Câteva gânduri despre Sinaxa Întâi-stătătorilor Bisericilor Ortodoxe

În perioada 6-9 martie a.c. a avut loc la Constantinopol Sinaxa Întâi-stătătorilor Bisericilor Ortodoxe, care a fost urmată de dumnezeiasca Liturghie praznicală din Duminica Ortodoxiei, la care s-a dat citire mesajului Sinaxei ce face referire, între altele, la evenimente contemporane care provoacă probleme în țările lumii și omenirii în general. La această dumnezeiască Liturghie nu au fost prezenți reprezentanții Patriarhiei Antiohiei, cea de-a treia patriarhie în ordinea Bisericilor autocefale.

Nu cunosc în totalitate ce s-a întâmplat și ce s-a discutat în timpul ședințelor, dar m-am informat despre aceste lucruri, ca de altfel întreaga pliromă a Bisericii, din presa tipărită și electronică. Sper că la un moment dat va avea loc o informare și în Sinodul Bisericii Greciei, așa încât, ca arhierei responsabili ce suntem, să avem o cunoaștere certă asupra unor chestiuni atât de serioase care privesc viața Bisericii noastre.

În ciuda faptului că până în prezent nu cunosc lucrurile în ansamblul lor, voi consemna câteva gânduri ale mele asupra acestor chestiuni serioase, pe baza textelor la care am avut acces.

1. Agenda de lucru a Sfântului și Marelui Sinod

Sinaxa Întâi-stătătorilor Bisericilor Ortodoxe a hotărât întrunirea unei Comisii Interortodoxe Speciale, care să fie alcătuită din câte un episcop și un consilier din partea fiecărei Biserici Autocefale și care va avea responsabilitatea pregătirii subiectelor ce vor fi discutate la Sfântul și Marele Sinod al Bisericii Ortodoxe. De asemenea, Sinaxa Întâi-stătătorilor Bisericilor Ortodoxe a împărțit pe grupe subiectele care urmează să fie abordate la Sfântul și Marele Sinod, dintre care unele au fost pregătite de către Conferințele Panortodoxe Presinodale, iar altele sunt în pregătire sau urmează să fie pregătite. Concret:

Comisia Interortodoxă Specială va reexamina textele pentru următoarele subiecte:

”Biserica Ortodoxă și Mișcarea Ecumenică”, ”Relațiile Bisericii Ortodoxe cu restul lumii creștine”, ”Contribuția Bisericii Ortodoxe la promovarea păcii, dreptății, libertății, frățietății și dragostei între popoare și la înlăturarea discriminărilor etnice sau de altă natură”.

Comisia Interortodoxă Specială va îmbunătăți, dacă este necesar, textele care au fost deja adoptate: ”Chestiunea calendarului comun”, ”Impedimentele la căsătorie” și ”Însemnătatea postului și respectarea lui astăzi”.

Conferința Panortodoxă Presinodală, care va fi convocată în anul 2015, va studia textul, care a fost deja adoptat de către Comisia Interortodoxă Pregătitoare, cu tema: ”Autonomia în Biserica Ortodoxă și modul de proclamare a acesteia”.

De asemenea, s-a formulat dorința ca în stadiul pregătitor să se discute două subiecte, asupra cărora până azi nu s-a ajuns la un acord, adică: ”Autocefalia în Biserica Ortodoxă și modul de proclamare a acesteia” și ”Dipticele”. Dacă va exista unanimitate în privința acestora, vor fi trimise Conferinței Panortodoxe Presinodale din 2015 și în continuare Sfântului și Marelui Sinod.

În ce privește numărul subiectelor propuse, observăm că sunt șapte (7) cele care au fost pregătite și vor fi pregătite și elaborate de Conferințele Panortodoxe Presinodale, și două (2) asupra cărora s-a formulat intenția de a fi pregătite și incluse pe agenda de lucru a Marelui Sinod, adică în total nouă (9) subiecte. Pentru că se spune că vor fi în total zece (10) subiecte, se presupune că al zecelea va privi problemele diasporei, asupra căruia s-a ajuns la un acord în cadrul ședințelor la nivel de comisii.

