Enciclica Pascală a Mitropolitului de Nafpaktos și Agios Vlasios, Ierótheos Vlachos

ENCICLICA PASCALĂ

a Mitropolitului de Nafpaktos și Agios Vlasios, Ierótheos Vlachos, adresată credincioșilor Mitropoliei Fokidei,
în calitate de locțiitor al mitropolitului acestei eparhii

Iubiți Părinți și frați,

Ca locțiitor al Sfintei Mitropolii a Fokidei, am deosebita bucurie de a vă împărtăși câteva gânduri în această mare zi a Bisericii noastre, vouă, tuturor, binecuvântați creștini care locuiți în spațiul acestei mitropolii și de a vă adresa salutarea de biruință: ”Hristos a înviat!”.

Toate religiile au un conducător și întemeietor muritor, care s-a născut cândva și a murit altcândva, dar creștinismul, care nu este o simplă religie, ci însăși Biserica, are drept Cap pe Hristos Cel înviat, Care viu rămâne în veac, înviind și mădularele slăvitului Său Trup. El Însuși adeverește: ”Nu te teme! Eu sunt Cel dintâi și Cel de pe urmă, și Cel ce sunt viu. Am fost mort și, iată, sunt viu în vecii vecilor și am cheile morții și ale iadului” (Apocalipsa 1:17-18). Acesta este motivul pentru care noi, creștinii ortodocși, Îl lăudăm și Îl slăvim pe Hristos cel Înviat în toată perioada Penticostarului, dar și în fiecare Duminică, care este Paștele nostru săptămânal.

Biserica, însă, nu doar că este mai presus de orice religie, ci este Trupul lui Hristos cel Înviat. Din perspectiva acestei realități se săvârșesc toate Sfintele Taine, având ca încununare Taina Dumnezeieștii Euharistii întru care ne împărtășim cu Trupul și Sângele lui Hristos. Viața bisericească nu este una a sentimentelor, nu constă în anumite moravuri și obiceiuri, ci este o viață empirică a Învierii. În Biserică lepădăm deznădejdea și frica de moarte, mâhnirea și întristarea, individualismul și iubirea de sine, și ne umplem de credință, de dragoste, nădejde și lumină.

Învierea Domnului, icoană de Markos Vathas 1498-1578 – Veneţia, Museum of the Hellenic Institute of Byzantine and post-Byzantine Studies

De asemenea, teologia Bisericii nu este una filosofică, ci una empirică, a Învierii. Filosofia satisface imaginația și raționalismul uman, este o gimnastică a intelectului, câtă vreme Biserica, prin viața și teologia ei, sfințește omul întreg și biruiește moartea. Orice filosof încearcă să tâlcuiască de ce există lumea, care este cauza răului din lume, de ce stăpânește moartea în fire și în om; și, după cum este firesc, se dau atâtea răspunsuri câți sunt și filosofii și cei ce cugetă filosofic. Însă, Apostolii și Părinții Bisericii, pentru că trăiesc în Trupul înviat al lui Hristos, sunt stăpâniți de puterea Vieții și a Învierii și sunt plini de nădejde, trăiesc realitatea faptului că Hristos a biruit moartea și a dat această putere oricărui om care se află în comuniune cu El.

Oamenii care se închid în ei înșiși sunt stăpâniți de deznădejde și de frica morții. Moartea nu este doar un fapt tulburător care vine la sfârșitul vieții fiecărui om, ci există înlăuntrul existenței noastre, prin stricăciune, boli, îmbătrânire; astfel, omul, în toată viața lui, parcurge multe crize succesive ale morții care îi provoacă durere și amărăciune. Mulți oameni se simt încătușați într-un iad personal unde stăpânește mâhnirea, durerea, întunericul pustiirii, singurătatea. Însă, cei care trăiesc în Biserică și cred în Învierea lui Hristos și trăiesc în Hristos viața Învierii, alungă de la ei frica de moarte, îndepărtează mâhnirea și deznădejdea, sunt oameni luminoși, tari, chiar și în cele mai grele situații ale vieții. Și aceasta se întâmplă deoarece Îl invocă pe Hristos cel Înviat, iar El vine în iadul nostru personal și îl umple de lumină.

Astăzi, în această zi a Învierii lui Hristos, toate sunt inundate în Lumina cerească, toate sunt pline de bucurie. Trebuie însă să ne dorim ca această bucurie duhovnicească să nu fie trecătoare, să nu fie legată doar de anumite zile ale anului, ci Lumina lui Hristos Celui Înviat să transfigureze întreaga noastră viață și să o preschimbe într-un praznic al Învierii. Astfel ne vom putea confrunta cu bolile, căderile, cu pierderea celor dragi nouă, cu problemele familiale și economice, întru nădejdea și credința în Învierea lui Hristos. Din această perspectivă, Învierea lui Hristos nu este doar o simplă teorie, nici un obicei social ori un fapt moral, ci este un mod de viață; este depășirea oricărei mâhniri, este însăși depășirea morții celei înfricoșătoare.

Le urez tuturor iubiților creștini ortodocși din Sfânta Mitropolie a Fokidei să fie sănătoși, însă, mai presus de toate, să fie plini de Lumina și de bucuria Învierii lui Hristos. Atunci nu vor mai fi stăpâniți de deznădejde și de durere din pricina problemelor și încercările vieții lor. Atunci, praznicul Învierii nu va mai fi o simplă festivitate socială, culturală și sentimentală, care ține de o anume perioadă a anului, ci va fi puterea vieții care nu poate fi nimicită, praznic al nădejdii, al dragostei și al sensului celui adevărat și puternic al vieții.

Hristos a înviat, fraților!

Cu urări și binecuvântări de Înviere,

MITROPOLITUL

+ NAFPAKTOSULUI ȘI AGIOS VLASIOS, IERÓTHEOS,

LOCȚIITOR AL MITROPOLITULUI FOKIDEI