sosise. Moş Iánnis Póthos, care l-a văzut atunci când s-a întors şi a plecat, şi, ştiind despre kyr Aléxandros că era puţin supărăcios de felul lui, dar, cunoscându-i şi sufletul său curat, a luat o sticlă de rachiu şi două păhărele, şi a pornit după el, fără să spună nimic. Papadiamantis mergea în faţă, iar în spatele lui mergea moş Iánnis. După aproximativ cinci minute au ajuns la un râu, iar moş Iánnis a umplut două pahare cu rachiu limpede, şi a dat un pahar lui kyr Aléxandros.

– Haide, kyr Alecule, bem un pahar de rachiu?

– Bem.

– Bem şi un pahar de apă, apoi?

– Bem.

– Şi apoi mergem la priveghere?

– Mergem.

Şi s-au întors amândoi înapoi.

Această frumoasă istorisire s-a păstrat şi s-a transmis de la unul la altul, din gură-n gură, şi aşa a ajuns şi la noi. Este o mărturie a ethosului liturgic neîntinat al celor doi nuvelişti din Skiáthos, dar şi a atmosferei profund religioase în care au avut binecuvântarea să crească.

Continuare: Tradiţia liturgică şi psaltică în insula Skiáthos – Partea a doua