Textele acestea însă, deși au fost elaborate în urmă cu decenii – încă înainte de instalarea Arhiepiscopului Ieronim – în cadrul Conferințelor Panortodoxe Presinodale, ele au rămas totuși necunoscute celor mai mulți dintre arhierei, și mie personal, fiind accesibile doar la nivelul anumitor comisii și birouri, noi, restul arhiereilor, necunoscând care este conținutul lor. Este de la sine înțeles că este absolut obligatoriu ca textele acestea să fie făcute cunoscute cel puțin episcopilor, care au răspunderea adoptării lor. Și se impune să fim atenți mai ales la perspectiva și abordarea lor teologică.

De asemenea, sper ca atunci când va fi abordat subiectul despre relația dintre Biserica Ortodoxă și restul lumii creștine să se vorbească despre analogia entis și analogia fidei, care reprezintă una dintre diferențele fundamentale dintre Biserica Ortodoxă și alte confesiuni creștine în ce privește modul de teologhisire, după cum, de asemenea, sper că se va supune discuției și ceea ce este cunoscut sub numele de actus purus, sursa tuturor deosebirilor dogmatice dintre Biserica Ortodoxă și Papism. Și acest lucru, întrucât, dacă un sinod nu se axează pe subiecte teologice și dogmatice, își pierde greutatea și valabilitatea.

2. Hotărâri în unanimitate

Întâi-stătorii Bisericilor Ortodoxe au optat ca toate hotărârile, atât cele din stadiile pregătitoare, cât și cele din cadrul lucrărilor Sfântului și Marelui Sinod, ”să se ia în unanimitate”. Acest lucru, practic vorbind, înseamnă că, dacă una dintre cele 14 Biserici Ortodoxe nu este de acord cu un anume text, nu va exista o hotărâre finală asupra subiectului respectiv. Însă, în cazul acesta, ca să existe o decizie, în virtutea unanimității, eventual vor avea loc concesii de ambele părți. Și, desigur, de pozițiile proeminente care vor fi formulate depinde și decizia finală.

Trebuie să atragem atenția că azi, din păcate, Biserica Ortodoxă în lume se exprimă în virtutea a trei direcții, anume, de către creștinii ortodocși elinofoni, slavofoni și arabofoni. Desigur, nu limba este problema în Biserica și în teologia ortodoxă, ci naționalismul, care, deși a fost condamnat de Sinodul Patriarhiei Ecumenice în 1872, totuși, în fapt, constituie încă o rană sângerândă în trupul Bisericii și este strâns legat de marea problemă a diasporei.

Observăm, cu alte cuvinte, că, în timp ce Sfintele Canoane referitoare la întemeierea unei Biserici Locale vorbesc de hotare geografice, azi Bisericile Locale se întemeiază pe principii naționaliste (etnii, state, limbă, mentalitate). Asta înseamnă că, în timp ce, potrivit Dreptului Canonic, în fiecare spațiu geografic există ó Biserică, subordonată unei autorități bisericești, independent de etnie, de limbă, naționalitate etc., cu toate acestea, azi, în același spațiu geografic pot exista mai mulți episcopi, care aparțin unor jurisdicții bisericești diferite și uneori poartă și același titlu.

Acest lucru se vede clar în America – dar și în alte regiuni – care, deși se subordonează bisericește Patriarhiei Ecumenice și toți clericii, indiferent de țările din care provin, trebuie să îl pomenească pe Patriarhul Ecumenic, totuși, multe Biserici își au propriii lor episcopi care constituie Biserici naționale. Acest lucru este una dintre cele mai mari probleme ale Bisericii Ortodoxe de azi.

Este de la sine înțeles că această neorânduiala canonică constituie o problemă ecleziologică, așa-numita problemă a ”co-teritorialității”, de care trebuie să se ocupe Sfântul și Marele Sinod. Aspectul acesta reprezintă un obstacol în luarea deciziile viitorului Sinod, atât în stadiul pregătitor, cât și pe durata lucrărilor acestuia, pentru că se creează, din păcate, și vor fi create federații atipice de Biserici Ortodoxe, având ca însușire comună limba, etniile, probabil și mentalitățile etnofiletiste și politice, lucru care scindează unitatea bisericească.

Această situație încearcă să o depășească cu eforturi mari Patriarhia Ecumenică, care se mișcă în cadre canonice și ecleziologice stricte, stabilite de Părinții Sinoadelor Ecumenice, însă, din păcate, întâmpină multe obstacole în acest demers al ei.

Am consemnat toate acestea, pentru că unanimitatea poate, în virtutea concesiilor, să exprime unitatea Bisericii, dar în același timp se poate și distanța de teologia Bisericii, poate să constituie chiar un obstacol în luarea deciziilor. Este posibil chiar ca unanimitatea să mențină această federalizare cultivată, atipică, a Bisericilor Ortodoxe sau poate să ofere drepturi și oportunități unor rivalități politice internaționale, dintre diferite formațiuni statale, de a folosi spațiul bisericesc în vederea atingerii propriilor lor planuri geopolitice.

Patriarhia Ecumenică și mai ales Patriarhul Ecumenic, kir Bartolomeu, cunoaște toate acestea din lunga sa experiență și în virtutea calităților care îl definesc și avem încredere în  pozițiile sale pline de tact și inteligente.

Consider că este un bun prilej de a sublinia aici că Patriarhul Ecumenic nu are doar rolul de președinte al Sinoadelor Panortodoxe, ci reprezintă și centrul și instituie unitatea acestora. Regimul bisericesc ortodox se distinge prin sinodalitate, dar aceasta nu înseamnă că se anulează sistemul ierarhic, de vreme ce organizarea Bisericii este ierarhică în mod sinodal și sinodală în mod ierarhic. Astfel, se evită atât ”absolutismul” papal, ca instituție, cât și ”anarhia” protestantă, ca viață practică.

În plus, trebuie să atragem atenția că autocefalia, potrivit Dreptului canonic ortodox, nu funcționează, nici nu trebuie să funcționeze autonom, în sensul de totală independență, ci este înțeleasă în sensul de interdependență în relație cu Biserica Noii Rome-Constantinopolul. Modelul luteran înțelege comunitatea creștină ca fiind total independență, nu în interdependență față de celelalte Biserici, iar acest lucru nu trebuie să-și găsească susținere în Biserica Ortodoxă.

3. Un singur ”glas”- un singur vot pentru fiecare Biserică

La recenta Sinaxă a Întâi-stătătorilor Bisericilor Ortodoxe s-a căzut de acord că Bisericile Ortodoxe Autocefale vor fi reprezentate la Sfântul și Marele Sinod al Bisericii Ortodoxe de către Întâi-stătătorii lor care vor fi însoțiți de un număr de episcopi mai mic de 24 și că fiecare Biserică va avea dreptul la un (1) vot în decizii.

Acest lucru este strâns legat de principiul unanimității, pentru că la discuțiile care au avut loc la această întrunire s-a pus în discuție chestiunea următoare: fie la Sfântul și Marele Sinod al Bisericii Ortodoxe se vor prezenta toți ierarhii tuturor Bisericilor și atunci deciziile se vor lua prin majoritate, dat fiind că fiecare episcop va avea dreptul la propriul său vot. Fie Bisericile Ortodoxe vor fi reprezentate de un număr determinat de episcopi și atunci fiecare Biserică va avea dreptul la un vot, iar deciziile se vor lua ”prin unanimitate”. S-a optat pentru a doua posibilitate.

Acest subiect este strâns legat de chestiuni delicate care trebuie obligatoriu avute în vedere și aplicate de fiecare Biserică Locală în parte. După părerea mea, va trebui ca Sinodul Bisericii Greciei, prin decizii sinodale, să își coordoneze pe parcurs pozițiile. Cu alte cuvinte, se impune cunoașterea textelor deja existente, alegerea persoanelor adecvate, se impune ca pozițiile pe care le va susține Biserica Greciei să fie hotărâte la nivelul întregului Sinod, potrivit paragrafului (a), articolul 4 al Legii 590/1977, ”Despre Charta Statutară a Bisericii Greciei”. Acest lucru este obligatoriu, întrucât participarea și contribuția Bisericilor la acest Sinod trebuie să fie una esențială și trebuie să exprime, în măsura posibilului, poziții teologice complete din partea fiecărei Biserici, care să fie în concordanță cu dogmele, cu Dreptul Canonic, cu tradițiile bisericești, dar și cu nevoile reale ale oamenilor de azi, nu doar cu nevoile clericilor. Precizez acest ultim aspect, pentru că există situații în care se discută subiecte ce privesc, deși nu ar trebui să se întâmple așa, doar pe clerici, nu și pe mireni.

Cu privire la aceste aspecte mă voi adresa personal organelor sinodale competente ale Bisericii noastre, dat fiind că nu este posibil ca unii ierarhi să rămână pe din afara dezbaterii acestor subiecte dogmatice și bisericești atât de serioase și să le gestioneze doar anumiți ierarhi, oricât de calificați ar fi ei. Cu toții suntem răspunzători de chestiunile bisericești, mai ales în situația în care fiecare Biserică Autocefală își va prezenta pozițiile unitar și va vota unitar, cu un singur vot, față de care toți vom avea partea noastră de răspundere. Nu este posibil ca arhiereii să se împartă în două categorii, cei care participă la această procedură și ceilalți care rămân la margine și nu au cunoștință de ce se întâmplă. În măsura în care depinde de mine, îmi propun să nu renunț la aceste îndatoriri de ierarh.

4. Terminologia teologică

Este de la sine înțeles, dat fiind că este vorba de Sfântul și Marele Sinod al Bisericii Ortodoxe, ca terminologia deciziilor să fie strict teologică și bisericească. Hotărârile trebuie să fie în acord cu întreaga Tradiție a Bisericii, care nu este una conservatoare, ci una tradițională, nu funcționează în virtutea inerției, ci se află într-o continuă mișcare, însă în interiorul gândirii teologice bisericești.

Astfel, la întocmirea textelor va trebui să participe arhierei și teologi care să fie atenți la terminologia care se va folosi, așa încât să nu se dea expresie unei teologie neoscolastice, existențiale și postpatristice. Este știut că Părinții Bisericii la Sinoadele Ecumenice s-au luptat cu tărie și, prin însuflarea Sfântului Duh, au folosit terminologia adecvată (”prin cuvântul succint și multa știință”), care să exprime credința ortodoxă în chip sigur și de Dumnezeu însuflat. Optarea pentru o terminologie eronată conduce la abaterea de la învățătura ortodoxă. Se impune o atenție deosebită în această privință și este nevoie de clerici capabili care să cunoască îndeajuns istoria și conținutul termenilor și al expresiilor.

De asemenea, abordarea subiectelor de bioetică, dacă în cele din urmă se va pune un asemenea subiect pe ordinea de zi a Sinodului, trebuie să se facă cu o deosebită atenție și să se bucure de o examinare teologică înțeleaptă, așa încât să nu fie deformată antropologia ortodoxă în numele științei, așa cum, din păcate, s-a întâmplat deja cu unele texte, potrivit atenționării oportune a Patriarhului Ecumenic, kir Bartolomeu, pe care a adresat-o în urmă cu câțiva ani (pe 5 octombrie 2006) Sfântului Sinod al Bisericii Greciei.

Eu, personal, am încredere în Preafericitul Arhiepiscop al Atenei și al Întregii Grecii, kir Ieronim, care se distinge prin sensibilitate, printr-o eclesiologie sănătoasă și printr-o mentalitate democratică și cred că va avea în vedere toții parametrii teologici și bisericești ai chestiunilor acestora, așa încât Biserica noastră să participe desăvârșit pregătită la Sfântul și Marele Sinod care urmează să se întrunească, cu atât mai mult cu cât Biserica Greciei se bucură de un număr însemnat de ierarhi și teologi cu experiență, cu o instruire teologică desăvârșită.

Nu trebuie să pierdem din vedere faptul că miza nu este să se întrunească pur și simplu Sfântul și Marele Sinod al Bisericii Ortodoxe, ci ca el să rămână în istorie drept un Sinod cu adevărat Mare și Sfânt, care să vină în continuitatea Sinodului VII Ecumenic, a Sinodului din 879-880 (Sinodul VIII Ecumenic, care a recunoscut Sinodul VII Ecumenic), a Sinodului din 1351 (Sinodul IX Ecumenic) și a Sinodului Panortodox din 1848, la care trebuie să se raporteze, așa cum se întâmplă la asemenea mari sinoade, ca nu cumva să se dovedească în cele din urmă ca rupt de Sinoadele precedente ale Bisericii, ci să vină în continuarea lor. Dacă Sfântul și Marele Sinod nu se raportează la marile Sinoade Ecumenice precedente sau dacă vor fi menționate ca valabile doar primele șapte (7) Sinoade Ecumenice și vor fi omise următoarele, atunci se va crea o problemă teologică și ecleziologică serioasă. Aceasta este provocarea reală, nu doar a istoriei, ci și a sfintei și adevăratei istorii a Bisericii, care este definită de o anumită perspectivă teologică, ecleziologică și canonică.

Se cuvine să ne pregătim pentru viitorul Sinod care va fi convocat în anul 2016, în așa fel încât Sinodul acesta să contribuie cu adevărat la unitatea Bisericii, nu să încurajeze sau să contribuie la crearea de schisme în Biserică, care vor scinda unitatea Bisericii.